Antena Căutare

Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 6 decembrie 2021. Nea Marin și Liviu, disputa care a încins spiritele. "Mă iei la mișto?"

Nea Marin și-a dus cele 6 ajutoare pe stadion pentru a vedea care e spațiul pe care să îl amenajeze. Ei s-au hotărât unde să pună scena și unde să pună tarabele cu mâncare.

Nea Marin încerca să asculte ideile tuturor, dar se pare că Marian Capet era singurul căruia nimeni nu îi dădea atenție și ideile lui nu erau bine primite de colegii săi.

Pentru a o speria, nea Marin a încercat să îi bage Addei în bluză un melc, iar ea a început să țipe și să alerge pe stadion.

“Uite așa mai faci și tu mișcare, iubire”, i-a spus Cătălin soției sale râzând.

Capet, supărat că nimeni nu îi acordă atenție, a zis:

“Dar eu am cele mai bune idei. Eu nu înțeleg de ce nu mă bagă nimeni în seamă că fac revoluție până la urmă”, spune Capet.

Între timp, Adda și Cătălin se panicau pentru că în 3 zile trebuiau să organizeze târgul. Liviu începuse să se ia la ceartă cu nea Marin, dar când a văzut că acesta a scos banii din buzunar, și-a schimbat atitudinea.

Nea Marin și ajutoarele lui au văzut stadionul unde aveau să amenajeze târgul

Liviu a început să îl perie pe nea Marin și a întins mâna să îi dea bani.

“Ce mână de cerșetor ai”, i-a spus nea Marin.

“Sunt banii primăriei, băi! (…) Pentru prima oară în viața mea m-a surprins când m-a chemat ‘Vino băiatul meu, uite’”, a zis Liviu.

Nea Marin i-a dat lui Liviu 3500 lei pentru a găsi oameni care să vină cu tarabele la târg. Până la urmă, a hotărât să fie mai darnic și le-a dat câte 6000 lei lui Liviu și Andrei.

Citește și: Nea Mărin spune „Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară!”, din 6 decembrie 2021, în fiecare luni, marţi şi miercuri, la Antena 1

Capet a spus că el nu vrea să meargă pe jos pentru a sta de vorbă cu oamenii și că are nevoie de o mașină. Când l-a auzit, nea Marin a regretat că nu are o praștie.

“Dacă aveam praștia și îi dădeam eu una acuma, nu făcea el imediat?”, spune nea Marin.

El a plecat și și-a lăsat ajutoarele să se descurce. Între timp, nea Marin s-a dus să își găsească biroul demn de un primar. El și-a găsit biroul în curtea unor localnici primitori.

Pentru că nu știau încotro să meargă, cele 6 vedete au pornit mai întâi în căutarea biroului lui nea Marin pentru a primi mai multe detalii despre organizarea târgului.

Liviu s-a enervat cel mai tare pentru că nu îl găsea pe nea Marin după directivele pe care I le dădea.

“Mă iei la mișto?”, i-a zis Liviu la telefon.

“Aș fi un dobitoc!”, a zis nea Marin.

„Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară!”, cu Nea Mărin: Ce suprize aduce noul sezon

În acest sezon, rolul lui Nea Mărin va fi unul cu totul special: „De data aceasta, o să mă vedeţi în rol de primar prin mai multe localităţi din România. Sigur, vorbim de un primar cu drepturi limitate, dar unul care nu se va da în lături de la nimic pentru a organiza cel mai frumos târg pentru comunitate!”, a declarat acesta, completând: „De data aceasta am şi doi consilieri, pe Liviu şi pe Andrei, care, aşa cum probabil aţi intuit deja, mai mult mă vor încurca decât mă vor ajuta!”.

În prima ediţie a noului sezon, difuzată luni, marţi şi miercuri, de la 20:30, la Antena 1, cele patru vedete pe care Nea Mărin le pofteşte alături de el tocmai în Sviniţa, Mehedinţi sunt Adda şi Cătălin Rizea, Iuliana Luciu şi Marian Capet. Cum se vor descurca aceştia şi dacă vor face faţă provocărilor, telespectatorii vor putea afla urmărind premiera celui mai nou sezon, Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară!, din 6 decembrie 2021, de la 20:30, pe Antena 1.

Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 6 decembrie 2021. Adda și Cătălin, ceartă din prima: "Dacă mai stau 10 minute... Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 6 decembrie 2021.Iuliana Luciu, o experiență de neuitat cu tractorul."Eram pl...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 2 septembrie 2026. Final de sezon! Ce i-a transmis Liviu lui Nea Mărin
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 2 septembrie 2026. Final de sezon! Ce i-a transmis Liviu lui Nea Mărin
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 2 septembrie 2026. Concurenții au avut parte de o experiență inedită cu mocănița
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 2 septembrie 2026. Concurenții au avut parte de o experiență inedită...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x