Live acumObservator 06
Prime Time 20:30Chefi la Cutite

Ai puterea să citești? Eugen Iancu, părinte „orfan” după Colectiv: „Alex îi ruga să-l omoare. Cum să nu mai cânte la chitară?” - INTERVIU

La trei ani de la incendiul din Colectiv, Eugen Iancu, părinte al cărui copil a ieșit pe picioarele lui din clubul mistuit de flăcări, pentru ca mai apoi să își piardă viața din cauza infecțiilor nosocomiale, ne-a vorbit despre cel mai dureros capitol al vieții lui.

La trei ani de la incendiul din Colectiv, într-un apartament modest din București, acum sediu al Asociației Colectiv GTG 3010, Eugen Iancu, părinte al cărui copil a ieșit pe picioarele lui din clubul mistuit de flăcări, pentru ca mai apoi să își piardă viața din cauza infecțiilor nosocomiale, ne-a vorbit despre cel mai dureros capitol al vieții lui. Demnitate – acesta este cuvântul pe care Eugen Iancu și-l poartă ca mantie în prezent, când alege, ca președinte al acestei asociații, să lupte pentru dreptate în urma incidentului teribil, dar și pentru o schimbare generală în România, țara de care alesese, de altfel, să se despartă, înainte ca fiul lui să se ridice la cer.

Vorbind ca părinte despre tragedia care i-a furat unul dintre cei doi fii, pe Alexandru, Eugen Iancu face pauze în vorbire, izbucnește la un moment dat în lacrimi și repetă pe parcursul interviului, mai mult inconștient, un gest care nu poate decât să ne pună nouă, celorlalți, un nod în gât. Fiul lui, în vârstă de 22 de ani la acea vreme, aflase nu că va muri, ci că va trăi cu trei degete amputate. Părintele „orfan” își îmbrățișează instinctiv acum, din timp în timp, cele trei degete pe care fiul lui urma să le piardă - dar să trăiască, totuși, în lipsa lor.

Copilul a ieșit din acel infern pe propriile picioare. Avea puterea să glumească în clipele acelea, de groază. Le spunea alor lui că a rămas fără sprâncene și că va trebui să și le tatueze. Apoi, însă, mai aproape de final, umorul l-a părăsit – le spunea doctorilor că mai bine îl omoară decât să îi amputeze degetele. Nu voia să trăiască fără să…cânte la chitară.

Ca orice părinte al cărui copil s-a ridicat la cer, Eugen Iancu își face mustrări de conștiință acum, în legătură cu două alegeri ale sale, și are un sfat pentru toți ceilalți părinți cărora nu le dorește o astfel de experiență.

În calitate de președinte al Asociației Colectiv GTG 3010, Eugen Iancu ne-a vorbit, între altele, despre tratamentul răniților în prezent, despre cum arată secțiile de arși în străinătate, despre dosarul Colectiv, dar și despre schimbarea pe care speră să o vadă în România.

Ai puterea să citești? Eugen Iancu, părinte „orfan” după Colectiv: „Alex îi ruga să-l omoare. Cum să nu mai cânte la chitară?” - INTERVIU

Vă prezentăm integral interviul cu Eugen Iancu, „părinte orfan” după incendiul de la Colectiv și președinte al Asociației Colectiv GTG 3010:

Reporter: Începem cu cea mai recentă veste – procesul Colectiv, preluat de un alt magistrat (n.r. - Mihai Bălănescu, după ce judecătorul Valeriu Mihail Terceanu s-a pensionat). Pe 9 noiembrie vor fi audiați primii 25 din cei aproximativ 200 de martori. Care este opinia dvs. când priviți ceea ce se petrece acum?

