Antena Căutare

Cântăreţul britanic Harry Styles, mai multe recorduri cu noul album

Cântăreţul britanic Harry Styles a stabilit mai multe recorduri cu „Fine Line”, cel de-al doilea album solo lansat, potrivit Billboard.

Styles şi-a lansat cel de-al doilea album solo pe 13 decembrie, iar în săptămâna încheiată pe 19 decembrie, el a fost vândut în Statele Unite în 478.000 de unităţi, potrivit datelor Nielsen Music. Aceasta este a treia cea mai bună săptămână de vânzări pentru un album de anul acesta.

„Fine Line” a înregistrat, astfel, cea mai bună săptămână de vânzări din ultimii patru ani pentru un album pop al unui artist şi cea mai bună săptămână pentru un album lansat de casa de discuri Columbia în peste trei ani. În plus, aceasta a fost cea mai bună săptămână pentru un album al unui artist britanic de când Nielsen Music a început să efectueze electronic măsurătorile, în 1991.

Piesele de pe album au fost accesate online de 108,7 milioane de ori, însumând 83.000 de unităţi.

Harry Styles, care a făcut parte din grupul One Direction, s-a mai clasat pe primul loc al Billboard şi cu albumul omonim de debut, lansat în 2017. El este şi primul artist britanic ce debutează în fruntea clasamentului american al albumelor cu primele două materiale de studio.

Articolul continuă după reclamă

Debutul „Fine Line” s-a clasat în urma „Lover” al lui Taylor Swift (869.000 de unităţi, în prima săptămână) şi „Hollywood’s Bleeding” al lui Post Malone (489.000 de unităţi, în prima săptămână).

Pe locul al doilea în Billboard 200 a debutat cântăreţul country Blake Shelton cu „Fully Loaded: God’s Country”, al 12-lea album al lui care ajunge între primele zece clasate. Discul a fost vândut în 96.000 de unităţi.

Rapperul Roddy Ricch şi primul lui album de studio, „Please Excuse Me for Being Antisocial”, au coborât două poziţii, până pe trei, după ce, în a doua săptămână de la debut, albumul a fost vândut în 81.000 de unităţi.

Post Malone şi „Hollywood’s Bleeding” s-au menţinut pe locul al patrulea, cu 63.000 de unităţi vândute în a 15-a săptămână de la lansare, coloana sonoră a filmului animat „Frozen II” a urcat două poziţii în clasament, până pe cinci, cu 60.000 de unităţi vândute în a cincea săptămână de la debut, la fel şi Michael Bublé​ şi „Christmas”, clasaţi pe şase, după ce albumul a fost vândut în 58.000 de unităţi în a 79-a săptămână de top.

Grupul Pentatonix şi „The Best of Pentatonix Christmas” au urcat tot două poziţii în Billboard 200, după ce albumul a fost vândut în 56.000 de unităţi în a opta săptămână de la lansare.

Mariah Carey şi „Merry Christmas” au urcat patru locuri, până pe opt, cu 51.000 de unităţi vândute în a 89-a săptămână de top, iar Billie Eilish şi „When We All Fall Asleep, Where Do We Go?” au urcat două poziţii, până pe nouă, după ce albumul a fost vândut în 49.000 de unităţi în a 38-a săptămână de la lansare.

„Lover” al lui Taylor Swift a urcat trei locuri în clasamentul american al albumelor, până pe zece, după ce a fost vândut în 47.000 de unităţi în a 17-a săptămână de la debut.

Billboard 200 clasifică cele mai populare albume din Statele Unite pe parcursul unei săptămâni, pe baza consumului multi-metric, care include vânzarea de copii fizice ale discurilor, single-urilor (10 cântece înseamnă un album) şi activitatea online (1.500 de accesări sunt egale cu un album).

Sursa : news.ro

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Adevărul despre identitatea lui Alex Stamate. Laura Bălan, detaliul care zdruncină tot ce se știa despre „cel mai detestat bărbat”
Adevărul despre identitatea lui Alex Stamate. Laura Bălan, detaliul care zdruncină tot ce se știa despre „cel...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Piesa câștigătoare a Bulgariei de la Eurovision 2026, compusă de un român! Cine este Cristian Tarcea
Piesa câștigătoare a Bulgariei de la Eurovision 2026, compusă de un român! Cine este Cristian Tarcea
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x