Antena Căutare

Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, 9 ianuarie 2023. Eliza Natanticu, în lacrimi din cauza unei sarcini. Ce s-a întâmplat apoi

Eliza Natanticu a clacat și a izbucnit în lacrimi din cauza unei sarcini date de Nea Mărin. Ce a urmat apoi l-a luat pe nepregătite pe coregraf și a stârnit „uraganul”.

După ce a fost la prins pești, Eliza Natanticu a fost nevoită să învețe să îi și eviscereze, însă această sarcină a pus o presiune foarte mare pe ea. Vedeta a fost extrem de afectată de faptul că peștii încă mai mișcau și a clacat chiar în timpul probei.

Cum a reacționat Eliza Natanticu când a trebuit să curețe pești la Poftiți pe la noi: Poftiți la târg. Motivul pentru care a început să plângă

„Mi se pare oribil ce mă puneți să fac. Nici nu mănânc pește. Mișcă, nu pot. A dat din coadă! Nu vreau să îl omor eu”, a spus speriată Eliza în timp ce încerca să ducă la final proba.

În ciuda încercărilor lui Liviu și Andrei de a o convinge să termine proba pentru a pleca, ea a izbucnit în lacrimi și a plecat de lângă ei plângând.

„Nu îmi place, nu mă puneți să fac asta, vă rog!”, a mai spus aceasta.

„Atunci, vă spun sincer, că am văzut instinctul criminal, când a pus mâna pe cuțit. Nu dădea drumul la cuțit, dădea drumul la pește. Cred că voia să omoare pe altcineva”, a glumit Liviu.

„Eu nu pot să concep să omor. Dacă aș fi pusă în situația să mor de foame și să omor o găină, un pește sau orice, prefer să mor de foame”, a mai explicat Lizzie.

Nea Mărin a rămas fără încălțăminte la Poftiți pe la noi: Poftiți la târg. Cum i-a pedepsit pe Oase și Natanticu

În același timp, Oase și Natanticu au pus la cale o farsă pentru Nea Mărin. Când se pregătea să se schimbe și să plece, coregraful a observat că îi lipsesc încălțările sport.

Oase i-a mărturisit că el nu a făcut nimic și a aruncat toată vina pe Natanticu, iar după ce băieții s-au învinovățin reciproc, Oase a venit cu o propunere:

„Uite cum face, ne uităm pe cameră și dacă i-am pus eu, fac ce vrei tu toată ziua. Dacă nu, zi tu ce facem”.

„Știu eu ce fac cu voi. Cel care i-a pus nici nu mănâncă și nici nu mai stă aici cu noi”, a zis el.

După ce s-a elucidat misterul și Natanticu l-a dat în gât pe Oase, acesta l-a „pedepsit” cu o baie cu furtunul. „Se pare că am o problemă la mâna stângă, o să mă duc la doctor după asta”, a spus Oase care a „scăpat” furtunul pornit din mână.

Ce trebuie să știi despre noul sezon Poftiți pe la noi: Poftiți la târg

Nea Marin revine la Antena 1 cu o nouă invitație pentru telespectatori: Poftiți pe la noi! Poftiți la târg. Sezonul acesta, vedetele sunt puse la treabă pentru a organiza, în fiecare zonă în care ajung, un târg dedicat meșteșugarilor din acea parte de țară. Nu vor lipsi nici spectacolele de final, puse la punct cu rigurozitate de Nea Marin.

În premieră pentru show, filmările ajung în acest sezon și în Republica Moldova, mai exact pe lângă Orhei și la Cricova. Călătoria continuă apoi la Piatra Neamț, Câmpulung Moldovenesc, Bistrița și Negrești-Oaș. Printre vedetele care sunt gata să-i țină piept lui Nea Marin se numără Ruby, Adriana Trandafir, Iulia Albu, Adda și Cătălin Rizea, Cătălin Cazacu, Patrizia sau Andreea Antonescu.

„Pentru mine a fost unul din cele mai interesante sezoane și mă bucur foarte mult că scopul nostru a fost acela de a descoperi meșteșugari, tradiții, oameni care duc obiceiul mai departe. Sunt fericit că am organizat aceste târguri pentru ei și i-am ajutat să promoveze tot ce zona lor are mai frumos de oferit.

Liviu și Andrei au fost lângă mine și, cu toate comentariile lor, m-au ajutat să ducem treaba la bun sfârșit. A fost prima oară când am reușit să ajungem în Republica Moldova, am găsit datini extraordinare și o mâncare…nici nu am cuvinte! Sezonul ăsta a mai venit cu o premieră, deloc plăcută pentru mine. În ultima zi de filmare am ajuns la spital, o să vedeți exact ce s-a întâmplat!”, a declarat Nea Marin.

Poftiți pe la noi! Poftiți la târg se vede la Antena 1 și pe AntenaPlay, în fiecare luni, marți și miercuri de la ora 20.30.

Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, 9 ianuarie 2023. Iulia Albu, peripeții la mulsul vacii. Cum s-a descurcat la munca d... Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, 9 ianuarie 2023. Nea Marin, surpriză de zile mari din partea „copiilor lui”. Ce cado...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 2 septembrie 2026. Final de sezon! Ce i-a transmis Liviu lui Nea Mărin
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 2 septembrie 2026. Final de sezon! Ce i-a transmis Liviu lui Nea Mărin
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 2 septembrie 2026. Concurenții au avut parte de o experiență inedită cu mocănița
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 2 septembrie 2026. Concurenții au avut parte de o experiență inedită...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x