Eugen Iancu: Dosarul continuă de unde este – doar că toate părțile au cerut refacerea interogatoriilor martorilor – adică tot din ceea ce înseamnă dosarul DNA. „Reluarea de la 0” a dosarului la noi ar fi însemnat oricum cred că două ședințe. Noi am pierdut un an pentru că fostul judecător, din septembrie 2017 până în decembrie nu puteam să purtăm o corespondență cu italienii, apoi, din ianuarie, trei-patru luni, nu îi mai găseam pe spanioli. Adică a fost o bătaie de joc. Habar n-am dacă ține de judecător sau de minister. Eu cred că ține de amândoi. Să nu vrei să duci un dosar, să stai șapte-opt luni pentru corespondență cu două țări mie mi se pare incredibil. Cred că a fost rea intenție.

Acum, acest judecător a venit cu o altă metodă, a părut mai ferm pe poziții și a părut că și-a dorit să rezolve. Dacă celălalt era plin de umor și râdeam la fiecare ședință, acum nu. Acest judecător în ziua în care are ”dosar Colectiv” este ”dosarul Colectiv” și atât! Dincolo, pe lângă Colectiv, mai erau și alte procese. Se pare că am intrat pe un alt făgaș. Timpul ne va arăta dacă e doar un început sau și acționează acest judecător. Cumva să zicem că ne-a dat încredere.

Reporter: În urmă cu doi ani, dvs., alături de alți părinți, ați depus o plângere la Parchetul General, prin care ați cerut investigarea intervenţiei autorităţilor din seara de 30 octombrie 2015, dar şi a modului în care victimele au fost îngrijite în spitale din România. Ce s-a întâmplat în acest sens, în tot acest timp?

E.I.: Da, am depus o plângere la Parchetul General, pe care am îmbunătățit-o, am reînnoit-o în primăvara asta. Plângere penală cu tot ce înseamnă după incendiu. Ca efect al incendiului au murit 27 în acea noapte, încă 37 după, și un băiat care s-a sinucis un an mai târziu. Nimeni nu a vrut până acum să ancheteze intervenția din acea noapte și nimeni nu a vrut să ancheteze ce s-a întâmplat în spitale. Când ai 37 de morți în spitale, ar trebui să îți pui niște semne de întrebare. Se pare că procuratura română nu și-a dorit să afle aceste lucruri sau, nu știu… Cert este că se fac doi ani de când am depus prima. Aceasta este o plângere făcută de un grup. În afară de plângerea noastră mai sunt alte plângeri depuse individual pe aceleași spețe. A noastră cumva a început să facă pași probabil și datorită presiunii pe care am făcut-o și prin media și fiind un grup mai mare. La ora asta s-au purtat discuții cu părinții, am dus acte, am dus martori. Vor trebui la un moment dat să fie chemați și inculpații și sper să fie chemați chiar anul acesta. Să vedem.

Ai puterea să citești? Eugen Iancu, părinte „orfan” după Colectiv: „Alex îi ruga să-l omoare. Cum să nu mai cânte la chitară?” - INTERVIU

Până acum, procurorii nu și-au făcut treaba. Într-un dosar în care tu ai atâția morți, atâția răniți, să fii atât de dezinteresat de el înseamnă că ori ai ceva de ascuns… Eu cred în continuare acest lucru – nu pot să uit că sâmbătă, imediat după incendiu, s-a dat dispoziție ca niciunul să nu plece din țară. Nu pot să uit că în momentul în care s-a început plecarea din țară s-a spus că autopsiile se fac numai în țară, nu și în străinătate. Astea sunt lucruri care s-au făcut și sunt dovedite. Mai departe trebuie să vedem de ce se acoperă toate aceste lucruri, pe cine vrem să protejăm.

Nu trebuie să punem în cârca pompierilor moartea celor 64 de inși. Trebuie să vedem fiecare ce vină poartă. Probabil că în momentul în care vom identifica toate aceste probleme, atunci vom ști ce avem de schimbat.

La fel, în sănătate trebuie să vedem cine a luat deciziile, pentru că aici este invers – vârfurile au luat deciziile, iar greșeala medicilor a fost că au ascultat. Ori ei au ales să tacă și să îl susțină pe ministru atunci când acesta spunea că avem de toate și că răniții sunt tratați mai bine ca în Germania.

