Antena Căutare

Mihai Morar, imagine înduioșătoare din copilărie. Cum a fost pozat lângă sora lui mai mică

Mihai Morar și-a prezentat sora în fața fanilor din mediul online, chiar în ziua în care aceasta a împlinit 40 de ani. Mai mult, omul de la radio a publicat și câteva imagini emoționante din copilăria lui.

Mihai Morar și-a prezentat sora în fața fanilor din mediul online, chiar în ziua în care aceasta a împlinit 40 de ani | Antena 1

Pe Mihai Morar îl cunoaște o țară întreagă, însă puțini sunt cei care știau că acesta are și o soră mai mică. Pentru că este o persoană discretă și preferă să îți țină familia departe de luminile reflectoarelor, omul de la radio nu publică prea des imagini cu cea lângă care a copilărit.

De curând, Andreea Morar a împlinit frumoasa vârstă de 40 de ani, iar fratele său a ținut să-i transmită un mesaj emoționant. În plus, acesta a publicat și două imagini emoționante de când erau foarte mici.

Citește și: Mihai Morar le-a aniversat pe gemenele sale și le-a scris un mesaj emoționant. Cât de mari și frumoase s-au făcut cele două

„La mulți ani, surioară dragă! Știu că faci 40, dar tot păpușica mică și scumpă din a doua și a treia fotografie ai rămas. Deși, între aceste poze au avut timp să treacă și copilăriile noastre, dar și copilăriile copiilor noștri… Vorba ta, “40, dar tot copii am rămas…” 💫❤️”, a fost descrierea folosită de omul de la radio la postarea de pe Instagram.

Articolul continuă după reclamă

Cum arăta Mihai Morar când era doar un copil

Pozele cu cei doi au înduioșat inimile fanilor. Se pare că Mihai Morar și sora lui au avut parte de o copilărie foarte fericită. Aceștia au fost întotdeauna apropiați, iar relația dintre ei a rămas de-a dreptul specială și la maturitate.

În plus, din pozele postate de omul de la radio se poate observa faptul că a fost un copil tare chipeș. Acesta a făcut furori cu salopeta în carouri și privirea adorabilă. De asemenea, trăsăturile frumoase ale Andreei Moraru n-au trecut neobservate.

Imaginile lui Mihai Morar au trezit o mulțime de amintiri frumoase din copilărie în rândul fanilor săi. Astfel, postarea omului de la radio a generat mai bine de 14 mii de like-uri și o mulțime de reacții frumoase.

Citește și: Ce mașină conduce Mihai Morar. Prezentatorul a plătit o mică avere pe bolidul său de lux

„Wow! Cât seamănă fetele cu ea! La mulți ani, să-ți trăiască!”, „Văzând poza, mi-am amintit de lumânările de pe tort, ce bătrână sunt”, „Ani binecuvântați cu iubire și liniște sufletească! ❤️” sau „Dumnezeu să vă binecuvânteze, scumpă familie!”, au fost doar câteva dintre comentariile oamenilor din mediul online.

Motivul pentru care Mihai Morar nu publică des imagini cu sora lui

Andreea Morar a preferat dintotdeauna să stea departe de luminile reflectoarelor în timp ce fratele său era cunoscut în spațiul public. Aceasta și-a dorit să ducă o viața liniștită și frumoasă, fără să apară pe primele pagini ale ziarelor.

De asemenea, Mihai Morar nu publică prea des imagini alături de sora ei pentru că aceasta locuiește în Statele Unite ale Americii. Se pare că Andreea Morar și-a făcut o familie departe de România. Aceasta are doi băieți minunați, pe nume Roman și Nicolai.

Nu se cunosc prea multe informații despre profesia pe care o are sora lui Mihai Morar este hotare, însă un lucru este cert. Andreea Morar are o căsnicie fericită și o familie superbă.

Ce scrie pe legitimația de însoțitor a Andreei Bălan. Vedeta este din nou alături de Victor Cornea la un turneu de tenis... Daliana Răducan, rochia din satin care îi scoate în evidență talia. Cât de bine arată viitoarea soție a lui Răzvan Simio...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce a făcut Mirela Retegan cu banii câștigați la amuletă, la Asia Express. Dezvăluiri emoționante după întoarcerea acasă
Ce a făcut Mirela Retegan cu banii câștigați la amuletă, la Asia Express. Dezvăluiri emoționante după...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce se știe despre viața amoroasă a Anei Maria Mocanu de la Asia Express. Ce a dezvăluit despre iubiții ei și de ce nu s-a măritat
Ce se știe despre viața amoroasă a Anei Maria Mocanu de la Asia Express. Ce a dezvăluit despre iubiții ei și de...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x