Antena Căutare

Mădălina Ghenea, surprinsă purtând doar o eșarfă transparentă, care îi evidențiază formele. Imaginea care nu lasă loc de secrete

La cei 34 de ani ai săi, Mădălina Ghenea este într-o formă de zile mari. Recent, actrița a pus pe jar imaginația fanilor, cu apariția sa lipsită de inhibiții.

Mădălina Ghenea are 34 de ani | gettyimages.com

Mădălina Ghenea este, cu siguranță, una dintre cele mai frumoase românce. Fiind o actriță internațională, Mădălina Ghenea are fani din toată lumea. Recent, urmăritorii săi de pe Instagram au avut parte de o surpriză. Vedeta s-a lăsat fotografiată purtând doar o eșarfă tranparentă, care îi lasă formele la vedere.

Fanii au putut observa că frumoasa Mădălina Ghenea nu poartă nimic pe sub eșarfa fină. Atitudinea sexy a actriței completează perfect tabloul de vis.

Citește și: Mădălina Ghenea s-a pozat într-o ipostază apropiată alături de un celebru actor din Gossip Girl. Ce proiect au împreună

Cum au reacționat fanii când au văzut imaginea publicată de Mădălina Ghenea

Articolul continuă după reclamă

„Cum poți să fii așa perfectă?”, „Minunată”, „Frumoasă ca o zeiță”, „Perfecțiune”, sunt câteva dintre comentariile scrise de fani în dreputl fotografiei.

Imaginea publicată de Mădălina Ghenea este realizată în Malta.

Mădălina Ghenea a plecat la 14 ani în Italia

Mădălina Ghenea a plecat în Italia de la vârsta de 14 ani, pentru a îmbrățișa o carieră de model. Deși era un copil plecat departe de casă, Mădălina a fost ambițioasă și a știut că va reuși în carieră.

Citește și: Cu cine s-a mai iubit Gerard Butler, în afară de Mădălina Ghenea. Actorul a fost înconjurat de cele mai frumoase femei

„Pe de o parte, este emoția puternică pe care o generează o schimbare totală a mediului. La vârsta aceea, nu știi foarte clar ce urmează să se întâmple. Nu există strategii pe termen lung. Am făcut balet, am luat lecții de pian, pictură, canto. Toate astea aveau să-mi folosească mai târziu în viață, dar la 14 ani nu știam exact ce vreau și ce urmează să se întâmple. Cu toate acestea, simțeam că mutarea în Italia reprezenta o schimbare majoră pe care mi-o doream. Prima dată, chiar am avut momente în care m-am gândit să renunț, dar aveam convingerea fermă că pot să reușesc. Tot timpul aveam o plasă de siguranță. Mi-a plăcut cartea și oricând aș fi putut să schimb macazul și să revin la o viață normală”, povestea Mădălina într-un interviu acordat revistei VIVA în anul 2018.

Frumoasa Mădălina este mereu în preajma micuței sale Charlotte, iar din când în când le arată fanilor imagini cu fetița.

Citește și: Cum se menține în formă Mădălina Ghenea, una dintre cele mai frumoase românce. Ce detalii picante au ieșit la iveală

„Înainte să o am pe Charlotte, nu cunoșteam iubirea, cunoșteam îndrăgosteala, nu cunoșteam sacrificiul”, spunea Mădălina Ghenea în anul 2018, pentru sursa citată anterior.

La începutul anului 2022 Mădălina Ghenea și-a îngrijorat fanii anunțând că a avut probleme medicale care au necesitat îngrijiri de specialitate. Din fericire, actrița se simte bine în prezent. Printre proiectele recente ale Mădălinei Ghenea s-a numărat filmul House of Gucci.

Imagini inedite din culisele noului sezon „Chefi la cuțite”. Cum au fost pozați cei trei chefi în urmă cu puțin timp... Cum arată fiica lui Mugur Mihăescu și cu ce se ocupă. Tânăra Ivona are succes în Marea Britanie...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Iubita lui Lamine Yamal a dezvăluit că a fost diagnosticată cu herpes. Ce a mărturisit modelul Ines Garcia
Iubita lui Lamine Yamal a dezvăluit că a fost diagnosticată cu herpes. Ce a mărturisit modelul Ines Garcia
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Fiul lui Arnold Schwarzenegger îi calcă pe urme celebrului tată! Performanța reușită de Joseph Baena la 29 de ani
Fiul lui Arnold Schwarzenegger îi calcă pe urme celebrului tată! Performanța reușită de Joseph Baena la 29 de ani
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x