Ai puterea să citești? Eugen Iancu, părinte „orfan” după Colectiv: „Alex îi ruga să-l omoare. Cum să nu mai cânte la chitară?” - INTERVIU

Reporter: Ca să clarificăm – unii ar putea spune că vreți să obțineți bani în urma acestei lupte în justiție. Cereți plată despăgubiri?

E.I.: Pe mine mă interesează să găsesc vinovații. Sincer să fiu, eu sunt cel care în momentul în care a început nebunia acum vreo doi ani, când se spunea că vrem despăgubiri, părți civile, eu am spus că vreau un miliard de euro – 999 de milioane o să le dau să facă acel spital pentru arși și o să rămân și eu cu celălalt miliard de euro pe care să îl dau celuilalt copil care trăiește.

Banii sunt o unitate de măsură a pedepsei ce se va da. Dacă se vor da despăgubiri de 10 mii de euro, atunci înseamnă că toată lumea va fi liberă și va sta acasă. Dacă se vor da despăgubiri serioase, atunci cu siguranță și aceia vor fi condamnați.

Mă interesează să găsesc vinovații și îmi doresc al naibii de mult să văd o schimbare. Mai am un copil, iar eu deja încep să am probleme de sănătate și mi-aș dori să nu îmi fie frică să mă duc într-un spital din România. Eu poate că pot să înțeleg accidentul – nu aș putea să înțeleg crima, dacă acea teorie a conspirației ar… Nu e imposibil, pentru că sunt multe semne de întrebare și în modul în care a izbucnit incendiul. Însă, pe mine ce mă interesează al naibii de mult este să mă simt în siguranță pe stradă și să mă simt în siguranță că dacă acum mi se face rău și ajung într-un spital, nu mor după două săptămâni din cauza bacteriilor dobândite în spital.

Reporter: Sunt trei ani de la tragedie și trei ani în care dvs. ați fost neobosit, prin intermediul Asociației. Dar dvs, la momentul incidentului, nu erați în țară, ci în Anglia. Ne-ați putea spune motivul pentru care vă aflați în Anglia la acea vreme?

E.I.: Am plecat cu 10 zile înainte. Am decis să părăsesc țara definitiv. Planurile mele erau de a rămâne în țara în care am plecat și de a nu reveni în România, dacă se poate, niciodată. Eram dezamăgit de ce se întâmpla, pentru că, iată, retrăim aceleași vremuri – aveam un Guvern care spunea că duduie economia, că totul este excepțional. Eu, însă, ca mic întreprinzător, ca un om comun din țara asta, simțeam pe pielea mea că nu este deloc așa. Și acum economia duduie, dar spațiile sunt închise. E o problemă. Suntem pe acest drum rău de 30 și ceva de ani încoace.

Plecasem de 10 zile, nici nu mă așezasem. Găsisem o locuință, dar căutam să schimb. Lucram, dar îmi doream să îmi obțin toate actele ca pe urmă să îmi găsesc un job stabil. Deci pur și simplu încercam… În Anglia nu poți să îți găsești o chirie dacă nu ai niște documente. Trebuie să ai un cont bancar etc.

Ai puterea să citești? Eugen Iancu, părinte „orfan” după Colectiv: „Alex îi ruga să-l omoare. Cum să nu mai cânte la chitară?” - INTERVIU

Partea proastă este că inițial ideea a fost să vină și Alexandru și a renunțat pe ultima sută de metri, pentru că a zis să nu îl lăsăm pe cel mic singur în țară. „Stau până în vară cu el să termin anul și apoi venim împreună”. Vlad a împlinit 18 ani acum în vară. Era diferență de 7 ani între ei. Cred că a fost cea mai proastă decizie luată și pe care, mă rog, am luat-o împreună. Cred că ar fi trebuit să fac tot ce se poate pentru ca în momentul acela să îl fi luat în Anglia. Însă, cine să știe?

Reporter: După incident ați revenit și ați rămas în țară. Ați fondat Asociația Colectiv GTG 3010. Ce v-a determinat?

