Bacalaureatul din China, „CEL MAI ÎNSPĂIMÂNTĂTOR EXAMEN AL MATURITĂȚII” din lume. Copiatul este pedepsit cu până la 7 ani de închisoare! Elevii, verificați cu drone și prin scanarea venelor din degete

 
+5 click pentru
galerie

Gaokao, echivalentul Bacalaureatului în China, care a fost numit „cel mai înspăimântător examen al maturității” din lume, este cel mai important eveniment din viața elevilor din această țară. Acesta este momentul în care li se decide soarta. Pentru milioanele de tineri chinezi, copiatul poate însemna un bilet spre închisoare, iar stresul la care sunt supuși este atât de copleșitor, încât mulți dintre ei își pun capăt zilelor.

Pentru un loc la una dintre cele 2.200 de universități din China, succesul la Gaokao este extrem de important pentru elevii din această țară. Rezultatul de la acest examen determină nu doar clasamentul pentru admiterea la universitate, dar chiar întregul curs al vieților elevilor.   

„Un punctaj mare sau mic determină oportunitățile pe care le au elevii chinezi în viață, precum și nivelul salarial la care se vor putea încadra. Acest punctaj este cel mai important număr din viața oricărui copil din China – punctual culminant al multor ani de școală, memorat și stres constant”, a scris un jurnalist al ziarului The Guardian.

Elevii petrec mulți ani pregătindu-se pentru Gaokao, făcând multe sacrificii, urmând cursuri suplimentare, meditații. Unii părinți chiar renunță la locurile lor de muncă pentru a-și ajuta copiii să treacă cu bine de acest examen.

„Dacă ești foarte sărac și nu ai conexiuni, atunci acesta este biletul tău pentru a-ți schimba soarta”, a spus o elevă despre Gaokao.

Sistemul strict și riguros al acestui examen a fost criticat îndelung, dar a rămas singura metodă de testare a elevilor din China timp de aproximativ 70 de ani.

De altfel, potrivit unui raport de anul trecut, Gaokao alimentează o piață de 120 de milioane de dolari – cea a meditațiilor , întrucât 93% dintre părinți își trimit copiii la pregătire privată.

„Chiar dacă persoanele care transportă colete pot câștiga între 8.000 și 10.000 de yuani pe lună (aproximativ 1.250 – 1.565 de dolari), în timp ce `gulerele albe` ar putea câștiga doar 3.000 – 5.000 de yuani pe lună (470 – 780 de dolari), părinții chinezi tot vor să își vadă copiii în cea de-a doua categorie”, a spus Bangxin Zhang, cofondator și CEO al TAL Education, pentru CNBC.

„Să scapi de Gaokao este ca și când ai ajunge în Rai!”

Afirmația îi aparține unei tinere care nu a luat examenul de prima dată, fiind nevoită să urmeze cursuri intensive la o școală pentru elevii care au picat la Gaokao.

„Te trezeai la ora 5.00 și mergeai la culcare la ora 3.00. Dormeai aproximativ două ore. De dimineață până seara, aveai 10 cursuri. Învățai din nou tot ceea ce ți s-a predate în cei trei ani de liceu, dar într-un singur an. Practic, acolo te tratează drept un robot fără emoții”, a spus ea, precizând că elevii acestei școli erau dați afară dacă formau cupluri. „Nu aveai voie să te îndrăgostești”, a povestit ea.

Pregătirea morală înainte de Gaokao

Înainte de examen, licee din toată China desfășoară activități diverse pentru a inspira elevii care urmează să dea Gaokao.

Profesorii le vorbesc elevilor de parcă aceștia ar fi soldați pe care îi pregătesc pentru luptă, iar sloganuri motivaționale pot apărea pe pereții campusului sau pe uniforme.

Unii elevi au diverse superstiții – poată haine roșii, ard bețioare parfumate ori se roag[ la o statuie a lui Confucius.

În fiecare an când studenții se pregătesc pentru acest examen, autoritățile instaurează politica „fără claxoane”.

De asemenea, sunt emise avertismente oficiale pentru persoanele care se uită la televizor cu volum prea ridicat, iar construcțiile pe șantiere aflate în apropierea centrelor de examen sunt oprite.

Numeroșii elevii care ajung la examen cu autobuzul sunt conduși la autovehicule de membrii comunității, într-o adevărată ceremonie.

Combaterea copiatului

Elevii prinși că au copiat la Gaokao, dar și eventualii lor complici pot fi sancționați cu până la 7 ani de închisoare, potrivit Reuters.

Autoritățile au apelat la numeroase metode de combatere a copiatului, folosind detectoare de metale, aparate de bruiaj, dar și drone, un software pentru recunoașterea feței și chiar și scanări ale venelor din degete – deoarece amprentele sunt prea ușor de falsificat.

Anul trecut, potrivit Reuters, univesitățile din provincial chineză Shandong le-a interzis studenților să plece în cele două zile ale Gaokao, pentru a preveni ca aceștia să se prezinte la examen în locul unor elevi.

În ce constă examenul. Subiecte „nebunești”

Gaokao durează nouă ore, pe parcursul a două zile, și este format din patru probe la discipline precum limba chineză, limba engleză, matematică și o disciplină opțională – biologie, chimie, fizică sau geografie, istorie ori politică.

Scrierea de eseuri este o parte importantă a examenului din China, iar subiectele la această probă variază de la provincie la provincie.  

În Beijing, de exemplu, anul trecut, elevii au trebuit să scrie despre cum văd ei China în 2049, la centenarul Republicii  Populare Chineze sau despre relații. Elevilor din nouă provincii li s-a cerut să scrie cum le-ar prezenta țara unor străini folosind cuvinte cheie precum „autostradă de mare viteză” și „plata prin dispositive mobile”.

În același an, privincia  Jiangsu, cunoscută pentru cerințele dificile, le-a cerut elevilor să scrie despre vehicule, în timp ce provincia Zhejiang le-a cerut eseuri de 800 de cuvinte despre cărți.

Între subiectele la eseu pe care elevii le-au catalogat drept „nebunești” de-a lungul timpului se numără: „Cum ar reacționa Thomas Edison la telefonul mobil, dacă ar călători în secolul XXI?” și „Ești liber, pentru că poți alege cum să traversezi un deșert. Nu ești liber, deoarece trebuie să îl treci oricum. Scrie un eseu de 800 de cuvinte pe această temă”.

Întrebările la matematică sunt cunoscute, de asemenea, drept dificile. Acestea au fost comparate cu cerințe de nivel universitar din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord.

Stresul poate fi copleșitor

Pentru mulți elevi, presiunea pusă pe umerii lor de părinți, profesori și chiar de ei înșiși este copleșitoare. Deși poate da examenul un an mai târziu, dacă îl pică, în eventualitatea în care continuă să eșueze, un elev nu are nicio cale alternativă către universitate.

Sinuciderile sunt un aspect obișnuit al fiecărei sesiuni de examene. Un studio din anul 2014 a susținut că stresul pentru acest examen a contribuit la 93% dintre cazurile de sinucidere în rândul elevilor.

Anul trecut, o școală din provincial Hebei a pus gratii la geamurile de la etaj, după ce doi elevi s-au aruncat în lunile de dinaintea examenului.

Anul acesta, Gaokao a avut loc pe 7 și 8 iunie și a fost dat de aproape 10 milioane de elevi chinezi.

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe