A rezistat 1.267 de zile pe front, apoi a mers pe jos de la Cotul Donului până în România. Simion Gârlea, EROUL celui de-al Doilea Război Mondial, născut în 1918: "Am sărutat pământul când am ajuns acasă"

 
+7 click pentru
galerie

Născut odată cu Marea Unire, în 1918, Simion Gârlea nu a avut un trai uşor! Nu ţine evidenţa anilor, ci a zilelor, iar viaţa sa se rezumă la trei cuvinte: EROU DE RĂZBOI: a înfruntat frig, foamete, tancuri, a petrecut 2.117 zile sub arme şi a stat 1.267 pe front…

“AM ÎNVĂŢAT CU RĂZEŞII LUI ŞTEFAN CEL MARE, DAR PRUTUL A DEVENIT APOI HOTARUL CARE DESPARTE ROMÂNII…”

În 1918, pe 1 septembrie, într-un mic sat din Basarabia, Răspopeni, se naşte Simion Garlea, cel care avea să devină peste ani domnul “România Mare. La 18 ani pleacă în armată şi se mai întoarce acasă abia peste 6. Apoi, „Acasă” îi devine România, pentru că localitatea natală a rămas prada de război ruşilor.

„Pe 28 iunie 1940, ca urmare a presiunii făcute de ruşi în baza Pactului Ribbentrop-Molotov Răspopeni, satul în care m-am născut, am copilărit şi am învăţat - cu răzeşii lui Ştefan cel Mare - a rămas departe, peste Prutul devenit hotar, care desparte românii de-o parte şi de alta a lui. Ultima dată când am stat acasă a fost între 1 martie şi 1 aprilie 1944. De atunci nu mi-am mai văzut casa natală. Dorul încă mă chinuie”, o spune cu lacrimi în ochi eroul Simion Gârlea.

A MERS PE JOS TIMP DE PATRU LUNI, DE LA COTUL DONULUI PÂNĂ ÎN ROMÂNIA, A PLÂNS DE DORUL TATĂLUI TRIMIS ÎN LAGĂRUL DIN SIBERIA, SOŢIA I-A MURIT ÎN BRAŢE… 

Şi-a văzut prietenii sfârtecaţi pe front, a supravieţuit drumului de patru luni parcurs pe jos, din Cotul Donului până în România, şi-a lăsat familia refugiată în zona Sibiului şi a plecat să-şi facă o viaţă în Sud, în Teleorman. A plâns de dorul tatălui trimis în lagăr în Siberia. I-au murit în braţe o soţie căreia îi scrie şi acum poezii de dragoste şi dor, dar şi un fiu. Şi totuşi, găseşte mereu puterea de a vorbi despre viaţa sa:

“Familia mea din Basarabia s-a refugiat în România, că pe tata l-au arestat în 40. M-am dus pe la fratele meu, în Ardeal, apoi, după câteva zile, mi-am luat traista să vin la Vitănești. Sâmbătă, 15 noiembrie 1945, am ajuns la Vitănești. A doua zi m-am dus la biserică și de atunci am rămas în Teleorman. M-am căsătorit. Soția mea a decedat acum 18 ani. Vreau să vă mai spun un lucru: viața omului e ceva predestinat. Când eram în școala primară, învățătoarea ne-a citit o poezie: ”Rugămintea din urmă”. Ea ne-a arătat pe hartă, că sus era Basarabia și jos era Dunărea, la Turnu Măgurele. Și mi-a rămas în minte această localitate, unde am ajuns să-mi fac livretul militar mai târziu”.

OMUL CARE NU ŢINE MINTE ANI, CI ZILE, CLIPE…

Anul acesta, Simion Gârlea împlineşte 100 de ani şi este o legendă vie a celui de-al Doilea Război Mondial. “Eu sunt născut pe 1 septembrie 1918, când țara românească și-a întregit hotarele”, aşa îi place să spună despre el. Acelaşi om vorbeşte mereu cu exactitate tot ce a trăit: A petrecut 2.117 zile sub arme, a stat 1.267 zile pe front, atât pe cel de Răsărit, cât și pe cel de Apus și a mers 1.000 de kilometri pe jos, timp de patru luni, pentru a ajunge acasă.