E.I.: Nu știam, nici acum nu știu mare lucru despre ce înseamnă un ONG. În momentul în care am primit acel telefon în care mi s-a spus că vor trebui să îi fie amputate trei degete lui Alexandru – asta a fost imediat din seara aia, deși mi s-a zis că nu are nimic, am vorbit cu el toată noaptea, deci a fost pe picioare… În acel moment, soția a plecat imediat, iar în mintea mea era un singur lucru – „Eugene, trebuie să pui curul la treabă, pentru că trei degete amputate înseamnă proteze, înseamnă o căciulă de bani”.

Nici nu îmi imaginam atunci că statul se va ocupa mai mult de perioada de urgență, o săptămână, o lună. Mă întrebam deja cât ne va costa spitalizarea, cât ne va costa tot. Nu știam de ONG-uri, nu mă gândeam că vor fi oameni care să doneze…

Ai puterea să citești? Eugen Iancu, părinte „orfan” după Colectiv: „Alex îi ruga să-l omoare. Cum să nu mai cânte la chitară?” - INTERVIU

În prima săptămână cred că soția mea a refuzat pe toată lumea să primească donații. Veneau oameni în spital și donau bani. A fost un moment fantastic atunci. Dacă noi am fi ca popor așa cum am fost atunci, credeți-mă că am fi departe. Atunci am arătat într-adevăr cât de buni putem fi și cât de mult ne interesează.

Îmi amintesc că la un moment dat am făcut o doamnă să plângă – o doamnă care stătea lângă mine în permanență, să mă ducă și să mă aducă cu mașina. Îmi spunea că ea are un ONG, dar nu are bani și că forma prin care mă poate ajuta este cu actele, să trimită prin colegii ei, și să mă ducă și să mă aducă cu mașina. Într-o noapte, în ultima săptămână, cred că era 00.00 - 1.00 și i-am spus să plece acasă și că sunt taxiuri. Ea a început să plângă și mi-a spus că atât poate ea să facă.

Erau oameni care veneau atunci… Noi eram ca niște roboți, ca niște stafii. Acești oameni ne ghiceau aproape gândurile sau lipsurile sau nevoile. Îi vedeai că vin, că ne aduc un pahar cu apă sau o cafea sau o ciorbă. Oameni care nu aveau nicio legătură, oameni care au apărut de nicăieri. Și lucrul acesta a fost valabil în toate spitalele.

Cred că la două zile după ce mi-am îngropat copilul, am scris un mesaj pe Facebook, care a devenit viral într-o oră, două. Presa m-a contactat și acela a fost momentul în care am simțit că trebuie vorbit. Atunci au început să vină oameni care au început să îmi spună de ce nu fac un ONG. Și așa a venit ideea Asociației. Au venit oameni care au încercat să fie alături de noi, dar eu am spus că Asociația trebuie să aibă în componență strict membri din Colectiv. Ideal trebuia să fim toți, dar este imposibil.

Inițial mi-am propus să rămân șse luni să văd dacă trebuie dusă această luptă, apoi am înțeles că dacă toți ne vom ascunde și vom încerca să uităm, atunci Colectiv s-a întâmplat degeaba și cu siguranță nu se va produce nicio schimbare. Colectiv reprezintă vina noastră a tuturor, pentru că toți am acceptat să ajungem în halul în care am ajuns.

Ai puterea să citești? Eugen Iancu, părinte „orfan” după Colectiv: „Alex îi ruga să-l omoare. Cum să nu mai cânte la chitară?” - INTERVIU

Reporter: Puteți enumera cele mai importante reușite ale Asociației Colectiv?

