Antena Căutare

Câți bani face Mihai Trăistariu din afacerea de pe litoral. Artistul nu se plânge, dar mereu e loc de mai bine

Mihai Trăistariu este unul dintre artiștii de la noi care nu se bazează doar pe veniturile din muzică și este mereu deschis unei idei noi de business. El are deja o afacere pe litoral care îi aduce un venit decent.

Mihai Trăistariu nu se plânge de cum îi merge afacerea de la mare | Instagram

Mihai Trăistariu și-a făcut strategia de business pentru sezonul estival de anul acesta după ce în pandemie a stat foarte rău la capitolul finanțe. Artistul are un business la malul mării.

Mihai Trăistariu, despre câștigurile din acest sezon, de la mare: "Voi putea achita un miliard și jumătate din cele trei pe care le am de dat înapoi băncii"

Trăistariu a precizat că nu are nici cel mai mic motiv să se plângă de modul cum i-au mers afacerile anul acesta.

Însă a avut grijă să plănuiască lucrurile din timp, nu a lăsat nimic pentru ultimul moment, potrivit Libertatea.

Articolul continuă după reclamă

Citește și:Mihai Trăistariu a surprins pe toată lumea. Ce afacere inedită vrea să își deschidă artistul

Anul acesta nu am niciun motiv să mă plâng. Mi-a mers foarte bine. De la Paști și mai apoi 1 mai am avut doar semnale pozitive.

În sensul că turiștii mi-au închiriat mereu cele șase apartamente din Mamaia Nord.

Cred că voi reuși să strâng circa 30.000 de euro după acest sezon estival. Iar asta va însemna că voi putea achita un miliard și jumătate din cele trei pe care le am de dat înapoi băncii, a precizat artistul potrivit sursei menționată.

Citește și:Cât câștigă Mihai Trăistariu la un concert pe litoral. Tariful artistului pentru 20 de minute de cântat la terase

Mai mult, dacă lucrurile vor merge la fel de bine și în această toamnă, așa cum sper din toată inima, atunci am motive să cred că până la Crăciun îmi voi achita și restul datoriei, ca să încep noul an curat ca lacrima! Totul e să am parte de concertele propuse”, a adaugat el.

Artistul a precizat și care i-a fost rețeta succesului de anul acesta.

Am ales anul acesta o rețetă clasică, care a dat rezultate. Mi-am făcut reclamă, normal spun eu, pe rețelele sociale și am reușit să-mi închiriez apartamentele pe timp îndelungat. Am început încă din martie, cu prețuri promoționale.

Dacă aștepți cu câteva zile înainte de sezonul estival, poți fi sigur că lucrurile nu vor lua o întorsătură plăcută, a încheiat Mihai Trăistariu, potrivit sursei menționată.

Nicola Peltz, primele declarații despre tensiunile dintre ea și Victoria Beckham. De la ce ar fi pornit „războiul” cu ma... Ce a ajutat-o pe Andreea Bălan să treacă peste divorțul dificil de George Burcea. Rețeta vedetei a dat roade...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Fiul Corinei Bud a împlinit 18 ani! Cum arată Robin și ce declarație emoționantă i-a făcut artista: „Dacă aș putea să mă întorc…”
Fiul Corinei Bud a împlinit 18 ani! Cum arată Robin și ce declarație emoționantă i-a făcut artista: „Dacă...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce Laura Cosoi a început să se pună pe primul loc pe sine, chiar și cu cinci fete: „Mă interesează să fiu eu bine”
De ce Laura Cosoi a început să se pună pe primul loc pe sine, chiar și cu cinci fete: „Mă interesează să fiu...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x