Live acumChefi la cutite
Prime Time 20:00Poftiţi pe la noi: Poftiţi la Nea Marin!

Comuniștii și-au bătut joc de un erou național, cu două războaie mondiale. Patru ani de închisoare. I-au interzis să pască oile

Nicolae Dăscălescu a fost un general român, distins în luptele celui de-al Doilea Război Mondial, atât pe Frontul de Est (iunie 1941 - februarie 1943), cât și pe cel de Vest (august 1944 - mai 1945). Comuniștii l-au arestat fără motiv și l-au ținut, nejudecat, patru ani. A ajuns cioban, dar a fost gonit și dintre mioare. La înmormântarea sa au venit 10.000 de oameni

Bustul lui Nicolae Dăscălescu din Piața ”Ștefan cel Mare”, Cluj Napoca

Familia în care se născuse Nicolae Dăscălescu, la 16 iunie 1884, în Căciulești, Girov, Neamț, fusese una greu încercată: din nouă copilași, doar patru atinseseră vârsta majoratului. Era cel mai mic băiat. În 1906, după un efort financiar considerabil, s-a înscris la Școala Militară de Artilerie, Geniu și Marină. A comandat o baterie a Regimentului 8 Artilerie în luptele celui de-al Doilea Război Balcanic, în vara lui 1913. Când România a intrat în focurile primei mari conflagrații mondiale, a ajuns în sectorul nordic al ofensivei din Transilvania, unde s-a remarcat în Lupta de la Miercurea Ciuc (1916), fiind decorat cu Ordinul ”Coroana României” cu spade și panglică de ”Virtutea Militară”, în grad de Cavaler. A fost la Coșna, a fost la Cireșoaia, localități înscrise pe Arcul de Triumf. A luat apoi parte, cu divizionul său, la Campania din Ungaria, din primăvara anului 1919. 1929 l-a găsit colonel, fiind avansat general de brigadă la 1 aprilie 1937.

100 de ani de când românii au atârnat o opincă pe Parlamentul de la Budapesta, eliberându-le țara de comuniști

Soldați români la Banska Bystrica, în 1945. În centrul orașului, Obeliscul Negru mulțumește Armatei Române Eliberatoare

Când țara noastră a intrat în cel de-al Doilea Război Mondial, pe 22 iunie 1941, Dăscălescu a participat la eliberarea Basarabiei, apoi, în august - octombrie 1941, la Bătălia de la Odesa. Mareșalul Ion Antonescu l-a decorat personal, scoțându-și propria medalie de pe piept. Se povestește că era de o probitate morală cutremurătoare: a refuzat să reprime partizanii ruși, spunând, de fiecare dată, ”nu-i atac dacă ei nu înreprind nimic”. A luptat în măcelul de la Stalingrad, apoi, după 23 august 1944, la întoarcerea armelor, a ajuns pe frontul antihitlerist. A purtat lupte grele pe Valea Mureșului și, ulterior, pe valea Someșului Mic, unde a făcut 10.500 de prizonieri germani. 17 decembrie 1944 l-a găsit la granița Ungariei cu Cehoslovacia. E la Banska Bystrica, e la Kremnica. E lovit de o salvă de mortier, dar refuză să părăsească terenul de luptă. Ostașii se uită la el ca la un zeu. Comandamentul Suprem Sovietic îl citează de două ori pe ordinele de zi: ”Marele exemplu a fost dat de însuși comandantul armatei, generalul de corp de armată Nicolae Dăscălescu, care, deși rănit în luptele pentru eliberarea orașului, a rămas mai departe în fruntea trupelor sale”. Era extrem de apropiat de ostașii lui. ”Scrieți în ziarul dumneavostră (n.r. - ”Scânteia”, din aprilie 1945) că nu generalul Dăscălescu are meritul victoriilor reputate, ci soldații care stau luni de zile în ger, zăpadă, vânturi și ploi. Eu nu vreau nici să se pomenească de mine. Sunt fericit când scrieți de ei, când țara recunoaște și apreciază lupta și sacrificiile soldatului. Lor li se cuvine totul”, spunea.

L-au arestat fără motiv, l-au ținut în pușcărie fără judecată!

