Antena Căutare

Revelion 2021 cu Dan Negru. Surpriză totală la demascarea Vrăjitoarei. Ce politician a intrat în pielea personajului

”Așa ceva nu ați mai văzut”, așa a anunțat Dan Negru intrarea Vrăjitoarei în platoul Revelionului 2021 de la Antena 1. Convins că această mască este una dintre cele mai grele, prezentatorul TV a pus la bătaie proprii bani.

Masca Vrajitoarei, purtata de Elena Udrea, la Revelionul Starurilor 2021 Galerie
Ce persoană publică a purtat Masca Vrăjitoarei la Revelion 2021 | Antena 1

”Cine recunoaște vedeta din spatele măștii îi primește din banii mei. Niciodată nu v-ați fi gândit că vedeta asta va fi mascată în noaptea de Revelion”, i-a provocat el pe invitați.

Încă de la început, starurile și-au dat seama că este vorba despre o femeie, însă au fost departe de a ghici care este numele acesteia.

”E imposibil de ghicit”, le-a spus gazda emisiunii și i-a anunțat că nu le este permis să se apropie de personaj.

Simona Gherghe, Niculina Stoican, Emilia Popescu, Mirela Vaida, Oana Sârbu, Nicoleta Voica și Gabriela Firea au fost câteva dintre numele vehiculate.

Văzând că nu reușesc să-și dea seama cine se află sub respectiva mască, Dan Negru a ales două vedete pe care le-a lăsat să o privească de la o distanță mică.

Citește și: Tradiții și obiceiuri de Revelion 2021. Cum trebuie să arate masa de Anul Nou și ce nu e indicat să faci pe 1 ianuarie

Singurii care au putut să vadă Masca Vrăjitoarei de aproape au fost Adriana Trandafir, Dorian Popa și Romică Țociu. Fără succes, însă, căci aceștia tot nu au recunoscut persoana.

Invitații au ales: Oana Sârbu e deghizată în Vrăjitoare, iar Dan Negru a luat acest pariu ca pe cel final.

Ce persoană publică a purtat Masca Vrăjitoarei la Revelion 2021

Cu vocea ușor modificată de efectele speciale, Masca Vrăjitoarei a rămas imposibil de recunoscut, la fel cum afirma Dan Negru când a invitat-o pe scenă.

După câteva minute, misterul a fost înlăturat. Elena Udrea este persoana publică ce a petrecut 2 ore la machiaj pentru a căpăta chipul unei vrăjitoare.

”Eu puteam să jur că e politician. Așa am zis, după gesturi”, a declarat Jojo după demascare.

Ce vedete petrec alături de Dan Negru de Anul Nou 2021

Matilda Pascal Cojocăriţa, Ştefan Cigu, Elena Merişoreanu, Nea Marin, Maria Buză, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Dan Bittman, Adriana Trandafir, Romică Ţociu, Vlăduţa Lupău, Nicolai Tand, Cătălin Crişan, Mihai Trăistariu, Ana Baniciu, Raluka, Dorian Popa, Connect-R, Giani Kiriţă sunt doar o parte dintre vedetele care vor urca pe scena Revelionului lui Negru, fie pentru a ghici cine se ascunde în spatele măștilor, fie pentru momente artistice pe gustul celor aflați în fața micilor ecrane, în noaptea dintre ani.

Citește și: Mesaje și urări de Revelion și Anul Nou. Idei de SMS pentru apropiați

”Am filmat mai mult decât de obicei, din cauza regulilor sanitare stricte, însă considerăm că ne-am descurcat şi a ieşit un program normal, cu bucurie şi energie, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Eu v-am băgat anul trecut în anul ăsta, eu vă scot din el!”, a spus Dan Negru despre show-ul din noaptea de Revelion.

Revelionul Starurilor cu Dan Negru se vede și online, live, pe canalul Antena 1 din AntenaPlay. Îl poți urmări de pe orice dispozitiv, de oriunde ai fi. Abonează-te la spectacol > https://antenaplay.ro/revelion2021

Revelion 2021 cu Dan Negru. Corona a apărut în papuci roz la petrecere. Cine este starul care s-a ascuns sub fabuloasa m... Revelion 2021 cu Dan Negru. Vlăduța Lupău a schimbat două ținute și a făcut show la petrecerea de Anul Nou...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x