Antena Căutare

Ce profesie are Delia la bază, după studiile pe care le-a absolvit: „Nu cred că aș fi avut nervi pentru așa ceva”

Delia este una dintre cele mai iubite artiste din România și a studiat mult pentru a cunoaște tainele muzicii.

Galerie
Delia a absolvit Pedagogia Muzicală la Conservator | Instagram & Antena 1

Delia a studiat muzica încă din liceu. Cântă atât cu vocea cât și la instrumente și este una dintre cele mai de succes artiste ale momentului în România. Totuși, conform calificării pe care a dobândit-o la Conservator, Delia ar fi putut preda la rândul ei muzica.

Jurata iUmor și X Factor a vorbit într-un podcast despre studiile ei și despre cum, deși a absolvit Pedagogia Muzicală, nu s-ar fi văzut în postura unei profesoare.

Delia și-a desoperit aptitudinile pedagogice la X Factor. Artista a observat că se pricepe să-i explice cuiva ce ar trebui să facă pentru a cânta ceva anume, însă un lucru îi lipsește: răbdarea.

Ce studii are Delia

Articolul continuă după reclamă

„Am făcut liceul Dinu Lipatti și apoi Conservator, secția Pedagogie. Deci ar fi trebuit să fiu profă, dar nu cred că aș fi avut nervi pentru așa ceva. Știu să explic omului cum să cânte ceva, am învățat asta la ‘X Factor’. Cum să scoată ce e mai bun dintr-o piesă, ce să își imagineze când cântă. Dar să am răbdare cu toată lumea și să fiu obligată să fac asta, nu aş fi rezistat. Așa că a fost bine că nu am ajuns profesor”, a povestit Delia.

Citește și: Delia, schimbare îndrăzneață de look. Cum arată jurata iUmor cu părul în două culori și cu breton: „Credeam că e o perucă”

Talentul Deliei a fost remarcat încă de când era o puștoaică. Artista și-a amintit că în momentul în care a primit primii bani din cântat, ca membră a trumei N&D a fost foarte uimită:

„Eram la Constanța, aveam vreo 17 ani și după un concert N&D am aflat că urmează să fim plătiți. Am fost uimită, adică ei chiar ne dădeau bani pentru că le cântam… Ieșise deja prima piesă, bubuise, știa lumea de noi. De banii ăia mi-am luat nişte inele de argint. Din alea cu cruci, pietroaie negre, aveam bani, îţi dai seama. Pentru mine a fost ceva…”, a povestit Delia în podacst-ul Aproximativ Discuții.

Cum s-a lansat Delia în lumea muzicală

Delia, în vârstă de 38 de ani, a rupt de-a lungul timpului topurile muzicale cu hit-uri care au rămas adânc înrădăcinate în mintea fanilor ei. Delia Matache este în primul rând artist, însă aceasta a fost jurat și la X Factor, iar de câtiva ani este jurat la iUmor, un rol care i se potrivește ca o mănușă. Răsul ei bogat și vibe-ul pe care îl oferă la fiecare apariție au ajutat-o să-și creeze o imagine unică și să fie de neînlocuit.

Citește și: Într-o pelerină argintie și cu o pereche de ochelari de soare bizari, Delia și-a uimit fanii

Delia a debutat în lumea muzicală în 1999 în trupa N&D alături de Nicolae Marin (Nick). Piesele lansate la momentul respectiv - „Altfel”, ”Nu pot sa uit”, ”Nu e vina mea” sau ”Vino la mine” au fost de un real succes. Din 2003 însă, Delia Matache, al cărei nume de scenă a devenit simplu - Delia - s-a lansat în cariera solo, primul album fiind ”Parfum de fericire”.

Ce moștenire i-a lăsat Prințul Philip nepoatei lui favorite. Lady Louise Windsor era foarte apropiată de bunicul ei... Cum arătau pictorialele sexy de altădată. Așa pozau divele de la Hollywood când voiau să-și scoată în evidență calitățil...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum arată Mariana, mama lui Cristi Chivu. Cum a apărut în fața clubului unde a debutat fostul fotbalist
Cum arată Mariana, mama lui Cristi Chivu. Cum a apărut în fața clubului unde a debutat fostul fotbalist
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mesajul surprinzător al Simonei Halep după ce s-a retras oficial din tenis. Ce vrea de acum sportiva
Mesajul surprinzător al Simonei Halep după ce s-a retras oficial din tenis. Ce vrea de acum sportiva
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul meu...
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
„Ceasul inteligent al soțului meu mi-a spus că a murit”. Paula încearcă de 4 ani să afle mai multe răspunsuri
„Ceasul inteligent al soțului meu mi-a spus că a murit”. Paula încearcă de 4 ani să afle mai multe răspunsuri Antena3.ro
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși useit
Ultimatum dat de conducerea PNL: Depune mandatul! Adrian Veștea este decis să continue
Ultimatum dat de conducerea PNL: Depune mandatul! Adrian Veștea este decis să continue BZI
Un judecător CCR explică, într-o opinie separată, de ce Ordonanța privind SAFE trebuia să fie declarată neconstituțională
Un judecător CCR explică, într-o opinie separată, de ce Ordonanța privind SAFE trebuia să fie declarată... Jurnalul
Cezar Ionașcu, declarații despre relația cu soția sa:În momentul în care n-aș mai întoarce capul după o femeie, aș fi un om mort
Cezar Ionașcu, declarații despre relația cu soția sa:În momentul în care n-aș mai întoarce capul după o... Kudika
A încălcat Nicușor Dan Constituția când l-a propus premier pe Adrian Vestea? Ce spun doi foști judecători CCR
A încălcat Nicușor Dan Constituția când l-a propus premier pe Adrian Vestea? Ce spun doi foști judecători CCR Redactia.ro
Clanurile de interlopi Toboşaru şi Ştoacă s-au bătut în Bucureşti, de faţă cu Poliţia
Clanurile de interlopi Toboşaru şi Ştoacă s-au bătut în Bucureşti, de faţă cu Poliţia Observator
Proprietățile medicinale ale consumului de lămâie. Cum îți poate completa dieta acest fruct citric
Proprietățile medicinale ale consumului de lămâie. Cum îți poate completa dieta acest fruct citric MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să cureți pompa de sân
Cum să cureți pompa de sân DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x