Antena Căutare

 Trupa Vunk pe aceeași scenă cu Rod Stewart!

Concert Vunk in deschiderea recitalului Rod Stewart, Bucuresti

Trupa Vunk a înregistrat încă o premieră, fiind aleasă să cânte în deschiderea concertului unuia dintre cei mai mari artiști din toate timpurile, Sir Rod Stewart.

Este pentru prima dată când trupa cântă pe aceeași scenă cu un artist cu peste 50 de ani de carieră și vânzări de peste 200 de milioane de albume.

“A fost un concert important pentru noi și pentru că am fost aleși chiar de managementul lui Rod Stewart să cântăm în deschiderea lui, dar mai ales pentru că se întâmplă destul de rar să ai ocazia să cânți un program aproape complet, în București, în fața câtorva zeci de mii de oameni și înaintea unui artist istoric pentru muzica ultimilor zeci de ani.
Bucuria a fost și mai mare pentru că am reușit să și stau de vorbă cu Sir Rod Stewart, înainte de a intra el în scenă. Și el și echipa lui ne-au felicitat și mulțumit, ceea ce ne-a surprins foarte tare. Ca modestie, ca generozitate și că au fost atenți la noi.” a declarat Cornel ILIE, liderul trupei VUNK.

Concertul a avut loc în cadrul evenimentului “Zilele Bucureștiului 2018”.

Despre Trupa Vunk: de peste 13 ani, Trupa Vunk este trupa premierelor în rockul românesc. Cel mai bun concert românesc, primul show multimedia, primul afiș exclusiv din gifuri sau primul videoclip filmat live pe Facebook. Show-uri spectaculoase, utilizarea celor mai noi tehnologii și cântece ce aveau să fie pe primul loc în topurile radio de-a lungul a multor săptamani: “Pleacă”, “Așa și”, “Scapă-mă de ea” sau “Numai la doi”. În mai 2017, s-a lansat cel de-al 8 album al trupei, “Extrovertit”, în cadrul celui mai grandios show indoor,” Secretul tău.” In 2018 descoperă o nouă specie de om: CameleOM-ul şi pune în scenă la Arenele Romane un concert rock simfonic acompaniaţi de o orchestră de peste 50 de muzicieni. Pe 28 mai 2018 lansează la TIFF primul documentar al unei formaţii rock româneşti, “Vunk- Jur să spun adevărul”.

Veste URIAȘĂ în lumea muzicii! „The White Album” al trupei The Beatles va fi relansat, pentru a celebra jumătate de seco... Gata! S-au pus în vânzare. Cât costă cel mai ieftin bilet la concertul rockerilor de la Metallica...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 4 mai 2024. Leoo Dumitru i-a provocat pe chef Samuel și Roxana Blenche la un nou duel. Ce rețete trebuie să prepare
Hello Chef sezonul 7, 4 mai 2024. Leoo Dumitru i-a provocat pe chef Samuel și Roxana Blenche la un nou duel. Ce rețete trebuie să prepare Sambata, 04.05.2024, 16:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x