Antena Căutare

Povestea de viață a lui Leo Iorga. A făcut Marină Militară, tâmplărie, apoi a luat microfonul: "Cântam, mă opream și aprindeam artificii pe scenă"

Avea rock-ul în sânge de când era adolescent. Alături de el, trupa Compact a fost în ''formula de aur'', aşa cum spunea Florian Pittiş. Indiferent în ce formaţie a cântat, Cargo, Compact, Schimbul 3, Pacifica, PACT, vocea lui Leo Iorga era inconfundabilă. A avut momente de răscruce în viaţă, dar a trecut peste ele ca un luptător, ca orice rocker adevărat. S-a oprit pe 2 noiembrie 2019, atunci când inima a mai încetat să bată. Leo Iorga a murit cu doar o lună înainte de a împlini 55 de ani.

Leo Iorga

Leo Iorga a început să cânte de la 14 ani, în trupa liceului arădean unde a învăţat, mai întâi ca toboşar, apoi toboşar şi vocal. Dar în paralel cu muzica, marea lui pasiune, Leo a avut pe parcursul anilor şi alte meserii, fără nicio legătură cu rockul. A fost chiar tâmplar, iar asta l-a ajutat mai apoi să "sculpteze" boxele pentru concerte.

Citește și: A murit Leo Iorga. Solistul de la Compact suferea de cancer și fusese operat pe creier în 2014

A murit Leo Iorga! S-a mai dus o legendă! Teo Peter, Emil Laghia, Leo Iorga...

Întrările pe scenă ale lui Leo Iorga, inspirate de studiile din Marina Militară

Articolul continuă după reclamă

Faptul că a făcut marină militară l-a ajutat de multe ori mai târziu, la intrările în scenă, pentru că avea un stil neobişnuit de a apărea în spectacolele organizate în teatrele de vară de pe litoral, când cânta cu trupa Compact.

Povestea de viață a lui Leo Iorga. A făcut Marină Militară, tâmplărie, apoi a luat microfonul: "Cântam, mă opream și aprindeam artificii pe scenă"

Leo Iorga pregătea artificiile pentru concerte: "Mi-au prăjit pantalonii"

Leo Iorga a făcut şi tâmplărie, a lucrat în atelier, însă şi-a încercat talentul de tâmplar şi acasă, unde a realizat un pat dublu pe care familia Iorga l-a folosit mulţi ani. Îndemânarea în acest domeniu i-a folosit şi în perioada în care a fost înfiinţat studioul Migas Real Compact, sigla de pe primele boxe fiind făcută tot de mâna lui Leo.

Leo Iorga, o legendă în muzica rock din România

Leo Iorga fost membru al trupelor Cargo, Compact, Schimbul 3, PACT by Leo Iorga & Adi Ordean, s-a născut la 2 decembrie 1964, la Arad. Începe să cânte la 14 ani ca toboşar (1978), în trupa liceului "Ioan Slavici" (1980-1982). Cântă la trupa Hidro Grup 8 ca toboşar şi vocal.

Până în 1985, colaborează cu grupul Pacific, apoi se alătură trupei Sui Generis din Arad (1985-1987). În 1988, cântă lead vocal la grupul Cargo, lansând hiturile "Brigadierii", "Povestiri din gară", "Erată".

Leo Iorga a dat "formula de aur a Compact-ului", spunea Pittiș

Din toamna lui 1988 până în 1996, este lead vocal al grupului Compact, în componenţa Leo Iorga, Adrian Ordean, Vlady Cnejevici, Teo Peter, Emil Laghia şi Leluţ Vasilescu, formaţie catalogată de Florian Pittiş şi de mulţi alţii drept "formula de aur a Compact-ului". În această formulă Compact a lansat albumele "Cine eşti tu, oare?", "Mă voi întoarce", "Compact '88-'95".

Din 1997 până în anul 2001, cântă în Schimbul 3, alături de Adrian Ordean, George Pătrănoiu, Mario Ţiclea, Bobiţă Stoica, Anca Neacşu, Irina Nicolae, Paul "Pampon" Neacşu, Cătălin "Bibanu" Dâlvărea, Andi Savastre. Din 2003 până în octombrie 2012, cântă acompaniat de grupul Pacifica, alcătuit din Teo Boar - chitară, Cristi Iorga (fratele lui Leo) - tobe, Vlady Cnejevici - clape, Marian "Lacke" Mihăilescu - bass.

În 2011, Leo Iorga a fost diagnosticat cu cancer

Anul 2011 a fost extrem de dificil pentru Leo Iorga, fiind diagnosticat cu cancer şi supus unei intervenţii chirurgicale din cauza unei tumori la plămân.

Povestea de viață a lui Leo Iorga. A făcut Marină Militară, tâmplărie, apoi a luat microfonul: "Cântam, mă opream și aprindeam artificii pe scenă"

Artistul a reuşit să depăşească perioada grea de după operaţie şi la câteva luni a revenit pe scenă. A lansat cu Pacifica albumul "După ani şi ani", în martie 2012.

În octombrie 2012, fondează, alături de Adrian Ordean, trupa Leo Iorga & Ordean, iar în decembrie 2012, trupa îşi schimbă numele în PACT by Leo Iorga & Adi Ordean, în 2014 apărând albumul "Numărul unu" al trupei.

În septembrie 2017, se reunesc, sub denumirea Compact B, muzicieni care au făcut parte din Compact de-a lungul anilor - Adrian Ordean, Costi Cămărăşan, Leluţ Vasilescu, Adrian "Coco" Tinca, Monel Puia, avându-l ca invitat în concerte pe Leo Iorga.

Leo Iorga a murit la 54 de ani, cu o lună înainte de ziua sa de naștere

A murit Leo Iorga! S-a mai dus o legendă! Teo Peter, Emil Laghia, Leo Iorga...... Ultima imagine cu Leo Iorga, pe patul de spital, a fost făcută în urmă cu trei zile. Soția artistului: "Îmi doream ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un angajat al Mirelei Retegan, declarație neașteptată despre ea și Maya la Asia Express: „N-au făcut nimic extraordinar”
Un angajat al Mirelei Retegan, declarație neașteptată despre ea și Maya la Asia Express: „N-au făcut nimic...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ariana și Mitzuu de la Power Couple au aflat dacă vor avea băiețel sau fetiță! Imagini de la gender reveal
Ariana și Mitzuu de la Power Couple au aflat dacă vor avea băiețel sau fetiță! Imagini de la gender reveal
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x