„Îi curgea sânge din cap, mâini, picioare și coaste”: Rafila Găluț, aleasă de Dumnezeu pentru a purta stigmatele lui Iisus. Aceste răni sunt cele care au omorât-o și cele care au transformat-o într-o sfântă

 
+4 click pentru
galerie

I-a fost predestinat să poarte stigmatele Domnului Iisus Hristos și credea că este o fecioară aleasă de Dumnezeu. Avea viziuni în care i se înfățișau Maica Domnului și Dumnezeu. Nu este vorba despre vreun sfânt, ci despre o româncă născută cu 107 ani în urmă.

Rafila Găluţ a văzut lumina zilei pe 8 februarie 1910 în comuna Bocsig din județul  Arad. Rafila a fost foarte apropiată de Biserică de mică. A fost de religie greco-catolică, iar în 1931 dorea să devină călugăriţă în Congregaţia Maicii Domnului de la Blaj, dar, din cauza sănătăţii sale fragile, a fost sfătuită să renunţe.

Tânăra fecioară din Bocsig a trăit o viaţă spirituală exemplară, spovedindu-se cel puţin o dată pe lună şi primind foarte des împărtășanie. Avea viziuni și daruri profetice și credea că toate acestea sunt semne divine.

În perioada 1931-1939, Rafila a purtat stigmatele (rănile) Domnului, lucru confirmat nu numai de parohul locului, Pr. Petru Vancu, ci şi de diferiţi preoţi şi medici delegaţi din partea Episcopiei Lugojului să investigheze acest caz deosebit. Este interesant că în aceeaşi perioadă cu stigmatele Rafilei Găluţ, Icoana Maicii Domnului aflată în biserica greco-catolică din Scăiuş, a lăcrimat în zilele 30 septembrie şi 15 octombrie 1934.

Gheorghe Tomoioagă, preotul paroh al Bisericii Române Unite Greco-Catolice din comuna Bocsig, a oferit presei câteva detalii despre prima româncă beatificată:

De mică a fost foarte apropiată de biserică. Este singura persoană care a avut în România toate stigmatele Domnului nostru Iisus Hristos: la cap, la mâini, la coaste și la piciore. Ea nu le arăta. Tot timpul era bandajată la mâini, la cap.

Doar medicii, preoții și familia știau că aceste răni îi apar. Credea în minuni, credea că e o fecioară aleasă de Dumnezeu și prin ea Dumnezeu își arată puterea sa.

Medicii nu au putut explica științific transformările fizice ale tinerei. Rafira avea răni pe frunte, pe cele două palme, pe coaste şi pe picioare, care nu îi apăreau la intervale fixe, ci în anumite momente anunțate de Maica Domnului.

Procesul de beatificare-canonizare a Rafilei Găluţ a început pe data de 2 decembrie 2015. Anul acesta, procesul a intrat într-o nouă etapă în care Episcopia Greco-Catolică din Lugoj a trimis dosarul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor de la Vatican, unde se desfăşoară procesul de recunoaştere. Procedura nu are un termen de finalizare stabilit, urmând să fie anunţat de către Vatican, pentru ca arădeanca Rafira Găluţ să fie beatificată, iar apoi canonizată.

Prima fază eparhială a procesului de beatificare a Rafilei Găluț, fecioara stigmatizată de la Bocsig s-a încheiat în România, la 18 iulie 2017, la Centrul Pastoral Eparhial „Sf. Vasile cel Mare” din Lugoj și a dosarul a fost trimis la Vatican, Congregației pentru Cauzele Sfinților.

„Procesele de recunoaștere au două etape, faza diecezană, care se desfășoară în țară și care a fost finalizată și faza romană, care se desfășoară la Vatican, despre care noi nu putem să știm când va fi finalizată. Definiția exactă este proces de beatificare și canonizare. În prima etapă se declară fericiți, aceasta fiind beatificarea, iar faza a doua este canonizarea, când sunt declarați sfinți”, a declarat Angelo Pop, din partea Episcopiei Greco-Catolice din Lugoj.

Procesul de beatificare este o fază în procesul de canonizare (de recunoaștere a sfințeniei) în Biserica Catolică. Acesta se desfășoară după prima fază, a Decretului asupra virtuților, când prin intercesiunea Venerabilului s-a înfăptuit o minune; cineva cere un ajutor într-o necesitate și venerabilul „răspunde” venind în ajutor cu o intervenție neexplicabilă omenește și extraordinară. Conform confesiunii catolice, acesta este semnul neîndoielnic că se află în Paradis și că poate și vrea să-i ajute pe cei de pe Pământ. Minunea poate fi de mai multe feluri, însă cea mai comună este vindecarea instantanee, definitivă și totală de o boală gravă, fără posibile explicații medicale.

Se spune că în acea perioadă, femeile îi tăiau bucăți din haine, de unde apucau, ca să se vindece cu hainele ei. Oamenii locului spun că avea efect această afecțiune.

În 1979 se reface mormântul Rafilei Găluţ, la cheltuieli contribuind şi Prea Sfinţitul Episcop Ioan Ploscaru de la Lugoj, care s-a ocupat în perioada comunistă de strângerea tuturor documentelor referitoare la fecioara stigmatizată de la Bocsig.

După 1939 numeroşi credincioşi greco-catolici, romano-catolici dar şi de alte confesiuni, vin şi se roagă la mormântul Rafilei Găluţ cerându-i mijlocirea în nevoile lor sufleteşti şi trupeşti.

Colegii de la Observator au realizat un reportaj cu mărturiile cutremurătoare ale localnicilor din Bocsig.

Sursă foto, text: Activenews.ro, bru.ro

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe