Antena Căutare

Premieră în Oltenia. La Băileşti în judeţul Dolj a avut loc primul Festival al Baloanelor cu aer cald

Premieră în Oltenia. La Băileşti în judeţul Dolj a avut loc primul Festival al Baloanelor cu aer cald, în cadrul căruia pasionaţii de zbor s-au putut bucura de o călătorie cu aceste aparate de zbor.

Premieră în Oltenia. La Băileşti în judeţul Dolj a avut loc primul Festival al Baloanelor cu aer cald, în cadrul căruia pasionaţii de zbor s-au putut bucura de o călătorie cu aceste aparate de zbor. Spectacolul a fost cu atât mai impresionant cu cât peisajul văzut de sus a fost unul feeric, la care a contribuit din plin apusul de soare.

La apus de soare, Băileştiul lui Amza Pellea părea desprins din celebra regiune Cappadocia. E drept, nu în număr la fel de mare ca în Turcia, însă la fel de colorate, baloanele cu aer cald s-au înalţat peste aerodromul din localitate. De sus priveliştea îţi taie răsuflarea.

Aproximativ 200 de persoane au participat la evenimentul organizat în premieră în Oltenia. Unii dintre ei s-au încumetat să şi zboare.

Preţul unui bilet pentru un zbor a fost de 50 de lei.

„Din ideea de a atrage totuși persoane alături de noi am zis să dăm drumul la rezervari cu o lună înainte. Spre surprinderea noastră în 30 de minute de când am pus formularul de înscriere online a fost depășit numărul de locuri pe care noi îl aveam la dispoziție.” , a declarat organizatorul.

La finalul evenimentului, temerarii care s-au încumetat să zboare au trecut prin acelaşi tratament ca. membrii echipajului primului zbor cu balonul, din secolul 18. Atunci, regele Franţei i-a ridicat pe cei doi în rang.

Transylvania Comic Con - Alexander Ludwig, cunoscut din serialul „Vikings”, invitat special... Craft Beer Festival, loc de cinste în acest weekend în Bucureşti...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x