Antena Căutare

Cum arată și cine este soțul discret al Deliei. Cei doi sunt împreună de peste 10 ani

Deși este într-o continuă schimbare și reinventare în ceea ce privește cariera ei, în privat Delia iubește același bărbat de mai bine de zece ani.

Cum arată și cine este soțul discret al Deliei. Cei doi sunt împreună de peste 10 ani
Delia, la masa juraților

Pe Răzvan Munteanu l-a cunoscut în 2010, la un spectacol de karaoke care se ținea în clubul pe care acesta îl manageria. A fost dragoste la prima vedere, a mărturisit bărbatul, iar doi ani mai târziu, cuplul spunea "DA" în fața ofițerului de stare civilă.

De atunci sunt de nedespărțit, în ciuda faptului că el rareori apare în fotografii alături de frumoasa artistă.

Adevărul este că Răzvan este foarte implicat în cariera soției sale, fiind chiar impresarul ei și un sprijin constant.

„Relația noastră a evoluat firesc, cam ca în majoritatea cazurilor. Nu am avut întâmplări nefericite, totul merge normal. Mi se pare că nu ne facem suficient de mult timp pentru noi și chiar aș vrea să mă ocup de acest aspect: să am mai mult timp liber și să călătoresc mai mult sau să stau degeaba mai mult.”, spunea vedeta pentru Viva.

Mai mult, ea menționa că în calitate de soție nu este altfel față de cum este ca om: "Sunt un om absolut normal și nu mi se pare că sunt diferită de alți oameni în viața mea de zi cu zi, ci doar atunci când apar pe sticlă sau când mă manifest artistic, atunci se face diferențierea. Și nu aș spune că este o mare diferență între Delia căsătorită și Delia necăsătorită, sunt la fel, muncesc la fel.”

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Nu își refuză nimic! Pe ce lucruri ciudate și complet nefolositoare aruncă starurile sume uriașe... Vedete care au pretenții exagerate de la angajații lor. Tu ai putea să lucrezi cu ele?...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x