Antena Căutare

CRBL, primul interviu după divorț. Alături de cine va petrece Paștele anul acesta: „Să nu exagerăm”

CRBL a dezvăluit cum vor arăta sărbătorile Pascale anul acesta, după ce, în urmă cu câteva săptămâni, el și Elena anunțau divorțul. Iată declarațiile sale!

CRBL, primul interviu după divorț. Alături de cine va petrece Paștele anul acesta: „Să nu exagerăm” Galerie
CRBL, primul interviu după divorț. Alături de cine va petrece Paștele anul acesta: „Să nu exagerăm” | Captură Instagram

CRBL și Elena au divorțat după mai bine de 16 ani de relație. Artistul a făcut primele declarații după ce a devenit un bărbat singur. În exclusivitate pentru Star Matinal de la Antena Stars, CRBL a vorbit despre sărbători, dar și despre relația cu fiica lui, Alessia.

Citește și: Ce se întâmplă cu Alessia, fiica lui CRBL și a Elenei, după ce au anunțat că divorțează. Adolescenta are planuri mari de viitor

CRBL, primul Paște după divorțul de Elena

CRBL a fost foarte rezervat în declarații după divorț, însă acum a vorbit într-un interviu exclusiv pentru Antena Stars despre planurile pe care le are pentru Paște. Artistul a spus că va petrece sărbătorile Pascale la Pitești, alături de familie și își dorește să nu exagereze cu preparatele tradiționale.

El a mai adăugat că se va bucura de aceste zile, căci după îl așteaptă o perioadă încărcată de evenimente.

„Ca de obicei… acasă la Pitești, cu familia. Vom mânca ponderat, să nu exagerăm, din tradiționalele bucate românești și cam atât. Un pic de pauză, după aia revenim la muzică.”, a spus el la Star Matinal de la Antena Stars, citat de Spynews.

Ce a spus CRBL despre relația cu fiica sa: „Tati nu e de acord cu orice”

În cadrul aceluiași interviu pentru Star Matinal de la Antena Stars, CRBL a vorbit și despre relația pe care o are cu fiica sa, Alessia. Artistul a dat de înțeles că este un tată strict, dar și foarte atent la educația fetei.

De asemenea, CRBL a spus că Alessia a crescut și a început să aibă tot felul de cerințe, dar el o învață că lucrurile materiale nu trebuie să conteze atât de mult în viață.

„Ea vrea pe card banii. Acum descoperă brandurile și începe să facă diferența între ele. Începem să avem discuții care mai de care, dar tati nu e de acord cu orice, orice trebuie să vină într-o paranteză echivalentă cu alte lucruri. Nu sunt de acord cu sume foarte mari pentru lucruri care se consumă.”, a mărturisit cântărețul, citat de sursa menționată mai sus.

Citește și: Cine e și cum arată Andreea, prima soție a lui CRBL. Artistul s-a căsătorit la 20 de ani, iar acum este la al doilea divorț

CRBL și Elena s-au despărțit după 16 ani de relație

CRBL și Elena au divorțat după mai bine de 16 ani de relație, iar anunțul a fost făcut de aceștia în mediul online. Ei nu au vorbit despre motivele care au dus la ruptură, însă au mărturisit că au reflectat profund asupra situației, înainte de a lua decizia importantă.

„Cu inimile împovărate de tristețe, dar în același timp într-un spirit de transparență și respect reciproc, dorim să vă împărtășim o decizie deosebit de dificilă pe care am luat-o împreună. După o perioadă de reflecție profundă, am ajuns la concluzia că este mai bine pentru noi să urmăm drumuri separate în viață. Această hotărâre nu a fost ușoară, dar am decis să o luăm cu gândul la binele nostru individual și, mai ales, la binele Alessiei.

Recunoaștem cu sinceritate toate momentele minunate pe care le-am împărtășit și lecțiile prețioase pe care le-am învățat împreună. În această perioadă de schimbare, ne angajăm să menținem un cadru de respect și armonie, cu prioritatea de a asigura un mediu sănătos și echilibrat pentru creșterea și dezvoltarea copilului nostru.

Vă rugăm să respectați intimitatea noastră și a copilului nostru în această perioadă sensibilă. Nu vom oferi detalii suplimentare în afara acestui anunț. Vă mulțumim pentru susținerea și înțelegerea voastră în aceste momente dificile. Cu respect și recunoștință, CRBL și Elena”, scria artistul atunci pe contul personal de Instagram.

Elwira și Mihai Petre, imagini emoționante de la primele lor dansuri împreună. Cum arătau la începutul carierei și al re... Cum o răsfață Delia și Oana Matache pe mama lor. Gina Matache s-a dat de gol: „Eu am bagajul în permanență făcut”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi) Luni, 13.05.2024, 11:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x