Antena Căutare

Zannidache, la secția de poliție. Tânărul artist a fost surprins într-un moment la care nimeni nu s-a așteptat. Ce postare a făcut

Zannidache, fostul participant de la Chefi la Cuțite, și-a surprins urmăritorii de pe rețelele de socializare cu o fotografie în care apare la secția de poliție, acesta a lăsat și un mesaj la care reacțiile nu au întârziat să apară.

Zannidache, fostul participant de la Chefi la Cuțite, și-a surprins urmăritorii de pe rețelele de socializare cu o fotografie în care apare la secția de poliție, acesta a lăsat și un mesaj la care reacțiile nu au întârziat să apară. | Antena 1/ Chefi la cuțite

Zanni a fost pozat la secția de poliție nr. 15, din București, iar pe data de 29 octombrie acesta a postat imaginea pe Instagram, acolo unde cei peste 240.000 de urmăritori au putut vedea ipostaza în care a fost surprins artistul.

Mesajul lui a stârnit și mai mult curiozitatea, însă în spatele postării se află cu totul altceva!

Zannidache, fotografiat la poliție: “Am avut tupeu”

Fostul concurent de la celebra emisiune culinară Chefi la cuțite poate fi văzut în prim-planul fotografiei, iar în spatele său sunt trei polițiste în uniformă.

Articolul continuă după reclamă

Acesta a lăsat și o descriere care a captat și mai mult atenția: “M-au luat pe secție pentru că am avut tupeu. Glumesc. N-am tupeu. Am doar cazierul fresh”.

Urmăritorii au putut vedea că Zanni nu s-a schimbat deloc și și-a păstrat intact stilul său excentric, ba mai mult a dat de înțeles că în spatele postării se află o surpriză pe care artistul le-o pregătește, iar mulți s-au gândit că acesta fie pregătește o piesă, se angajează, fie se înscrie la școala de șoferi, însă artistul nu a dat niciun răspuns.

"O posibilă cauză ar fi culoarea verde a părului! Era mai bine blond!/Pentru ce ai nevoie de cazier judiciar? Te angajezi? Vin să te recuperez?/Școală de șoferi?”, au întrebat fanii.

Cum au ajuns prieteni Zannidache și Alex Velea. Mesajul care i-a schimbat destinul: "Dă-mi putere ca să dau și eu mai departe"

Zannidache Edmond Hubert, zis și Zanni, este un tânăr cântăreț în vârstă de 22 de ani îndrăgostit de muzică și de bucătărie. El a participat în sezonul 8 al emisiunii „Chefi la cuțite” și a reușit să cucerească inimile telespectatorilor, dar și a colegilor de platou.

După eliminarea sa în ediția 34, din sezonul 8 al emisiunii „Chefi la cuțite”, Zanni a continuat să rămână o figură specială în ochii celor care l-au urmărit. Atât povestea sa de viață, cât și felul său de a fi au atras spre el zeci de aprecieri și un public care își dorește să afle cât mai multe despre "cine este, de fapt, Zannidache".

Tânăr, diferit și cu o inimă plină de speranță, Zanni a devenit cunoscut după ce și-a luat inima în dinți și i-a trimis un mesaj celebrului artist Alex Velea, cu care, ulterior, a legat o relație de lungă durată.

Într-un proaspăt videoclip postat pe Youtube, Pepe discută cu Alex Velea și Zanni povestea prieteniei dintre cei doi.

"Eram frumos acasă și am zis «băi, eu nu mai vreau să tund», prea mă plictiseam acolo la tâmpla omului, eu am tuns și am tatuat. Simțeam că vreau să mă exprim în fața lumii mai mult decât să stau în casă cu un om și să îl tund și am zis că vreau să mă fac DJ, prima oară.

Am vrut să fac un curs, din ăsta, de muzică să învăț treaba cu platanele și am intrat pe youtube, nu știu la ce m-am uitat eu de muzică, acolo și am văzut o piesă de-a lui Alex repostată de un om de pe internet și exact așa am zis «oare răspune Alex la orice fraier» și am zis «hai să-i scriu și eu, să-mi încerc norocul», dar în momentul ăla mă jucam și la calculator și i-am dat un mesaj, mă gândeam la ceva relevant, să nu-i scrie oricine treaba aia, să nu fiu al 100-lea care îi spune aceeași chestie.

Am zis «băi, cum să-i scriu, ce vreau eu de la omul ăsta, care e motivul meu real? Să nu fie nici ca cerșală, nici ca pomană». I-am zis: «dă-mi putere ca să dau și eu mai departe»", povestește Zannidache Edmond Hubert, fostul concurent de la Chefi la cuțite, sezonul 8.

Citește și: Cum și-a sărbătorit Zanni aniversarea. Fostul concurent de la Chefi la cuțite a fost înconjurat de prieteni de ziua lui

Alex Velea nu a stat prea mult pe gânduri și i-a răspuns imediat ce a văzut mesajul. Artistul povestește cum a decurs toată discuția dintre cei doi: "L-am întrebat «o pârlșeti bine?», chiar așa i-am zis, iar el mi-a spus «eu cred că da!»". Iar de la acest punct nu a mai fost decât un pas până la întâlnirea ce avea să-i schimbe destinul lui Zanni, tânărul plin de speranțe.

Acesta i-a răspuns cu promptitudine lui Alex Velea spunându-i: "Eu simt că am veleitățile astea de cântăreț".

Citește continuarea: Cum a decurs prima întâlnire dintre Alex Velea și Zannidache Edmond Hubert

Tzancă Uraganu și iubita sa, Marymar, atacați de cumnații manelistului. Care este starea de sănătate a celor doi... Theo Rose, primele mărturisiri despre bărbatul care i-a frânt inima. Povestea auzită de puțină lume și trăită în adolesc...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Elwira Petre, experiență inedită în interiorul Marii Piramide din Giza. Ce avertisment le-a transmis turiștilor | VIDEO
Elwira Petre, experiență inedită în interiorul Marii Piramide din Giza. Ce avertisment le-a transmis turiștilor...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ana Morodan, mărturisiri după un an extrem de greu. Ce a dezvăluit influencerița și cine i-a fost alături în această perioadă
Ana Morodan, mărturisiri după un an extrem de greu. Ce a dezvăluit influencerița și cine i-a fost alături în...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x