E.I.: Ne-am fi dorit și încă ne dorim să construim un spital. Inițial ne-am gândit la un spital de arși, dar am vorbit cu specialiști străini și ne-au spus că nu poți avea spital de arși unic. E o tâmpenie. La o secție de arși, într-un oraș cum este Bucureștiul - de două milioane de oameni, ai nevoie de șapte-opt paturi de Anestezie Terapie Intensivă (ATI) și încă 10-15… Deci un proiect de 25 de paturi, dintre care opt de ATI, ar fi costat undeva la 30 de milioane de euro. Aceasta este obligația statului român. Și cum sunt bani de la Banca Mondială, sperăm… Banii sunt din 2014, până acum nu i-a luat nimeni, acum se forțează pe ultima sută de metri, că se pierd în 2020, să se obțină – se fac niște dotări la ”Grigore Alexandrescu”, ”Bagdasar-Arseni”, Timișoara, Iași, Târgu Mureș. Încă nu s-a început nimic, suntem doar la nivel de acte. Să sperăm că în primăvara asta se va începe lucrul. S-au cumpărat pentru Timișoara și Iași aparatele, doar că nu aș vrea să ajungem în situația care există în atâtea spitale – aparate cumpărate care stau prin subsoluri. Nenorocirea este că la construit suntem iar niște români dobitoci, și asta este vina politicienilor. Nu poți să iei un constructor de blocuri sau de drumuri să îi spui să facă spital. Ar trebui să acceptăm expertiza celor care au construit în ultimii 30 de ani spitale afară – turcii, spaniolii sau francezii, nemții, olandezii. Noi în loc să învățăm de la ei, ne cârpim.

O cameră de mare ars are 50 de metri pătrați, un pat special, o vană alături – pentru că pacientul ars se tratează cu apă și săpun. Asta ne-au spus specialiștii din Olanda, Belgia, Franța, Italia. Nu ca la noi unde se tratează cu cinci antibiotice cu spectru larg, pentru că știm ce mizerie avem în spitale. Pacientul ars se ține în mediu umed și se curăță. În fiecare cameră sunt două trei chiuvete cu săpun dezinfectant, cu echipament. Deasupra chiuvetei sunt patru-cinci seturi de mănuși, la un singur pacient, pe mărimi. La fel halatele, sunt pe dimensiuni. În fața mea a intrat un angajat al spitalului în Belgia, și-a pus echipamentul, a intrat și imediat s-a întors, că uitase ceva. A scos echipamentul de pe ea, l-a aruncat, apoi s-a întors cu niște hârtii și atunci și-a pus alt echipament.

Rănitul este absolut izolat, nu se intră la el cum se intra la noi. În secția dintr-un spital multidisciplinar se intră și se iese numai cu cartele personalizate. O asistentă medicală, un doctor trebuie să stea acolo opt ore. El nu părăsește acel spațiu decât în caz de mare nevoie. Acolo au sală de mese, sală de odihnă – lucrul acesta l-am văzut în toate spitalele din vest. Fiecare etaj, fiecare secție are două-trei săli de mese. La un etaj cu 50 de camere, 10 camere sunt pentru protocol, inclusiv o cameră de joacă pentru copiii care veneau în vizită. Am întâlnit spitale care au în clovni la camerele de joacă. Au camere de recuperare, camere cu tapet cu peisaj de toamnă, cu fotolii din piele în culori speciale – zonă de relaxare.

În Anglia, la spitalul din Newcastle unde au fost pacienții noștri, camerele au fost distruse și apoi au fost reconstruite de la 0, pentru că oamenilor le e frică de ce au găsit acolo. Îmi amintesc că vorbeau răniții care au fost că la plecarea din cameră le-a spus că pot lua orice, pentru că ei oricum distrug tot. Ei nu-și pot permite să riște.

Ai puterea să citești? Eugen Iancu, părinte „orfan” după Colectiv: „Alex îi ruga să-l omoare. Cum să nu mai cânte la chitară?” - INTERVIU

Reporter: Fără să credem în expresia stupidă „timpul le vindecă pe toate”, vă rog, dacă puteți, să ne povestiți cum s-a derulat seara de 30 octombrie 2015 pentru dvs.

