Antena Căutare

Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 14 decembrie 2021. Ce plan a avut Nea Marin după ce Florin Ristei și-a „sifonat” colegii

Dăruiește și primește, cu Antena 1. În ediția din 14 decembrie 2021 a emisiunii Poftiți pe la noi - Poftiți prin țară, Nea Marin a pus la cale un plan după ce Florin Ristei i-a pârât pe colegii săi, care se desfătau la un bar.

Ilona Brezoianu a luat o mică pauză la repetiții, timp în care a intrat pe rețelele de socializare acolo unde a văzut ce fac colegii ei.

“Mă uit pe Instagram și văd că pe un Story, mă tag-uiește Babană, care era cu Oase și cu Sonny la cârciumă”, spune Ilona. Când Florin Ristei a văzut ce fac colegii lui, l-a sunat imediat pe Oase să afle care este activitatea sa.

Cum a reacționat Nea Marin când a aflat că băieții sunt la cârciumă în timpul repetițiilor: "Să vedeți omor ce le dau"

Intervenția juratului X Factor a fost justificată. Ei se aflau pe terenul de sport la repetiții cu Nea Marin și copiii de la dansuri, iar ceilalți se relaxau la un pahar de bere rece. “Nea Marin zice să veniți repede”, spune Florin Ristei râzând.

Oase a încercat să acopere relaxarea de care cei trei aveau parte și a invocat motivul că se află în discuții cu patronul pentru o scenă. Dar ei chiar au rezolvat câteva lucruri importante cupatronul cârciumei.

Citește și: Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 13 decembrie 2021. Nea Marin a luat-o la joc pe Ilona Brezoianu. Cine nu s-a ținut de treabă

Imediat, Nea Marin preia cârma conversației: “Dacă nu veniți în două minute aici, vă ia mama dracului. Dacă nu veniți aici vă distrug!”.

Oase a rămas stupefiat: “Păi cum să mă dea, măi, în gât la Nea Marin. Ristei s-a pus cu dușmanul. Gata! A aruncat cu balegă în prietenia noastră”

“Florin i-a sifonat”, spune Ilona Brezoianu. Atunci, Nea Marin a pus la cale un plan: “Când ei vin, noi suntem serioși și să vedeți omor ce le dau!”. Zis și făcut! Cum au intrat băiții pe teren și-au primit corecția!

Aceștia erau "ciupiți": „Îi bate rău, o să se vadă pe cameră că i-am spus”.

Citește și: Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 13 decembrie 2021.Răzvan Babană și Florin Ristei, uimiți când au aflat cine este noul primar

Nea Marin, alături de vedete, va străbate ţara în lung şi în lat, nu doar în căutarea celor mai frumoase locuri din România, ci şi a obiceiurilor şi a tradiţiilor specifice zonei.

Dăruiește și primește, cu Antena 1. Timp de şapte sezoane a strunit vedetele și le-a pus la treabă pentru a da o mână de ajutor celor aflați la nevoie, iar începând din 6 decembrie 2021, Nea Mărin a revenit la Antena 1 cu un nou sezon al emisiunii „Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară!”, ce este difuzat în fiecare luni, marţi şi miercuri, de la ora 20:30.

Ce surprize aduce noul sezon de „Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară!”, cu Nea Marin

În acest sezon, rolul lui Nea Marin va fi unul cu totul special: „De data aceasta, o să mă vedeţi în rol de primar prin mai multe localităţi din România. Sigur, vorbim de un primar cu drepturi limitate, dar unul care nu se va da în lături de la nimic pentru a organiza cel mai frumos târg pentru comunitate!”, a declarat acesta, completând: „De data aceasta am şi doi consilieri, pe Liviu şi pe Andrei, care, aşa cum probabil aţi intuit deja, mai mult mă vor încurca decât mă vor ajuta!”.

În cea de-a patra ediţie a noului sezon, difuzată luni, marţi şi miercuri, de la 20:30, la Antena 1, cele cinci vedete pe care Nea Marin le pofteşte alături de el tocmai în Comuna Mălaia, Vâlcea sunt Ilona Brezoianu, Oase, Florin Ristei, Nicolai Tand, Răzvan Babană (fostul concurent al sezonului 7 din Chefi la cuțite) şi Sonny. Cum se vor descurca aceştia şi dacă vor face faţă provocărilor, telespectatorii vor putea afla urmărind o nouă ediție a celui mai nou sezon, Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară!, de la 20:30, pe Antena 1.

Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 14 decembrie 2021. Nicolai Tand s-a "supărat" pe Ilona Brezoianu. Ce l-a... „Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară!”, lider de piață cu peste 1,6 milioane de telespectatori, aseară, la Antena 1...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 26 august 2026. Ruby și Nea Mărin au dansat alături de rromii căldărari
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 26 august 2026. Ruby și Nea Mărin au dansat alături de rromii căldărari
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 26 august 2026. Jo, panicată după ce un porc a ieșit din țarc! Cum a reacționat vedeta
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 26 august 2026. Jo, panicată după ce un porc a ieșit din țarc! Cum a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x