Antena Căutare

10 octombrie 1914: A murit regele Carol I

Primul rege al Romaniei, Carol I, a murit pe 10 octombrie 1914, la Sinaia. A fost domnitorul, apoi regele Romaniei, care a condus Principatele Romane si, apoi Romania, dupa abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Romane, iar intre 1879 si 1914 a fost protector si presedinte de onoare al aceleiasi institutii.

In cei 48 de ani ai domniei sale, cea mai lunga domnie din istoria statelor romanesti, Carol I a obtinut independenta tarii, careia i-a si crescut imens prestigiul, a redresat economia si a pus bazele unei dinastii. A construit in muntii Carpati castelul Peles, care a ramas si acum una dintre cele mai vizitate atractii turistice ale tarii. Dupa razboiul ruso-turc, Romania a castigat Dobrogea, iar Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunare, intre Fetesti si Cernavoda, care sa lege noua provincie de restul tarii.

Spre sfarsitul domniei sale si inceputul Primului Razboi Mondial, regele a dorit sa intre in razboi de partea Puterilor Centrale, in timp ce opinia publica era de partea Antantei. Carol a semnat un tratat secret in 1883, care lega Romania de Tripla Alianta si, desi tratatul trebuia activat doar in cazul in care Rusia imperialista ar fi atacat unul dintre membrii tratatului, Carol era convins ca cel mai onorabil ar fi fost intrarea in razboi de partea Imperiului German. La Consiliul de Coroana de la Sinaia, Carol le-a comunicat ministrilor existenta tratatului si si-a exprimat dorinta sa. A intampinat o opozitie crancena din partea membrilor guvernului. Se spune ca aceasta i-ar fi provocat moartea subita pe 27 septembrie/10 octombrie 1914.

Iata si alte evenimente care s-au petrecut intr-o zi de 10 octombrie:

1813 – S-a nascut celebrul compozitor italian Giuseppe Verdi. In indelungata lui activitate a compus 28 de opere, care s-au bucurat de un mare succes in lumea intreaga. Cele mai cunoscute dintre ele sunt: „Nabucco”, „Ernani”, „Macbeth”, „Rigoletto”, „Traviata”, „Don Carlos”, „Aida”, „Otello” si „Falstaff”.

1857 - Incepe constructia cladirii Universitatii din Bucuresti dupa planurile arhitectului Alexandru Orascu.

1861 – S-a nascut Fridtjof Nansen, explorator si om de stiinta norvegian, laureat al Premiul Nobel pentru Pace in 1922. A condus mai multe expeditii de explorare spre Polul Nord, cea mai importanta fiind la bordul vasului “Fram”.

1901 – A fost pus la punct primul traseu parcurs in circuit, in apropierea Parisului, de dirijabilul construit de inginerul si inventatorul brazilian Alberto Santo Dumont.

1903 - Compania Bayer a pus in vanzare aspirina. Noul medicament a fost obtinut de un chimist bavarez, Felix Hoffman, pentru a ameliora reumatismul tatalui sau.

1924 – S-a nascut scriitorul britanic James Clavell. A devenit celebru pentru romanele “Shogun si “Tai-Pan, respectiv prin scenariile unor filme ca “Marea Evadare” si “Domnului profesor, cu dragoste.

1933 - Un avion Boeing 247 este distrus in urma exploziei unei bombe, in apropierea orasului Chesterton, Indiana, SUA. Toti cei sapte oameni prezenti la bord au murit in urma incidentului, considerat primul sabotaj din istoria aviatiei comerciale.

1933 - Compania Procter&Gamble a lansat pe piata primul detergent de uz casnic, Dreft, care continea surfactanti sintetici.

1935 - La New York a avut loc premiera operei „Porgy si Bess", de George Gershwin.

1959 – S-a nascut fotbalistul roman de origine germana Michael (Misa) Klein. A jucat la echipele de club Corvinul Hunedoara, Dinamo Bucuresti si Bayer Uerdingen. In septembrie 1981 a debutat in echipa nationala a Romaniei, pentru care a jucat in 90 de partide si a marcat 5 goluri. Ultima data a jucat in echipa nationala a Romaniei in noiembrie 1991. A murit in 1993 in urma unui infarct, in timp ce se afla la antrenament.

1964 - La cea de–a XVIII–a editie a Jocurilor Olimpice de Vara de la Tokio, Iolanda Balas si Mihaela Penes cuceresc medaliile de aur. In total Romania a obtinut 11 medalii (2 aur, 4 argint, 5 bronz).

1967 – S-a nascut cantareata Laura Stoica. S-a lansat in 1990 si a avut un succes enorm cu melodiile “Un actor grabit” si “Focul”. In anii '90, folosindu-se de talentul remarcabil, de personalitatea puternica si de frumusetea ei, a reusit sa creeze o imagine si un stil original, fiind prima rockerita moderna a Romaniei.

1967 - A intrat in vigoare Tratatul privind utilizarea pasnica a spatiului cosmic pentru urmatorii 60 de ani, semnat de catre URSS, SUA si Marea Britanie la 27 ianuarie 1967.

1986 - Un cutremur de 7,5 pe scara Richter a lovit San Salvador, El Salvador, omorand in jur de 1 500 de oameni.

1985 – A murit actorul si regizorul american de teatru si film Orson Wells. A devenit faimos pe plan national dupa emisiunea radio din 30 octombrie 1938 in care a lecturat “Razboiul lumilor” al lui H. G. Wells, provocand panica printre auditori. Este cunoscut in special pentru clasicul sau film din 1941 “Cetateanul Kane”, care a fost nominalizat in 1942 la Premiile Oscar pentru cel mai bun film, cel mai bun scenariu si cel mai bun actor. Dar si pentru rolul lui Falstaff, interpretat in 1965, in filmul cu acelasi nume.

1985 – A murit actorul american de origine rusa Yul Brynner. A castigat un premiu Oscar in 1957 pentru rolul din filmul “Regele si eu. A mai avut roluri de mare succes in filmele: “Fratii Karamazov”, “Cei sapte magnifici” sau “Taras Bulba”.

1989 – Dizidentul Dan Petrescu a contactat postul de radio „Europa Libera", caruia i–a oferit un interviu ad–hoc despre situatia dezastruoasa din Romania. Dan Petrescu si Liviu Cangeopol scrisesera o carte intitulata „Ce–ar mai fi de spus" – virulenta critica a regimului comunisto–ceausist.

2001 – Presedintele George W. Bush a prezentat lista a 22 celor mai cautati teroristi. Organizatia Al-Qaeda, i–a chemat pe „toti musulmanii" la Jihad impotriva SUA si le–a cerut sa atace „interesele americane din lume".

9 octombrie 1967: A fost executat Che Guevara... 11 octombrie 1963: A incetat din viata cantareata franceza Edith Piaf...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x