Antena Căutare

Șerban Copoț și întreaga familie, infectați cu Covid. „Febră foarte mare”

Șerban Copoț le-a povestit urmăritorilor săi din mediul online că el, soția și cei trei copii ai lor s-au infectat recent cu Covid-19, iar boala le-a dat bătăi de cap o perioadă, având în vedere că simptomele nu au fost dintre cele mai ușoare.

Șerban Copoț și familia lui s-au infectat cu Covid | Instagram

Șerban Copoț a lipsit o perioadă scurtă de pe rețelele de socializare, iar de curând admiratorii săi au aflat și motivul din spatele „dispariției”. Prezentatorul emsiunii „iUmor” a dezvăluit că atât el, cât și soția și cei trei copii au lor au fost testați pozitiv pentru coronavirus, iar perioada nu a fost una tocmai ușoară.

Întreaga familie a avut simptome neplăcute, manifestate prin febră mare, lucru care le-a dat emoții celor doi părinți, în special în privința celor mici.

Șerban Copoț și familia lui, infectați cu Covid

Șerban Copoț a explicat că toată această perioadă a fost chiar o „cumpănă” a vieții, semn că forma bolii pe care au făcut-o cu toții nu a fost una deloc ușoară. Mai mult decât atât, Copoț a ținut să îi mulțumească divinității într-un mesaj publicat pe pagina personală pentru că el și familia lui s-au vindecat.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Șerban Copoț, imagine rară cu familia. Cum s-a pozat prezentatorul iUmor cu soția și copiii

„Săptămâna trecută am făcut toți Covid. Emoții mari, febră foarte mare, dar acum suntem bine. De fiecare dată când sunt în cumpănă îmi ridic privirea şi cerşesc de la Doamne-Doamne milă şi putere.

Deşi nu rup uşa bisericilor, ştiți de ce cred că mă ajută? Pentru că nu uit niciodată să Îi mulțumesc pentru absolut tot ce am. În orice moment de bucurie, de linişte sau de împlinire Îl chem în gând alături de mine pentru că mi se pare normal să Îl am oaspete şi atunci când mi-e bine. Pace şi multă sănătate, dragilor!

Consider prea intimă relația cu El, aşadar va fi singura postare pe acest subiect şi nu vreau să pară că ma bat cu crucea în piept. Respect toate opiniile şi religiile şi am făcut această mărturisire pentru că am trecut printr-o cumpănă a vieții care te aruncă într-o introspecție mai profundă decât bani/job/succes etc”, a fost mesajul publicat de Șerban Copoț pe Instagram, alături de o fotografie cu familia lui.

Citește și: Care este pasiunea secretă a lui Șerban Copoț. Îndrăgitul prezentator TV tocmai a câștigat aurul la o competiție internațională

Șerban Copoț și soția lui, Roxana, un cuplu solid

Șerban Copoț și Roxana formează un cuplu de mai bine de 15 ani, iar din povestea lor de iubire au rezultat și 3 copii: doi băieței pe nume Tedi și Alexandru și o fetiță, Ada-Noelle.

Şerban Copoţ şi soţia lui, Roxana, s-au căsătorit în secret, departe de ochii curioșilor, în martie 2015. De faţă a fost băieţelul lor cel mare, Tudor, care atunci avea 4 ani.

Șerban Copoț prezintă și „Stand-up Revolution”, alături de Ilona Brezoianu

Șerban Copoț și Ilona Brezoianu sunt prezentatorii celei mai noi emisiuni de la Antena 1, „Stand-Up Revolution”. Deși vin din același domeniu artistic, Șerban Copoț a dezvăluit că el și colega lui nu se cunoșteau dinainte, însă se bucură că a întâlnit-o pe Ilona, pe care o vede drept un „coleg extraordinar”.

„Pe Ilona am cunoscut-o în cadrul emisiunii, fiind parteneri în zona aceasta profesională. Este o fată minunată, iar în ciuda faptului că este un actor cu greutate, este de o modestie ieșită din comun. Colaborarea asta cu ea m-a uns pe suflet și am avut ocazia să descopăr în ea un coleg extraordinar”, a declarat acesta.

Gina Pistol, apariție rară într-un costum de baie radiant. Cât de mult a slăbit îndrăgita prezentatoare TV... Antena Stars lansează noua grilă de programe...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București. „Nicolas a plâns”
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie și televiziune
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x