E.I.: Eram în baie, făceam un duș. La un moment dat, mi-am auzit soția țipând. M-am dus în cameră, ea era isterizată cu telefonul în mână și țipa tare „Ce a ars? Unde a ars?” și eu întrebam ce s-a întâmplat, iar ea la fel țipa „A luat foc! A ars!” sau nu știu ce. Culmea este, cu un an înainte, biroul unde a lucrat băiatul meu, într-o clădire din asta, la fel luase foc și tot așa noaptea. El era student și lucra noaptea - de la 18.00 până pe la 2.00. Și auzind că Alexandru vorbește, am zis că nu e mare lucru. Deși aveam emoții, în același timp eram liniștit. Pentru că îmi imaginam: „I-o fi luat foc hainele”. Gândul meu a fost că a luat foc casa. Pe urmă am vorbit cu celălalt copil și mi-a spus că totul e OK că e un incendiu și s-au dus rude la spital. Am mai vorbit în noaptea aia cu el.

Într-adevăr, ni s-a spus de la început că are o problemă cu degetele. El îi spunea soției că și-a ars sprâncenele – el avea foarte mult umor, mereu glumea, orice ironiza și îi spunea soției că i-au luat foc sprâncenele și trebuie să și le tatueze că nu știe cum va ieși pe stradă în felul acesta. După care, mă rog, îmi povesteau cei de acolo când… Vă dați seama, era sub adrenalină… Că se ruga de doctori că decât să-i amputeze degetele, mai bine să-l omoare, pentru că el dacă nu cântă la chitară, n-are de ce să mai trăiască… Cam astea au fost… Dar eram liniștit, pentru că… Cum să zic… Pentru că vorbea.

Din păcate, primul semnal a fost când o prietenă medic care sâmbătă dimineața a fost „deschisă”, ne-a dat informațiile pe care le avea… După un ora 12.00 -13.00, ne-a spus că nu are ce să ne spună, că nu ne poate spune nimic și că nu mai poate discuta acum. Am simțit-o că era speriată. N-am mai putut vorbi cu ea după aceea… Dar vorbind și cu alții, am aflat că au primit toți medicii interzis să comunice cu cineva, sub amenințarea că vor fi dați afară, că vor fi pedepsiți... Și din păcate, se temeau că sunt urmăriți, că le sunt ascultate telefoanele și exact asta au făcut. Ținând cont de ce experiențe am avut eu mai ales în perioada aia, aș fi în stare să jur că da, telefoanele medicilor în perioada aceea au fost ascultate. Și nu numai ale medicilor, și ale noastre.

A fost un ordin politic. Ordin politic dat de niște indivizi care din păcate nu sunt acum în pușcărie, când ei ar trebui să fie acolo. Vreau să-mi imaginez că suntem totuși un popor cu multe probleme, dar nu criminal! Acolo sunt foarte multe lucruri gândite, v-am spus. Nu știu dacă un om normal s-ar gândi… și nu știu cu ce scop să spună „Autopsiile se fac doar în țară”. În momentul în care dai un astfel de ordin, înseamnă că știi niște lucruri și vrei ca acele lucruri să fie ascunse. Dacă ție ți-a trecut prin cap chestia asta din prima zi de la incendiu, înseamnă că e o problemă. Dacă tu din prima zi ai spus „Nu pleacă niciunul din țară”, înseamnă că iarăși ai o problemă. Oamenii acelor vremuri trebuie să răspundă.

Ai puterea să citești? Eugen Iancu, părinte „orfan” după Colectiv: „Alex îi ruga să-l omoare. Cum să nu mai cânte la chitară?” - INTERVIU

Reporter: Alexandra Furnea a publicat luni un mesaj în care a descris ororile din spitalele din România și în care a vorbit despre îngrijirea pe care a primit-o în Germania. Dacă puteți, vă rog să ne descrieți imaginile pe care le-ați văzut dvs. în spital.

E.I.: Știam mizeria, mereu eram uimit de cum arată mobilierul, cum arată pereții. Doar îmi imaginam că o toaletă n-ar trebui să arate așa, un mobilier nu trebuie să fie ruginit… În perioada aia, ce mi se părea extrem de dubios – dar la fel, nu înțelegeam pentru că toți eram… Dormeam două – trei ore pe noapte și în rest stăteam pe scaunele alea pe hol acolo, eram în ceață, așteptam – urmăream… Cum să vă zic… După cum se auzeau pașii pe holul ATI-ului ne imaginam „Ceva nu-i bine” sau „E OK”. Prin ușa aia auzeam și ne imaginam tot ce se întâmplă.

