Antena Căutare

Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, 21 decembrie 2022. Nea Marin s-a dus să le trezească pe vedete, însă l-a așteptat farsa zilei

Echipa de vedete de la „Poftiți pe la noi: Poftiți la târg” face în ediția cu numărul 9 ultimele pregătiri înainte de marele spectacol organizat de Nea Marin la Piatra Neamț, însă nu scapă nici de îndatoririle pregătite de gazda emisiunii. Iată ce surprize le-a pregătit Nea Marin în ultimele zile, dar și ce au pus la cale vedetele!

Episodul 9 al show-ului a prezentat aventura vedetelor din ultimele zile înainte de spectacolul cel mare, pentru care s-au pregătit intens. Ca de obicei, Nea Marin a dat startul zilei și și-a trezit colegii, începând cu camera Doiniței Oancea.

Următorul pe listă a fost Liviu Vârciu, cu care gazda emisiunii a avut în seara precedentă o „luptă” de zile mari. „Mai ai energie să faci ce-ai făcut aseară?”, i-a zis Nea Marin cântărețului, care părea destul de adormit. Liviu a scăpat de bătaie în această dimineață, însă Andrei Ștefnescu a încasat câteva din partea lui Nea Marin, pentru faptele lui de la repetiții.

Vedetele i-au pregătit o serie de farse lui Nea Marin. Cum a reacționat gazda emisiunii

Farsa zilei a fost însă pregătită de Romică și de Paula Chirilă, care au ticluit un plan pentru a a se amuza încă de la orele dimineții. Romică Țociu a decis să se ascundă în camera lui Cătălin Cazacu, astfel că Nea Marin a găsit patul său gol, doar cu câteva haine puse astfel încât să imite forma actorului. „Ăsta a fugit”, a zis Nea Marin, amuzat de situație.

„M-am gândit să îi fac farsa asta lui Nea Marin pentru că și el ne face de obiecei farse de genul ăsta”, a explicat Romică.

Punctul culminant a fost însă atunci când Nea Marin a crezut că intrat din greșeală în altă cameră din hotel, încercând să o trezească pe Paula Chirilă. Actrița și-a pus perucă brunetă și l-a speriat preț de câteva secunde pe Nea Marin, care a crezut că dat buzna peste o necunoscută. Acesta i-a recunoscut alunița actriței în cele din urmă.

Schimb savuros de replici între Liviu Vârciu și Romică Țociu. Cum s-au mai „ciondănit” cei doi

După o asemenea trezire, echipa s-a adunat la micul dejun pentru a pune la punct detaliile organizatorice pentru spectacol. „Vă pregătiți azi că mergem pe la mai mulți meșteri populari prin sate”, a anunțat Nea Marin și programul zilei.

Așa cum ne-au obișnuit deja, Romică și Liviu au avut din nou câteva ceva de împărțit. „Obraznicul de Romică are o problemă cu noi de la Te cunosc de undeva. Nouă ne-a ieșit tot timpul orice. Romică, invidios și dușmănos”, au glumit Liviu și Andrei la testimoniale.

„Băi, fițe, mai ții minte când veneai la mine la spectacole și îmi cereai autografe?”, s-a rezumat Romică să spună. „Veneam la Cornel (Palade n.r)”, a replicat Vârciu, iar colegii lor au bufnit în râs.

Ce trebuie să știi despre noul sezon Poftiți pe la noi: Poftiți la târg

Nea Marin revine la Antena 1 cu o nouă invitație pentru telespectatori: Poftiți pe la noi! Poftiți la târg. Sezonul acesta, vedetele sunt puse la treabă pentru a organiza, în fiecare zonă în care ajung, un târg dedicat meșteșugarilor din acea parte de țară. Nu vor lipsi nici spectacolele de final, puse la punct cu rigurozitate de Nea Marin.

În premieră pentru show, filmările ajung în acest sezon și în Republica Moldova, mai exact pe lângă Orhei și la Cricova. Călătoria continuă apoi la Piatra Neamț, Câmpulung Moldovenesc, Bistrița și Negrești-Oaș. Printre vedetele care sunt gata să-i țină piept lui Nea Marin se numără Ruby, Adriana Trandafir, Iulia Albu, Adda și Cătălin Rizea, Cătălin Cazacu, Patrizia sau Andreea Antonescu.

„Pentru mine a fost unul din cele mai interesante sezoane și mă bucur foarte mult că scopul nostru a fost acela de a descoperi meșteșugari, tradiții, oameni care duc obiceiul mai departe. Sunt fericit că am organizat aceste târguri pentru ei și i-am ajutat să promoveze tot ce zona lor are mai frumos de oferit.

Liviu și Andrei au fost lângă mine și, cu toate comentariile lor, m-au ajutat să ducem treaba la bun sfârșit. A fost prima oară când am reușit să ajungem în Republica Moldova, am găsit datini extraordinare și o mâncare…nici nu am cuvinte! Sezonul ăsta a mai venit cu o premieră, deloc plăcută pentru mine. În ultima zi de filmare am ajuns la spital, o să vedeți exact ce s-a întâmplat!”, a declarat Nea Marin.

Poftiți pe la noi! Poftiți la târg se vede la Antena 1 și pe AntenaPlay, în fiecare luni, marți și miercuri de la ora 20.30.

Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, 20 decembrie 2022. Nea Marin, bătaie în toată regula cu Liviu Vârciu: „Și dă-i și om... Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, 21 decembrie 2022. Vedetele au vizitat casa lui Ion Creangă. Ce a urmat când au ajun...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 11 august 2026. Raluca Bădulescu a intrat la porci purtând fustă de „balerina capucina”
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 11 august 2026. Raluca Bădulescu a intrat la porci purtând fustă de...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 11 august 2026. Raluca Bădulescu, gest neașteptat. Ce echipă a câștigat lupta strânsă
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 11 august 2026. Raluca Bădulescu, gest neașteptat. Ce echipă a...
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun totul
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun... AntenaSport
Cine este copilul care a cântat împreună cu Nick Cave pe scenă la Summer Well 2026. Matei are doar 10 ani și nu este deloc străin de lumea artistică
Cine este copilul care a cântat împreună cu Nick Cave pe scenă la Summer Well 2026. Matei are doar 10 ani și nu... Elle
Natalia Mateuț a petrecut alături de Leonardo diCaprio! Unde s-au întâlnit cei doi
Natalia Mateuț a petrecut alături de Leonardo diCaprio! Unde s-au întâlnit cei doi Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Pasagerii stau la cozi câte 120 de minute în Frankfurt sau Amsterdam. Timpii de așteptare în aeroporturi s-au dublat din cauza EES
Pasagerii stau la cozi câte 120 de minute în Frankfurt sau Amsterdam. Timpii de așteptare în aeroporturi s-au... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Escrocheriile telefonice și online sunt bazate pe studii științifice: frica „îngheață creierul”. Cum acționează hoții care te anunță că tocmai ți-ai făcut un credit despre care nu știi nimic
Escrocheriile telefonice și online sunt bazate pe studii științifice: frica „îngheață creierul”. Cum... Jurnalul
Imagini controversate cu Philipp Plein și Andreea Sasu. Gesturile designerului au stârnit reacții dure în mediul online
Imagini controversate cu Philipp Plein și Andreea Sasu. Gesturile designerului au stârnit reacții dure în mediul... Kudika
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă Redactia.ro
Vreme extremă în România: De la cod portocaliu de caniculă, la coduri galbene de vânt și ploi torențiale
Vreme extremă în România: De la cod portocaliu de caniculă, la coduri galbene de vânt și ploi torențiale Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x