Live acumFilm: Zona verde
Prime Time 20:00Te cunosc de undeva!

Eminescu a dormit, luni întregi, doar în paie, într-un han. ”Stau numa-n foame”. ”Bea fără cumpăt!”

La 28 iunie 1883, Mihai Eminescu cedează psihic, la restaurant, la ”Capșa”. Urlă că-l va ucide pe Regele Carol I și e arestuit. Urmează cea mai cruntă perioadă din a sa viață: fără bani, ajunge să doarmă într-o șură de paie a Hanului Bacalu din Iași. Bea prin crâșme, de unde e scos, cu forța, de junimiști. E bolnav psihic, îngrijit de Henrietta, sora sa, suferindă și ea. Se ia de femei, pe stradă. Îi este, mereu, foame...

La 28 iunie 1883, Mihai Eminescu cedează psihic, la restaurant, la ”Capșa”. Urlă că-l va ucide pe Regele Carol I și e arestuit. Urmează cea mai cruntă perioadă din a sa viață: fără bani, ajunge să doarmă într-o șură de paie a Hanului Bacalu din Iași. Bea prin crâșme, de unde e scos, cu forța, de junimiști. E bolnav psihic, îngrijit de Henrietta, sora sa, suferindă și ea. Se ia de femei, pe stradă. Îi este, mereu, foame...

Din primele zile ale lui 1880 și până pe final de 1881, aproape doi ani, Mihai Eminescu este Redactor Șef la ziarul ”Timpul”, oficiosul Partidiului Conservator. Se ceartă cu toți, are venin pe peniță, lovește și-n adversari dar și în cei care-l plăteau. E dat jos. Continuă să rămână simplu jurnalist până în 1883, anul apariției capodoperei ”Luceafărul”. Apoi...

Apoi cedează psihic. Pe 28 iunie 1883, la ”Capșa”, la restaurant, Mihai Eminescu face o criză groaznică. Se ridică în picioare, dă mesele și scaunele la o parte și url că-l va asasina pe Regele Carol I cu un revolver. Ajunge la baia ”Mitraszewski”, chiar de pe strada Poliției, unde face același circ. Este arestuit și dus, în mod brutal, la sanatoriul doctorului Șuțu. ”Eminescu se părăsi tot mai mult în voia fantasmelor”, scrie George Călinescu. Este momentul în care își începe calvarul. Va petrece restul vieții, aproape șase ani, până la decesul din 1889, numai în umilință și sărăcie, cărat de la un spital la altul, trăind, la propriu, din pomenile prietenilor.

Restaurantul ”Capșa”, unde Eminescu face primul mare scandal în 1883

Pe 20 octombrie 1883 e transferat la sanatoriul Oberdobling din Viena, unde e însoțit de Alexandru Chibici Revneanu, tovarășul său, bucovinean, trecut în Regat pentru a lupta în Războiul de Independență. Medicii de aici sunt clari: suferă de sindrom bipolar, are manii, are depresii. Pe 26 februarie 1884, Eminescu pleacă la un alt spital, de această dată în Italia. Fratele său, Nicu, se sinucide, așa că Mihai revine, degrab', în țară. I se dă un post de sub-bibliotecar la Iași, la ”Centrală”, dar i se refuză cel de revizor. Bate crâșmele, e scos mai mult mort decât viu de junimiști din lupanare. ”Unii prieteni luară pe Eminescu şi-l duseră pe la vestitele crâşme periferice cu vin bun, printre care Bolta Rece. Prinzându-se ba cu profesorii de liceu Dogaru, Vârgolici, Ştefan Cerchez, ba cu Petre Grigoriu, poate şi cu Creangă, poetul scăpa de sub supravegherea junimiştilor dietetici şi dispărea ca-n vremurile bune prin crâşmele mărginaşe, iar toamna prin vii pe la Socola, unde îl răpiseră amicii”, scrie Călinescu. Nu-și mai face treaba la locul de muncă. E tratat cu mercur pentru sifilis. Sora sa, Henrietta (Harieta) îl ia să-l protejeze, deși și ea e invaldiă. ”Neavând de lucru, închis c-un alt individ, hrănit rău, precum se obişnuieşte la spitale, şi lăsat în pragul celor mai omorâtoare griji în privinţa viitorului, mi-e frică chiar a-mi plânge soarta, căci şi aceasta ar fi interpretat ca semn de nebunie. (...) Foamea şi demoralizarea, iată cele două stări continue în care petrece, nenorocitul tău amic, M. Eminescu”, îi scria poetul prietenului său, Chibici.

La Iași, la hanul lui Petrea Bacalu, Eminescu primește, cu patru ani înainte de moarte, o...șură de paie unde să se odihnească. Se mulțumește chiar și cu atât

Adevărata suferință a lui Eminescu începe chiar în 1883, anul apariției ”Luceafărului”, capodopera sa, în Almanahul Societății ”România Jună” de la Viena

Primește 1.500 de lei, din vânzarea unor poezii, dar și din ajutorul strâns de cei de la Junimea. La Iași, trăiește, în 1885, într-o șură de paie, din curtea faimosului han al lui Petrea Bacalu. ”O tristă iarnă mă așteaptă și o tristă viață”, mai scrie Eminescu. E dus alături de alienați mintal, poartă o tichie pe cap și un panatlon lung. Atât! Primește ajutoare și de la familii din Iași, se fac liste de subscripție. Se simte umilit, dar știe că fără toate acestea ar fi dormit pe străzi și ar fi murit. Statul nu-l ajută deloc. ”Consilierii nu sunt dispuși să-i ofere un ajutor bănesc”, scriu prietenii săi. ”Eminescu venea regulat la casa de economii și, cu o atitudine foarte umilă, își cerea ajutorul de 100 de lei”, notează Nicolae Iosub în ”Mihai Eminescu la Botoșani”.

Suferința e curmată pe 15 iunie 1889...

Surse: Adevărul, ”Mihai Eminescu la Bootoșani” - Nicolae Iosub