Când ajungi la o toaletă în spitalul „Sf.Traian”… Eram la etajul trei și trebuia să mergem pe o secție mai îndepărtată într-o toaletă comună, unde se duceau și cei din saloane și unde vă dați seama… Când urinau, fiind bătrâni și bolnavi, urinau și alături. Deci jos în jurul closetului era urină. Te duceai să te să te speli pe mâini, până la un moment dat, era săpun lichid și acela a fost pus clar, special pentru noi. Când a rămas deja doar copilul meu, nu mai era nici ăla. S-a terminat și l-au scos. Nu au mai simțit nevoia.

Dar mă uitam la cum se spală. Femeia de serviciu, care avea acele găleți cu mopuri, cu mopul ăla spăla la closet, deci lua urina aia care era a unor oameni bolnavi și cu același mop spăla și în camere. Eu nu știu cât clor sau dezinfectant se punea în apa aia ca să nu ducă microbii de la toaletă și-n camere. Deci ăla a fost un prim mare semn de întrebare pe care îl vedeam atunci dar nu-i conștientizam gravitatea.

Pe urmă, mă uitam că lângă noi, erau două-trei aparate din astea cu fise, bancnote de unde îți luai cafea, sucuri, ciocolată etc. Acolo era un du-te-vino și vedeai bolnavii cu pungile atârnând… Deja îți imaginai că ăla dacă s-a dus la WC cu siguranță s-a spălat sau nu s-a spălat pe mâini și butona acolo. La același aparat, tocmai ieșea din secția ATI asistenta sau doctorul, care-și lua și el o cafea, apăsând pe aceleași butoane. Eu n-am văzut în străinătate astfel de aparate. Am văzut cafenele, restaurante și cantină.

La ei, în spital zici că este un mall - cu cafenele, magazine de parfumuri și de lenjerie și pijamale, cu magazine de ziare, cu tot. Ei consideră că pacientul ăla trebuie să se miște și trebuie să facă niște lucruri, socializează, comunică, nu știu… Mănâncă, dar nu în cameră. Camera trebuie să fie curată.

Ce-am văzut iarăși la ei, patul, după ce s-a eliberat, este scos pe hol și dus într-o cameră unde se sterilizează.

Ai puterea să citești? Eugen Iancu, părinte „orfan” după Colectiv: „Alex îi ruga să-l omoare. Cum să nu mai cânte la chitară?” - INTERVIU

Reporter: Dumneavoastră ați spus că a existat un moment în care ați știut că pentru fiul dvs. nu mai existau șanse.

E.I.: Am simțit-o! Am simțit, pentru că în momentul în care… Deci eu nu l-am… Căutam să-l văd în minutele alea puține… Pentru că… Mi se părea că deranjez… Mi se părea că a intra la el în cameră să-i încurc pe doctori să își facă treaba sau deja mi-era frică la fel că nu știu… Duc un virus, duc o bacterie… Inconștient cumva, aveam chestia asta și voiam să stau doar un minut - două să nu știu… Să-i transmit ceva… Să-i vorbesc un pic…

Reporter: Acum vine cea mai dificilă dintre cele trei rugăminți. Dacă puteți, ni l-ați putea prezenta pe fiul dvs?

E.I.: Alexandru era un copil foarte vesel, tocmai terminase facultatea. Foarte multă lume spunea că e și un foarte bun chitarist. Avea o memorie fantastică, reținea totul din prima și lucra foarte mult acasă. Nu a vrut să facă facultatea, pentru că voia să se dedice muzicii. Însă, eu i-am recomandat să facă o facultate, pentru că așa cum mie îmi spuneau ai mei că trebuie să am o meserie, așa i-am spus și eu lui. Nu știu dacă am făcut bine sau nu. Pe undeva i-am cam blocat visul, pentru că în loc să se dedice 100% chitarei, a făcut o facultate de care în cele din urmă s-a dovedit că n-a avut nevoie. Cred că uneori ar trebui să fim atenți la ce își doresc copiii. Eu la ora asta nu știu dacă copilul meu a fost atât de fericit pe cât ar fi trebuit, pentru că eu cumva m-am pus în calea a ceea ce și-a dorit el. Și s-a dovedit că m-am opus degeaba.

