Antena Căutare

Harry Coppell, atlet britanic, și-a spart dinții la antrenamentele pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo. Ce a pățit

Harry Coppell a avut parte de incidentul neplăcut chiar în timpul antrenamentelor pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo. Ce i s-a întâmplat acolo atletului din Marea Britanie.

Harry Coppell, în timpul unei competiții Galerie
Harry Coppell a avut parte de incidentul neplăcut chiar în timpul antrenamentelor pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo | Getty Images

Harry Coppell face parte din echipa de atletism a Marii Britanii, sărituri în înălțime. Deși competițiile nu au început, tânărul de 25 de ani a trecut printr-un incident nefericit. În timpul unor antrenamente, s-a lovit atât de puternic că și-a distrus cei doi dinți mari din față.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

El a postat pe Instagram un filmuleț cu momentul accidentării, dar și o fotografie cu rănile pe care și le-a provocat accidental.

Se pare că sportivul a lovit bara cu pieptul în timp ce se arunca peste ea, deblocând-o de pe balama. Deși a aterizat în siguranță pe saltea, Harry Coppell nu a reușit să prindă cu mâinile bara la timp, înainte ca aceasta să îi rănească gura.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Postarea a inclus și o fotografie a feței lui, în care se vede că unul dintre dinții mari din față a fost ciobit aproape jumătate, iar ceilalți dinți sunt murdari de sânge.

"M-am descurcat destul de bine în seara asta, cu înălțimile @teamgb holding camp! Totuși… Bara mi-a căzut pe față și mi-am distrus dinții... 🙄😅 Sper să găsesc niște stomatologi buni aici în Tokyo", a scris atletul britanic la descrierea fotografiei.

Jocurile Olimpice de la Tokyo, cel mai important eveniment sportiv de pe glob, au început astăzi

Jocurile Olimpice de la Tokyo sunt considerate cel mai important eveniment sportiv de pe glob. Evenimentul reunește anul acesta peste 11.000 de sportivi care vor concura în 339 de probe în 33 de sporturi. Țara noastră va fi reprezentată de 101 sportivi, a relatat news.ro.

Citește și: Jocurile Olimpice de la Tokyo. Larisa Iordache întâmpină probleme la gleznă și renunță la individual compus

La ediţia din acest an vor fi cinci noi sporturi: baseball-softball, karate, surfing, escaladă şi skateboarding. Pe lângă faptul că au fost introduse noi sporturi, vor fi şi probe noi în sporturile actuale, inclusiv baschet 3x3, BMX freestyle şi probe mixte la nataţie, atletism, triatlon, judo şi tir cu arcul, arată aceeași sursă.

Se vor acorda 15 noi medalii de aur, la baschet 3x3, BMX freestyle şi pentru probele mixte.

Deşi gazda oficială este Tokyo, unele probe vor avea loc în locuri în afara capitalei Japoniei. 41 de locuri vor găzdui competiţii din cadrul JO, inclusiv Stadionul Naţional, Stadionul Tokyo şi Stadionul Yokohama.

Medaliile de aur, argint şi bronz care li se vor decerna sportivilor sunt realizate cu aportul japonezilor, în urma unei campanii de strângere a dispozitivelor electronice mici, cum ar fi telefoanele uzate. Astfel, medaliile au fost fabricate din metale reciclate. În plus, podiumurile de la Tokyo 2020 sunt realizate din plastic reciclat. Japonezii au contribuit şi la acest proiect, strângându-se astfel cantităţi mari de plastic folosit, a scris news.ro.

Misha, pictorial fierbinte în lenjerie intimă. Cum se lasă fotografiată fosta soție a lui Connect-R, după ce acesta a ve... Elena Gheorghe, body-ul alb care i-a scos în evidență picioarele interminabile. Cât de sexi este artista: "Mereu ne...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x