Antena Căutare

7.500 de spectatori la Noaptea Alba a Filmului Romanesc

Cea de-a doua editie a evenimentului Noaptea Alba a Filmului Romanesc, desfasurata pe 16 septembrie in Bucuresti, Cluj-Napoca, Iasi si Timisoara a adunat nu mai putin de 7.500 de spectatori. Cinefili de toate varstele au ales sa petreaca o noapte in compania celor mai bune productii autohtone.

Vedeta programului a fost in acest an „Buna, ce faci?" (r. Alexandru Maftei), care a reusit sa adune la Noul Cinematograf al Regizorului Roman din capitala si la Cinema Florin Piersic din Cluj-Napoca aproape 1.000 de spectatori. Cele doua locatii au gazduit si proiectia filmului de debut al regizorului Florin Serban, „Eu cand vreau sa fluier, fluier", la care au fost prezenti peste 500 de cinefili.

Bucurestenii care au optat pentru filmul „Morgen" (r. Marian Crisan) au avut parte de o surpriza. La proiectia de la Cinema Studio a fost prezent si regizorul, care a adresat cateva cuvinte celor prezenti inainte de inceperea filmului. Nici Club Fabrica nu a fost ocolit, cele 11 scurt-metraje din program fiind din plin savurate de public.

La Cluj-Napoca, Cinema Florin Piersic si Cinema Victoria au adunat pe parcursul evenimentului aproape 1.300 de spectatori, Cinema Republica din Iasi a strans peste 800 de cinefili, iar la cele trei proiectii de la Cinema Studio din Timisoara au fost prezenti peste 700 de spectatori. Noaptea Alba a Filmului Romanesc este un eveniment organizat de Asociatia pentru Promovarea Filmului Romanesc si sustinut de Centrul National al Cinematografiei.

Citeste si Jurnalul

9 trupe canta in amintirea lui Freddie Mercury... VIDEO! Ingerii au plutit deasupra Pietei Constitutiei...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x