Antena Căutare

Numele real al Ginei Pistol. Ce prenume apare, de fapt, în buletinul prezentatoarei TV

Gina Pistol este una dintre cele mai iubite persoane publice din România și, cu toate că numele său se află pe buzele multora, puțini sunt cei care știu care este prenumele său real.

Ce prenume apare, de fapt, în buletinul Ginei Pistol | Antena 1

Se pare că Gina este doar numele de scenă pe care l-a ales frumoasa blondină căci, în buletin, apare un altul. La peste 15 ani de când vedeta Antena 1 a intrat în lumea mondenă, acesta s-a și aflat.

Care este numele real al Ginei Pistol

Gina Pistol s-a născut pe 9 decembrie 1981, în Roșiorii de Vede. Încă de mică a fost extrem de ambițioasă și a muncit enorm pentru a-și urma visurile. Mai întâi, a absolvit Școala de Arte și Meserii din Roșiorii de Vede.

Citește și: Gina Pistol, dezvăluire ce i-a emoționat pe fani. Cu ce probleme se confruntă vedeta, chiar cu puțin timp înainte de naștere

Articolul continuă după reclamă

Nu s-a oprit aici și a urmat și cursurile Facultății de Transporturi. Nu a fost însă ușor și, la început, Gina Pistol a fost nevoită să lucreze ca vânzătoare la un chioșc din Roșiorii de Vede.

Pentru că-și dorea foarte mult să se realizeze din punct de vedere profesionat, s-a mutat în București, unde șansele de reușită erau, cu siguranță, mult mai mari. A lucrat ca vânzătoare într-un magazin cu articole sportive. De aici, viața Ginei Pistol a început să înflorească.

Și, cu toate că acum telespectatorii abia așteaptă să o vadă pe micile ecrane, puțini cunosc faptul că pe Gina o cheamă, de fapt, Georgeta Pistol.

Citește și: În ce ipostaze s-au fotografiat Gina Pistol și Smiley înainte de Ziua Îndrăgostiților. "Priveliștea mea vs priveliștea lui"

Când va naște Gina Pistol

Sarcina Ginei se apropie de termen și mai are foarte puțin până când își va ține în brațe fetița. Emoționați și nerăbdătorii, ea și iubitul său au pregătit deja camera bebelușelei și au renovat casa în care locuiesc.

Cu toate acestea, sarcina frumoasei blondine nu a fost una ușoară. Frumoasa prezentatoare a dezvăluit că pe lângă schimbările vizibile, cum ar fi retenția de apă și burtica din ce în ce mai mare, suferă și de „sindromul picioarelor neliniștite”, iar acum, în sarcină, când este lipsită de chef și de energie resimte durerile de picioare și mai puternic.

Citește și: Smiley, fotografiat sărutând burtica de gravidă a Ginei Pistol. Imaginea a strâns peste 100.000 de aprecieri

“Mi-am pregătit geanta pentru maternitate. Oricum trebuie să mă mai uit prin ea pentru că am eu așa o presimțire că am pus foarte multe lucruri de care nu o să am nevoie. Oricum mă uit în fiecare zi în ea”, mărturisea Gina în urmă cu câteva zile.

Cum arată Tora Vasilescu la aproape 70 de ani. Imagini recente cu actrița care s-a retras din lumina reflectoarelor... Elena Gheorghe, mai fericită ca niciodată. Ce cadou i-a oferit fiul său și cât de mare s-a făcut...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Soția lui Dani Oțil a atras toate privirile la Bucharest Fashion Week! În ce ținută spectaculoasă a apărut Gabriela Prisăcariu
Soția lui Dani Oțil a atras toate privirile la Bucharest Fashion Week! În ce ținută spectaculoasă a apărut...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Gabi Bădălău, reacție dură după imaginile cu Claudia Pătrășcanu în genunchi la biserică! Acuzațiile lansate de afacerist
Gabi Bădălău, reacție dură după imaginile cu Claudia Pătrășcanu în genunchi la biserică! Acuzațiile...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Gabi Bădălău, oprit în trafic de poliție! A fost acuzat că și-a răpit copilul: ”Sunt disperat”
Gabi Bădălău, oprit în trafic de poliție! A fost acuzat că și-a răpit copilul: ”Sunt disperat” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
"Cerșetorul cu Lexus" din Iași a adunat de la trecători o sumă uriașă în doar 8 ore Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ce variante de guvern are Luca Niculescu: Totul depinde de decizia PSD de miercuri!
Ce variante de guvern are Luca Niculescu: Totul depinde de decizia PSD de miercuri! BZI
Povestea românului care a cumpărat jumătate din Lugano. De la case de schimb valutar în București la 100 de apartamente în Elveția
Povestea românului care a cumpărat jumătate din Lugano. De la case de schimb valutar în București la 100 de... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Spania angajează români pentru 3 zile de muncă pe săptămână. Salariile încep de la 1.300 €, fără experienţă
Spania angajează români pentru 3 zile de muncă pe săptămână. Salariile încep de la 1.300 €, fără... Observator
Cum îți influențează mâncarea creierul și sănătatea mintală
Cum îți influențează mâncarea creierul și sănătatea mintală MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
5 semne că partenerul tău va fi un tată bun, potrivit experților
5 semne că partenerul tău va fi un tată bun, potrivit experților DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x