Deși pare greu de crezut, la doar cinci luni de la aceste declarații, Nicolae Dăscălescu este arestat. Pe 9 septembrie 1945 e învinuit de crime de război, comuniștii fiind supărați că luptase contra Armatei Roșii. Interesant este faptul că deși investigatori ruși s-au ocupat de așa-zisa sa anchetă, niciunul dintre ei nu a găsit nimic nefiresc, fiind achitat. Dar bolșevicii nu-l lasă în pace. Se stabilește în satul natal, Căciulești, unde se ocupă de lotul de 5 ha, pe care-l primise ca urmare a decorării cu Ordinul ”Mihai Viteazul”. În accepțiunea noii puteri, este catalogat drept ”chiabur”. Pentru că în Moldova este secetă, fostul mare general al armatei noastre nu poate achita cotele agricole aberante. I se pune eticheta de ”sabotor”, spunându-se despre el că ”are o atitudine ostilă regimului!” I se sistează pensia, este trimis în judecată. Tribunalul raional Piatra Neamț îl achită, însă numai pentru câteva luni...

Pe 21 noiembrie 1951 este arestat și închis la Jilava, sub acuzația că ar fi săvârșit crime de război, deși pentru aceasta fusese judecat și achitat definitiv în 1946. Nu are parte de proces, dar rămâne după gratii până pe 5 octombrie 1955. Povestea spune că în vizitele sale la Praga și Moscova, Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost întrebat de generalii de acolo ce mai face prietenul lor, eroul de război. Întors în țară, liderul comunist s-a interesat de soara eroului național. Imediat a fost scos din arest, bărbierit, îmbrăcat cu hainele din magazie și dus în fața penitenciarului. A auzit doar ”Ești liber!” Atât.

Gheorghiu-Dej făcea caterincă de Ceaușescu: ”Bă, față de jidan, te-a făcut mă-ta cu băcanul din colț!”

A plecat spre ținutul Neamțului, unde avea o soră. Este incredibil, dar, până la reabilitare, pentru a se putea întreține, a devenit ciobanul unui sat moldav, având grijă de 20-25 de cârlani!!! Tot legenda spune că văzând pe dealurile din apropiere manevre militare, s-a apropiat spre a da povețe unui tânăr locotenent care nu se prea descurca. ”Cine sunteți dumneavoastră și ce grad ați avut în armată?”, a fost întrebat. ”Numele meu n-o să vă spună nimic, dar ca militar am fost general de armată!” Pentru că bolșevicii l-au reabilitat, a primit ordin să nu mai pască oile. I s-a mărit pensia la 2.500 de lei. În fiecare lună cheltuia, însă, numai o treime din acestă sumă. Restul era donat copiilor săraci, azilelor de bătrâni, văduvelor ori orfelinatelor. Indiferent prin câte trecuse, sufletul de aur îi rămăsese intact.

Comuniștii i-au trimis haine militare, i-au spus că este invitat la fiecare paradă. I-a refuzat galant. După ce a ieșit de la Jilava, n-a mai părăsit satul natal sau orașul Piatra Neamț. Nu s-a mai atins de lucrurile ofițerești și nu adat curs niciunei chemări. Era modalitate sa de a se ”răzbuna” pe anii cei crunți.

Bustul lui Nicolae Dăscălescu din Cimitirul Eroilor din Piatra Neamț arată într-o stare jalnică, fiind lăsat în paragină de către autorități

S-a stins pe 22 septembrie 1969. Grigore Caraza (n.r. - învățător din Neamț, luptător anticomunist, condamnat de trei ori la 47 de ani de detenție, din care a executat 21) scria: ”Prin septembrie 1969, în fața Casei de Cultură am văzut drapelul românesc îndoliat. În hol, pe catafalc,l-am recunoscut pe care a fost generalul de armată Nicolae Dăscălescu, Eroul de la Stalingrad și Eroul din Munții Tatra, erou al atâtor bătălii și erou în viața civilă. Am îngenuncheat. Câteva ore mai târziu, o coloană nesfârșită de oameni urma cortegiul funebru. Înmormântarea era făcută de primăria orașului pentru că decedatul fusese sărac și nu mai avea pe nimeni”. Unii spun că 10.000 de sufelete veniseră să-și ia rămas bun.

”Erau și 34 de generali, în majoritate străini, printre care și francezi. L-am însoțit până la cimitir, ca un ultim omagiu adus acestei mari personalități a neamului românesc”, mai scria Caraza.

Fanatik.ro
Cele mai noi stiri
Lajumate.ro