Antena Căutare

Elena Udrea și-a botezat fetița! Primele imagini de la eveniment! Cine sunt nașii. „Dumnezeu a făcut o minune” - Video

Elena Udrea și partenerul ei, Adrian Alexandrov, și-au botezat fetița, vineri, în ziua în care fiica lor a împlinit un an, la Mănăstirea Cașin.

Elena Udrea și partenerul ei, Adrian Alexandrov, și-au botezat fetița, vineri, în ziua în care fiica lor a împlinit un an, la Mănăstirea Cașin.

„Mi-am imaginat de sute ori acest moment și mi l-am imaginat aici, acasă. Dumnezeu a făcut o minune și chiar se întâmplă. Este cel mai important moment din viața mea, după cel în care am născut-o, cu un an în urmă”, a precizat Elena Udrea, fost ministru al Turismului.

Elena Udrea și fetița ei, Eva Maria, au fost îmbrăcate amândouă în rochii albe pentru botezul celei mici.

Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, a declarat că nașii nu sunt persoane cunoscute și că botezul va fi urmat de o petrece strânsă.

Elena Udrea ar fi ales, de fapt, două perechi de nași pentru fiica ei, Eva Maria.

Întrebată dacă fostul președinte Traian Băsescu va participa la botezul micuței Eva Maria, Elena Udrea a declarat că este și acesta invitat. Ea a precizat că va fi o petrecere restrânsă, evenimentul fiind dedicat fiicei ei.

Elena Udrea a anunţat în 8 iulie că a revenit în România, precizând că a renunţat de bunăvoie la statutul de refugiat în Costa Rica şi că a luat această decizie imediat după ce a fost eliberată, în luna decembrie.

Ea spunea că a ales să ceară protecţie în Costa Rica în condiţiile în care tocmai aflase că este însărcinată, iar „evoluţia în dosarul Gala Bute demonstra că este vorba de o execuţie, nu de o judecată corectă, în baza legii”.

„Am vrut astfel să îmi nasc copilul în siguranţă, însă ştiţi că am fost arestată când Eva avea 13 zile şi, doar faptul că Dumnezeu a vrut să o nasc mai devreme a făcut ca ea să vina pe lume în libertate. Dar aşa cum am spus mereu, nu mi-am dorit niciodată să trăiesc în altă parte decât în ţara mea şi am aşteptat cu nerăbdare momentul în care să mă pot întoarce. Vreau să îmi cresc copilul Acasă, să o botez la biserică unde m-am rugat să devin mamă, cu familia mea şi cei cu adevărat apropiaţi mie, alături de noi”, mai scria Elena Udrea.

Liviu Vârciu şi-a arătat noua achiziţie: maşina pe care o avea în videoclipul piesei Ochii Tăi... Ana Morodan a ajuns de urgență la spital! Ceea ce a aflat de la medici a șocat-o! „O problemă aparent minoră te poate co...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cristina Ich a dezvăluit ce mânca în timpul sarcinii. Ce obicei avea în fiecare noapte: „Nu am simțit așa foame în viața mea”
Cristina Ich a dezvăluit ce mânca în timpul sarcinii. Ce obicei avea în fiecare noapte: „Nu am simțit așa...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Îți amintești de Loredana Chivu pe vremea când era blondă? Imaginea ce a pus fanii pe jar
Îți amintești de Loredana Chivu pe vremea când era blondă? Imaginea ce a pus fanii pe jar
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alina Pușcău s-a întors la ședintele de chimioterapie. De ce este nevoită să le continue, deși s-a vindecat
Alina Pușcău s-a întors la ședintele de chimioterapie. De ce este nevoită să le continue, deși s-a vindecat Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul pe Story, din baia școlii
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan a anunțat când va elibera vila de protocol din Cartierul Primăverii! Pleacă în plin val de demisii!
Ilie Bolojan a anunțat când va elibera vila de protocol din Cartierul Primăverii! Pleacă în plin val de demisii! BZI
Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4 reactoare. Ce se schimbă pe Dunăre
Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Boala care umple spitalele din Capitală. Copiii ajung pe capete la Urgențe
Boala care umple spitalele din Capitală. Copiii ajung pe capete la Urgențe Observator
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x