Antena Căutare

Fiica Ionelei Prodan, nou mesaj emoționant pe rețelele de socializare pentru cei care au iubit-o pe artistă

Trupul neînsufleţit al cântăreţei de muzică populară Ionela Prodan va fi depus marţi, de la ora 17.00, la capela cimitirului Bellu.

Trupul neînsufleţit al cântăreţei de muzică populară Ionela Prodan va fi depus marţi, de la ora 17.00, la capela cimitirului Bellu.

Înmormântarea va avea loc, potrivit unui anunţ făcut de fiica ei, joi, la ora 12.00, la cimitirul Bellu.

„Cei ce vor sa şi ia rămân bun de la mama mea, Ionela Prodan, o pot face la capela cimitirului Bellu, începând de astăzi, ora 17.00. Ceremonia de înmormântare va avea loc la cimitirul Bellu, joi, 19 aprilie, ora 12.00”, a scris aceasta pe pagina ei de Facebook.

Interpreta de muzică populară Ionela Prodan a murit luni, la ora 21.00, din cauza unui stop cardiorespirator iresuscitabil, a transmis Spitalul Elias, unde se afla internată de o lună ca urmare a „acutizării unor afecţiuni cronice".

Articolul continuă după reclamă

Ionela Prodan, născută pe 6 octombrie 1947, la Dăbuleni, este cântăreaţă de muzică populară cunoscută mai ales pentru colaborarea cu Ion Dolănescu. A urmat cursurile Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii din Craiova. S-a remarcat în 1970, la Festivalul „Maria Tănase” din Craiova, unde a primit marele premiu. În anii 1990 a renunţat la cariera muzicală. A fost realizator al emisiunii de folclor românesc „Din bucata mea de pâine“ de la Radio România, apoi la Tele 7 abc, al emisiunilor „Îţi mai aduci aminte, doamnă“ şi „Cântecul şi casa lui“. În perioada 2001 - 2004, a coordonat în cadrul Ministerului Culturii departamentul de promovare a culturii tradiţionale. În noiembrie 2002, preşedintele Ion Iliescu i-a conferit Crucea naţională Serviciul Credincios clasa a III-a, iar în anul 2003, i-a fost decernat Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor de către preşedintele României.

Roxana Vancea este însărcinată? Fotografia cu care și-a pus fanii pe jar... Unde va fi depus trupul neînsufleţit al Ionelei Prodan și când va fi înmormântată artista: "Cei ce vor sa şi ia răm...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Iubita lui Lamine Yamal a dezvăluit că a fost diagnosticată cu herpes. Ce a mărturisit modelul Ines Garcia
Iubita lui Lamine Yamal a dezvăluit că a fost diagnosticată cu herpes. Ce a mărturisit modelul Ines Garcia
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Fiul lui Arnold Schwarzenegger îi calcă pe urme celebrului tată! Performanța reușită de Joseph Baena la 29 de ani
Fiul lui Arnold Schwarzenegger îi calcă pe urme celebrului tată! Performanța reușită de Joseph Baena la 29 de ani
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x