Reporter: Ați luat această tragedie imensă și ați decis să luptați spre binele celor care au rămas. În prezent, unde se tratează răniții de la Colectiv, de ce anume au nevoie și ce ajutor primesc?

E.I.: Pentru unele intervenții se duc în Suedia, în Belgia, iarăși, se mai duc în Franța, dar cei mai mulți în Germania. S-au legat – se duc în grupuri – câte doi, câte trei. Probabil că se simt mai în siguranță, mai bine acolo. Fiecare cumva încearcă să se simtă cât mai în siguranță. Am mai vorbit cu doctori de la noi și spuneau că nu își pot explica sau că sunt probleme în modul de dezvoltare a pielii – este ceva unic, cel puțin la noi în țară – este clar că acolo au fost niște substanțe, ceva care le-a modificat. Această piele trebuie încontinuu retușată. La răniții din Colectiv, pielea are o altă structură. Cumva aș spune că teoriile astea ale conspirației sunt susținute de ceea ce pățesc copiii aceștia.

Ai puterea să citești? Eugen Iancu, părinte „orfan” după Colectiv: „Alex îi ruga să-l omoare. Cum să nu mai cânte la chitară?” - INTERVIU

Acea ordonanță pe care a dat-o Vlad a fost fantastică – ca până la sfârșitul lui 2018 răniții să aibă tratamentul gratuit. Am discutat pe urmă cu următoarele Guverne și anul acesta, doamna Pintea a asigurat tratamentul gratuit în orice spital din lume, privat sau de stat, până la sfârșitul anului 2020 – ceea ce iarăși este fantastic.

Acum noi încercăm să acoperim transportul, cazarea. Încercăm să decontăm aceste cheltuieli în măsura în care se poate și pentru asta strângem bani.

Unul dintre obiectivele Asociației – o „maternitate-catedrală” pentru victimile de la Colectiv

E.I.: Noi nu putem face un spital de arși, noi putem fi aceia care stau în spatele Ministerului Sănătății și să îi forțăm să facă secțiile de arși. Ideea a pornit de la a renova Maternitatea Bucur. După care, în urma discuțiilor de la minister, cu managerul spitalului, am aflat că ace clădire are 100 de ani, grad seismic 2, deci ca să o refaci costă cât una nouă. Așa s-a ajuns la ideea de a construi o maternitate nouă. Lucru care, la început, m-a speriat – nu știu dacă vom putea strânge 15 milioane de euro să construim o maternitate. Sunt în continuare speriat, am reușit să obținem terenul, nu am reușit să facem pași pe mai departe. Va trebui să identificăm alte căi de a obține bani pentru construcția maternității. Pentru noi, părinții, asta ar fi catedrala copiilor noștri – să faci un loc unde să se nască viața în locul în care… Nu se va face așa cum am crezut, că va sări toată țara – dacă ar da într-o lună un euro fiecare, s-ar construi maternitatea. N-ar trebui decât un euro de cetățean. Numai că așa ceva nu se poate, așa că va trebui să găsim altă cale. Nu am renunțat, pentru că până la urmă contează ce rămâne. Terenul se află în curtea Spitalului „Sfântul Ioan”.

Incendiul din clubul Colectiv a izbucnit în timpul unui concert susţinut de trupa rock bucureşteană ”Goodbye to Gravity”, care îşi lansa albumul „Mantras of War”. Solistul Andrei Găluţ este singurul membru al trupei care a supravieţuit tragediei. În urma incendiului din clubul Colectiv, izbucnit în seara de 30 octombrie 2015, şi-au pierdut viaţa 65 de persoane - 27 în noaptea tragediei şi 38 ulterior, în spitale din Bucureşti şi din străinătate. Una dintre aceste persoane și-a pus capăt zilelor, în urma suferințelor îndurate.

Recomandari