Antena Căutare

Novak Djokovic, deportat din Australia. Cum a reacționat după ce a pierdut ocazia la titlul 21 Grand Slam

După aproape două săptămâni de incertitudini și tumult pe teritoriul australian, campionul de tenis masculin, Novak Djokovic, și-a pierdut ocazia de a-și apăra titlul la Australian Open. Jucătorul a fost deportat din Australia, cu interdicția de a reveni timp de trei ani de acum înainte.

Novak Djokovic cu trofeul in brate Galerie
Novak Djokovic a fost deportat din Australia și a primit interdicție de revenire în țară, timp de trei ani | Profimedia

Potrivit Aljazeera, Djokovic a aterizat în Dubai, Emiratele Arabe Unite, unde deține o proprietate și unde va petrece puțin timp, după care va pleca în Marbella, Spania, unde îl va aștepta soția.

Cei doi par a-și fi plănuit o scurtă vacanță înainte de a reveni în Belgrad.

Djokovic a reacționat cu tact: “Sunt foarte dezamăgit de decizia luată de către autoritățile australiene, dar o respect. Nu voi putea rămâne în Australia să joc”

Jucătorul a declarat că este foarte dezamăgit de către autoritățile australiene și de modul în care au manevrat toată această situație, dar că le respectă decizia luată.

Citește și: Novak Djokovic, verdict pentru participarea la Australian Open. Jucătorul a fost arestat

Imediat după decizia de a fi deportat, Djokovic a fost escortat de către agenții federali spre îmbarcarea aeronavei spre Dubai.

"Nu voi putea rămâne în Australia pentru a participa la Australian Open. Nu mă simt deloc comod cu faptul că atenția a fost asupra mea în ultimele două săptămâni și sper că, de acum înainte, focusul să fie pe joc", a spus jucătorul în vârstă de 34 de ani.

Novak Djokovic, despre viitorul apropiat: “De acum, focusul trebuie să fie pe joc, nu pe mine”

Lupta sa pentru aprobarea visei de intrare în țară a durat 11 zile și s-a încheiat cu spulberarea visului de a câștiga titlul 21 în turneele Grand Slam din Australia.

Citește și:Jelena Djokovic, soția campionului Novak Djokovic, mesaj după scandalul de la Australian Open. Ce spune despre situația soțului ei

Departamentul de Imigrări, din Australia a anulat viza jucătorului de tenis pe motiv că, nevaccinat fiind, Djokovic ar putea reprezenta un pericol pentru sănătatea publică și bunul mers al lucrurilor pe tărâm australian, lucru ce ar putea deveni "contraproductiv cu eforturile de vaccinare din Australia", după cum au specificat australienii.

Autoritățile au precizat că situația lui Djokovic poate instiga la mișcări anti-vaccin sau la diverse alte proteste, deși avocații lui au precizat că Djokovic este departe de a fi implicat în astfel de acțiuni.

Video-ul postat de Răzvan Fodor care a stârnit controverse. “Porți perle la gât?”... Anamaria Prodan a publicat imagini cu amanta soțului în lenjerie intimă. Ce l-a anunțat pe tatăl fiului său prin mesajul...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x