Antena Căutare

Ultimele imagini cu elicopterul în care se afla Kobe Bryant, surprinse cu 15 minute înainte de tragedie. Abia acum s-a aflat ce pact făcuse cu soția lui

Ultimele imagini cu elicopterul în care se afla Kobe Bryant au fost făcute publice de un localnic. Imaginile au fost filmate cu 15 minute înainte de tragedie, iar la contactul cu solul, aparatul s-a rupt în mai multe bucăți și a luat foc. 

Un Sikorsky S 76 este văzut drept un model sigur. Impactul a fost însă extrem de puternic: ”Zona de impact a fost localizată pe deal şi o bucată a cozii elicopterului se află la poalele colinei, pe partea stângă. În partea opusă se află fuselajul şi elicea principală este la 90 de metri distanţă.”, a declarat Jennifer Homendy, de la National Transportation Safety Board Member.

Ancheta se anunţă dificilă. Elicopterul nu e prevăzut cu o cutie neagră, iar ruta de zbor era urmărită pe o tabletă care a fost distrusă. Din datele preliminare tragedia ar fi foat provocată de condiţiile meteo şi de o posibilă eroare de pilotaj.

Lumea întreagă, în doliu după moartea lui Kobe Bryant

Aparatul de zbor s-a ridicat pe o ceaţă densă, în timp ce elicopterele poliţiei d epildă au rămas toate la sol. Pilotul baschetbalistului a cerut şi a primit un culoar special de la turnul de control din Burbank. Riscurile asumate au fost însă uriaşe. Când plafonul de nori este foarte jos, zborul are loc la altitudine mică ceea ce îl poate dezorienta pe pilot. Elicopterul a executat şase cercuri în încercarea de a redresa. La 10 fără un sfert, ora locală a venit apelul de urgenţă.

”Mi-am scos imediat telefonul şi am sunat la 911. Am fost întrebat: "Care este urgenţa dumneavoastră?" Am spus: "Îmi pare rău să vă anunţ, dar cred că un elicopter tocmai s-a prăbuşit."”, a declarat un martor.

Câți bani avea Kobe Bryant! Legendarul baschetbalist a lăsat în urmă o avere fabuloasă!

De 48 de ore, Statele Unite sunt în doliu. Arena Staples Center, locul unde Kobe a scris istorie a devenit loc de pelerinaj.

Lakers, echipa alături de care starul NBA câştigat cinci campionate a amânat un meci programat astăzi.

Au curs lacrimi şi pe terenul de la Australian Open. Novak Dkjokovic i-a adus un omagiu emoţionant.

”Mă număr printre norocoşii care l-au cunoscut în ultimii 10 ani. Când am avut nevoie de un sfat, de sprijin, a fost acolo pentru mine. A fost mentorul şi prietenul meu. Mi se rupe sufletul să aud ce i s-a întâmplat lui şi fiicei lui!”, a declarat Novak Dkjokovic.

Imagini sfâșietoare cu Kobe Bryant, chiar înainte de a muri! A dezvăluit motivul emoționant pentru care se deplasa cu un elicopter! „Se agrava!” - VIDEO

Un apropiat al familiei susţine că Kobe şi soţia lui încheiaseră un pact. Să nu zboare niciodată împreună. Cel mai negru coşmar al lor a devenit din păcate realitate. În elicopter alături de baschetbalist se afla şi una din cele patru fiice ale cuplului, Gianna, în vârstă de 13 ani.

Christian Eriksen, transferat de la Tottenham la Inter Milano... Vanessa, soția lui Kobe Bryant, devastată de pierderea soțului și a fiicei: ”Nu poate să termine o propoziție fără să nu...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
O influenceriță a fost descalificată de la Maratonul Berlinului după ce a fost prinsă trișând. Ce a făcut în timpul cursei
O influenceriță a fost descalificată de la Maratonul Berlinului după ce a fost prinsă trișând. Ce a făcut în...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Restricții de trafic, în weekend, pentru Maratonul București. Cum se va circula în Capitală pe 10 și 11 octombrie 2026
Restricții de trafic, în weekend, pentru Maratonul București. Cum se va circula în Capitală pe 10 și 11...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt președinte”
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului Jurnalul
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii Kudika
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul Redactia.ro
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x