A luptat, pe frontul de Est, până la Cotul Donului, lângă Stalingrad, Rusia, în una dintre cele mai sângeroase bătălii din istoria Armatei Române. Numărul total al pierderilor de vieți umane este estimat la aproximativ 3 milioane. Lipsa unor date mai exacte este datorată și refuzului guvernului sovietic de atunci de a calcula pierderile din cauza temerilor că sacrificiile ar fi părut prea mari și ar fi demobilizat eforturile de război. 

La intrarea pe front, a luat în primire arhivă, cifrurile secrete şi maşina de descifrat Enigma, iar acest fapt a făcut ca activitatea sa să fie una încordată, plină de răspundere. 

Acum, la aceeași vârstă cu Marea Unire, poate spune că a fost într-un coșmar real, în care țara noastră a suferit cel mai mare dezastru militar din istorie.

”Eu nu țin o evidență a anilor, țin o evidență a zilelor. De exemplu, de la nașterea mea și până astăzi, am împlinit 35.905 zile. Am carnete în care am scris în fiecare zi, din 1940. Când am plecat pe front, am început să notez în caiet și am scris în fiecare zi. Eu am plecat militar și am ajuns la Constanța, miercuri, 22 noiembrie 1940. Am făcut acolo perioada de instrucție. Într-o zi de vineri, am auzit la radio că s-a cedat Basarabia. Eu sunt basarabean. Toată familia mea a rămas acolo, iar eu eram singur. Am întâlnit două fete, Safca și Ştefănia. Ele au avut o comportare neprețuită, încât, drept să vă spun, parcă mi-au șters și lacrimile. Am și acum pozele lor. Am plecat pe front, duminică, 6 septembrie 1942. Din Constanța, am plecat pe font, în Rusia. Am plecat cu căruțele, cu caii. O lună de zile am mers. Am ajuns la Cotul Donului”.

“AM PLECAT SPRE ROMÂNIA, PE JOS. AM AJUNS DUPĂ PATRU LUNI ŞI AM SĂRUTAT PĂMÂNTUL”

Poate una dintre cele mai emoţionante mărturisiri ale eroului este cea în care povesteşte cum a călcat din nou pe pământ românesc. După luni întregi de mers pe jos, 20 de ostaşi greu încercaţi pe front ajung acasă…

“Pe 10 octombrie, a căzut în liniile noastre un ostaș și ne-a spus că Stalin, în ziua de 18 octombrie 1942, va declanșa un atac grozav. În ziua aceea, s-au aprins, ca un fulger, toate armele, tunurile și o mașină Katiușa, ale rușilor. A fost greu de noi. Era iarnă, frig. Sâmbătă, 21 noiembrie, ne-am retras din tranșee. Ostașilor din linia întâi li se vedeau doar dinții albi. Atunci a început calvarul nostru în Rusia. La sfârșitul lunii, după lupte grozave, eram într-un sătuc, la doi bătrâni, care aveau în grijă un copil mic. Eram trei ostași care stăteam acolo. Aveau puțin lapte de la o căpriță și-l puneau pe plită să fiarbă. Pâine nu aveau. Luau cartofii, îi spălau bine, coaja o tocau și o amestecau cu tărâțe și făceau turtișoare și le coceau pe plită. Pe 5 ianuarie 1943, am plecat din sătucul ăla. Ne-am grupat vreo 20 de ostași români și am plecat în marșul către România. Pe jos. Am mers lunile ianuarie, februarie, martie, iar la 30 aprilie am ajuns pe malul Nistrului. Era duminică și era Paștele. Când am ajuns, am sărutat pământul”…

Astăzi, face parte din cei cinci români născuţi în 1918 şi care încă mai trăiesc…

SURSE: PUTEREA.RO, LIBERINTELEORMAN.RO, WIKIPEDIA.RO

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe