Antena Căutare

Andia a oferit primele declarații despre iubitul ei: „Profit la maximum de ceea ce mi se întâmplă”. Ce spune despre o căsătorie

Andia este, în prezent, una dintre cele mai apreciate cântărețe autohtone, iar piesele sale au devenit, în scurt timp, hituri muzicale. Află din rândurile de mai jos ce a declarat îndrăgita cântăreață despre viața sa intimă.

Andia a oferit primele declarații despre iubitul ei | Captură Instagram

Andia, pe numele său real Diana Constantin, în vârstă de 25 de ani, a reușit să cucerească publicul prin mesajul pieselor sale, dar și prin vocea specială. Însă, dacă fanii săi au avut ocazia să o cunoască din punct de vedere muzical și să îi remarce talentul excepțional, puțini sunt cei care cunosc detalii despre viața intimă a cântăreței, care a cucerit topurile muzicale.

Citește și: Cum sună vocea Andiei fără prelucrare în studio. Adevărul despre vocea artistei care a cucerit publicul cu piesa "La nevedere"

Ce declarații a făcut Andia despre viața amoroasă

În cadrul unui interviu pentru revista Viva, Andia a răspuns mai multor întrebări care s-au concentrat pe viața sa amoroasă. Plecând de la mesajul pieselor sale, care, de cele mai multe ori, este unul trist, Diana Constantin a fost întrebată dacă a suferit, până acum, din dragoste. Andia a oferit următorul răspuns:

Articolul continuă după reclamă

„Haha, da! Eu pun suflet în relații și pentru mine despărțirile sunt unele dintre cele mai grele momente din viață. În clipa de față, nu sufăr, dar cred eu că emoția pe care o am, fiind o persoană sensibilă, se transpune în piesele pe care le cânt.”, a răspuns Andia, citată de Viva.ro.

Întrebată care a fost cea mai lungă relație de până acum, dar și cum s-a sfârșit, Andia a răspuns că aceasta s-a încheiat în urmă cu un an, cu multă tristețe:

„Cea mai lungă relație, care n-a funcționat, a fost de un an. S-a încheiat cu tristețe și, în momentul acela, îmi era greu să accept, dar, una peste alta, timpul e cel mai bun prieten în astfel de cazuri. Uitându-mă, acum, în trecut, le văd doar ca pe niște experiențe din care am putut să învăț. Deci e un <<win>> fiecare moment critic din viața noastră, pentru că mereu există ceva de învățat din asta.”, a mai adăugat Andia, citată de sursa menționată mai sus.

Întrebată dacă este, în prezent, într-o relație, Andia a răspuns că „da” și se declară extrem de fericită și recunoscătoare pentru ceea ce trăiește în aceste momente:

„Da. Sunt într-o relație frumoasă de ceva timp și mă bucur de fiecare moment. Pentru mine, iubirea e cel mai important lucru, pe lângă liniște. Și profit la maximum de ceea ce mi se întâmplă.”

Citește și: Andia, noua artistă care e acum în trending în lumea muzicii din România. Ea le-a "detronat" pe Delia și Theo Rose

Cât de geloasă este Andia: „Aleg să merg pe încredere”

Andia a primit și o întrebare mai sensibilă. Cântăreața a fost invitată să răspundă dacă a avut, până acum, parte de un partener gelos, dar și cum se consideră ea când vine vorba de acest aspect al unei relații. Iată ce a răspuns:

„Hmm, în industria în care activez, dacă nu găsești pe cineva care să înțeleagă ceea ce faci, e greu să nu apară mici gelozii. Nu consider că sunt o femeie geloasă, atât timp cât nu există motive. Aleg să merg pe încredere, pentru că nu mi-aș dori să trăiesc în incertitudine, să nu mă pot bucura de momentele frumoase sau să mă sabotez singură.”, a răspuns Andia.

Întrebată ce nu i-ar ierta niciodată unui partener, Andia a răspuns, cu sinceritate, că nu ar putea trece cu vederea peste lipsa de respect. În plus, cântăreața a mai adăugat că, din punctul ei de vedere, secretul unei relații de lungă durată este comunicarea din abundență și flexibilitatea:

„Să nu fiu respectată. Când zic asta, mă refer la minciuni, violență, manipulări etc.. Practic, lucrurile care, într-o relație, subminează partenerul.(...) Multă comunicare și flexibilitate. Consider că trebuie să existe o conexiune profundă între cei doi parteneri. Dacă pornești de la premisa că vrei un partener care să te facă fericit și cauți asta, nu o să se întâmple. Pentru că e vorba despre muncă cu tine, dar și despre muncă împreună. Atât tu, cât și partenerul trebuie să fiți deschiși la schimbare. Rigiditatea nu-și are locul într-o relație care să funcționeze.”, a mărturisit Andia.

Ce a spus Andia despre căsătorie și copii: „Nu m-am fixat pe acest gând”

Andia a fost întrebată dacă are de gând să treacă și la pasul următor, dar și cât de pregătită se simte din acest punct de vedere. Cântăreața a oferit următorul răspuns:

„Îmi doresc să mă căsătoresc la un moment dat, dar nu m-am fixat pe acest gând. Mă concentrez pe carieră și, în același timp, o îmbin cu viața personală. Sunt în etapa în care găsesc un echilibru între cele două. Dar pentru mine este important ca, în timp, să îmi creez un locușor cu persoana iubită, un cămin.(...) Pe rețelele sociale citești multe mesaje care mai de care, inclusiv cereri în căsătorie. În viața reală, nu, dar toate la timpul lor, nu grăbesc nimic.”

„(...) În viitorul apropiat, nu mă văd mamă. La un moment dat, da. Consider că a fi mamă nu ține doar de responsabilitatea de a avea grijă de un copil. Eu pun preț și pe confortul psihic și, la momentul potrivit, doresc să fiu o mamă cu temele făcute. În momentul de față, sunt în plină ascensiune și mă concentrez pe ceea ce trăiesc acum.”, a declarat Andia, în cadrul interviului pentru Viva.

TJ Miles, mai sincer ca niciodată înainte de Ziua Îndrăgostiților. Mesajul i-a surprins pe fani: „Ea te găsește pe tine”... Gabriela Cristea și Tavi Clonda vor să își vândă casa. Vedetele au cheltuit 200.000 de euro pe "cuibul" luxos...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București. „Nicolas a plâns”
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie și televiziune
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x