Antena Căutare

Diana Munteanu respectă toate tradițiile de Paște împreuna cu fiul ei, David. Vor merge la biserică, se vor spovedi și împărtăți

Diana Munteanu, prezentatoarea emisiunii „Prietenii de la 11”, difuzată la Antena 1 de luni până vineri, de la ora 11:00 respectă toate tradițiile de Paște și face toate pregătirile împreună cu fiul ei. ”Încă din copilărie făceam cozonaci și vopseam ouă împreună cu bunica mea, tradiție pe care o păstrez împreună cu David în fiecare an”, spune Diana.

În plus, ea merge cu fiul ei la biserică în Joia Mare, se spovedesc și se împărtășesc, iar în Vinerea Mare ea ține post negru. Un alt obicei pe care îl respectă cu sfințenie este ca în Noaptea de Înviere să meargă amândoi la biserică.

În privința preparatelor culinare pentru masa de Paște, vedeta declară că nici ea, nici David nu mănâncă deloc carne de miel, astfel că, pe lângă tradiționalele ouă vopsite și cozonaci, Diana se bucură din plin de verdețurile proaspete de sezon.

În acest an, Diana va petrece Paștele cu David în București, iar luni, în a doua zi de Paşte „voi fi alături de colegul meu, Florin Ristei şi de telespectatorii Antena 1, într-o ediţie specială a emisiunii <Prietenii de la 11>. Vă pregătim câteva surprize, aşa că nu rataţi întâlnirea cu noi J”, precizează vedeta.

Un pictor român a dat acuarelele pe...cafea! Adrian Mitu a făcut 101 de minuni cu o simplă ceașcă și o pensulă!... Ouă vopsite natural, un miracol pe care trebuie neapărat să-l încerci! „Prietenii de la 11” îți arată cum!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x