Antena Căutare

Cum arată actorul Tudor Petruț, Șerban din „Liceenii”, acum. Întâlnirea emoționantă cu Ștefan Bănică și Oana Sârbu

„Liceenii” este una dintre cele mai îndrăgite producții cinematografice românești ale tuturor timpurilor. Recent, 3 dintre actorii care au dat viață personajelor acum 25 de ani au avut o întâlnire emoționantă.

Tudor Petruț a dat viață personajului Șerban din Liceenii | YouTube

Povestea Liceenilor a intrat în sufletele românilor atunci, în 1987, și a rămas și în prezent. Fie că își doresc să retrăiască amintirile de atunci, sau vor să redescopere poveștile adolescentine ale accestor vremuri, românii îndrăgesc atât filmul cât și personajele.

Rolurile principale au fost interpretate de actorii Ștefan Bănică-junior, Mihai Constantin, Oana Sârbu, Cesonia Postelnicu, Tudor Petruț, Tamara Buciuceanu-Botez și Ion Caramitru.

Recent, a avut loc o întâlnire emoționantă între Ștefan Bănică, Oana Sârbu și Tudor Petruț, adică Mihai, Dana și Șerban. Cei trei au imortalizat momentul întâlnirii și au publicat imaginea pe rețelele sociale.

„S-a strigat și anul ăsta catalogul”, a scris Ștefan Bănică, în dreptul fotografiei în care apare alături de Tudor Petruț și de Oana Sârbu.

Articolul continuă după reclamă

Fanii au fost încântați să-i vadă pe cei trei actori împreună:

„Am trăit în același timp cu voi, anii de liceu și chiuleam să mergem să vă vedem la cinema”!, „Superbi”, „Ani de liceu”, au scris fanii în comentarii.

În film, Ștefan Bănică și Tudor Petruț erau rivali, însă în viața reală au fost și au rămas prieteni.

Cu ce se ocupă Tudor Petruț acum

Tudor Petruț are 57 de ani și o carieră impresionantă în spate. După succesul în producții precum Misterul lui Herodot (1976), Femeia din Ursa Mare (1982), Secretul lui Nemesis (1985), Zâmbet de soare (1987), Păstreză-mă doar pentru tine (1987), Liceenii (1987), Extemporal la dirigentie (1987), precum si in serialul Tv Calatorie de neuitat (1994), nepotul actorului Emanoil Petruț a emigrat în SUA, unde a devenit tatăl a doi copii, pe care îi are cu prima soție. A trecut printr-un divorț și o a doua căsătorie, s-a angajat ca profesor de matematică la un liceu din California și s-a remarcat în regie și film.

Citește și: Cum au serbat Ștefan Bănică și Lavinia Pîrva aniversarea fiului lor. Părinții și-au fotografiat băiatul la vârsta de 2 ani

„Eu declar mereu ca sunt regizor, asta e meseria mea. Un regizor care predă matematică și apare si la televizor. Cu aceeași pasiune pentru fiecare îndeletnicire. Puțini actori trăiesc din….actorie! Și nu e o glumă. Pentru artiștii din categoria mea, veniturile din artă sunt fluctuante. Însemnate, când se întâmplă, dar pe care nu te poți baza (dacă nu ești un star sau mare producător). Bineînțeles că de-abia aștept să mă “pensionez” cât mai repede din învățământ și să stau acasă, să scriu scenarii. Pentru mine, și pentru mulți alții că mine, acest deziderat este doar la un rol sau la un scenariu vândut distanță”, a declarat Tudor Petruț într-un interviu acordat anul trecut pentru femeide10.

În 2019, Tudor Petruț a devenit primul actor român care a obținut un rol principal într-un serial TV la postul NBC. Actorul a jucat în „Sunnyside”.

Citește și: Imagine înduioșătoare cu fiul cel mic al lui Ștefan Bănică. Cum s-a lăsat filmat artistul, alături de băiatul său

Dacă Tudor Petruț a cunoscut succesul în SUA, rivalul său din filmul „Liceenii”, Ștefan Bănică a devenit una dintre cele mai îndrăgite vedete din România. Pe lângă muzica lui și rolurile din filme, Ștefan Bănică a intrat în sufletele românilor și din postura de jurat în show-urile de talente X Factor și Next Star.

Alexandra Stan, decolteul care a pus pe jar imaginația fanilor. A vrut să semene cu Margareta Pâslaru, dar a arătat așa... Michael Jackson, primul videoclip cu un miliard de vizualizări. Performanța vine înainte de împlinirea a 12 ani de la mo...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Patrick Stewart, legendarul actor din filmele „Star Trek” și „X Men”, a murit. Care a fost cauza decesului
Patrick Stewart, legendarul actor din filmele „Star Trek” și „X Men”, a murit. Care a fost cauza decesului
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce nu a contestat Andreea Popescu contractul prenupțial după divorțul de Rareș Cojoc: „50.000 sau 100.000 de euro”
De ce nu a contestat Andreea Popescu contractul prenupțial după divorțul de Rareș Cojoc: „50.000 sau 100.000 de...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x