Antena Căutare

Mihai Trăistariu crede că primește semne prin mașina de spălat: „Mi-e frică. Două-trei zile face la fel”

Mihai Trăistariu nu știe ce să mai facă cu mașina de spălat care scoate sunete. Artistul crede că ar putea fi un mesaj și ar vrea să-l descifreze.

Mihai Trăistariu Galerie
Mihai Trăistariu nu știe ce să mai facă cu mașina de spălat care scoate sunete. Artistul crede că ar putea fi un mesaj și ar vrea să-l descifreze. | YouTube/Xtra Night Show

Mihai Trăistariu spune că nu știe ce să mai creadă despre mașina de spălat care scoate diverse sunete pe care el le consideră matematice. Artistul spune că zilnic, mașina de spălat scoate aceleași sunete pe care el le-a înregistrat și postat în mediul online.

„Pe 10 ianuarie, a început să îmi pâcâie ceva în baie. Eu am crezut că este apa, ca apa de la cadă. Mă duc, nimic. După o oră, iar și îmi spuneam ce o fi. Era egal, la fel. A trecut o noapte, au trecut două-trei zile și tot pâcâie. Am scos din priză, am și spălat. Am început să postez, toată lumea a venit cu paranormale, cu dimensiuni, după am început eu să mă gândesc. Eu am zis că mă criogenez. După am ajuns să peste 1.000 de ani și se poate călători în trecut și zic că sigur am călătorit eu și îmi dau semne”, a mărturisit Mihai Trăistariu.

Mihai Trăistariu vrea să descifreze mesajul transmis de mașina de spălat: „Se face aproape o lună și nu s-a mai oprit”

Întrebat dacă a chemat un instalator care să se uite să vadă dacă este totul în regulă cu mașina de spălat, Mihai Trăistariu a spus că nu ar vrea să cheme pe nimeni de teamă că ar înceta acele „mesaje”. Artistul s-a gândit chiar și a posibilittea în care el a călătorit în timp și acum îi sunt transmise niște mesaje.

Citește și: Mihai Trăistariu a dezvăluit ce anume caută la o viitoare iubită. Cântărețul susține că a învățat din greșeli și știe ce vrea acum

„M-am uitat în tot ce se poate. M-am gândit că e mecanismul stricat. Mașina e de doi ani, e nouă. N-am chemat pe nimeni. Am zis că o las acolo, că poate e un mesaj, să îl descifrez. Se face aproape o lună și nu s-a mai oprit. Am scos-o din funcțiune, deci nu are legătură cu curentul electric. Ea e conectată la apă, are furtunul de apă băgat. Deci, poate să aibă legătură cu apa, dar nu e sunet de apă, că mai spun că vine apa cu presiune. Așa face încontinuu. Eu țin ușa închisă, să nu o aud. Nu vreau să o vând, că poate e un semn”, a mai spus artistul.

Mihai Trăistariu spune că primește semne prin obiecte chiar și când nu este acasă. Ce i s-a întâmplat într-o cameră de hotel

Mihai Trăistariu susține că și caloriferul a început să-i transmită semne după ce mașina de spălat l-a „chinuit” zile la rând. Artistul a ajuns să creadă că cei din lumea de dincolo au început să-i transmită mesaje misterioase.

Citește și: Mihai Traistariu vrea copii clonați: ”Să fie la fel ca mine, olimpici la matematică!”. Exclude total posibilitatea de adopție

„Poate lumea crede că e o nebunie, dar pentru mine e la fel de mare nebunia. De pe 10 ianuarie a început să-mi păcănească mașina de spălat de acasă. Am și arătat. (...) Le postez aproape zilnic pe TikTok. Eu râd de fenomenul ăsta, doar că v-am spus, păcănelele astea sunt matematice. Le-am numerotat, le-am scris pe foi. Am vorbit cu prieteni, mi-au spus ”vezi că sunt din lumea de dincolo, că-s de la morți, că-s extratereștri ...”. Deja am înnebunit. Eu nu știu ce să cred. (...) Aseară eram în camera de hotel și se aude în calorifer o bătaie asemănătoare. (...) Credeam că are legătură doar cu casa mea, dar să aud iarăși păcănituri d-astea în hotel, într-un calorifer, care n-are legătură cu priza și cu curentul electric ... acum unde o să mai merg și ce să mai înțeleg din astea, că sunt total bulversat”, a explicat Mihai Trăistariu la Antena Stars, potrivit Spynews.

Mihai Trăistariu a dezvăluit ce anume caută la o viitoare iubită. Cântărețul susține că a învățat din greșeli și știe ce... Selly a îmbrăcat uniforma de polițist. Primele declarații despre apariția sa...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly Marti, 07.05.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x