Acum câteva zile am avut șansa să pătrund în culisele celui mai așteptat musical din România anului 2019. Se numește We Will Rock You și spune povestea unui univers distopic, un univers în care muzica, arta și libertatea de exprimare au fost interzise. 300 de ani în viitor, tehnologia e ideologie, iar Global Soft este principalul motor al acesteia. Puțini sunt cei care îndrăznesc să se împotrivească; poate doar Boemii, o mână de tineri hai-hui. Animați de idealuri vii (iubirea, prietenia, sacrificiul) și talentați pe măsura artiștilor după care-și iau numele (Madonna, Jackson 5, Katy Perry, Bruce Springsteen, Elvis etc), Boemii încearcă să salveze lumea. Și cum altfel dacă nu prin muzică, ca ultimă redută a tot ceea ce este mai uman, mai sensibil în noi înșine...
Deși nu cunosc parcursul piesei, cu atât mai puțin deznodământul – dar asta se poate rezolva pe 10, 11 sau 12 aprilie, la Sala Palatului – un lucru știu sigur. Artiștii care joacă în acest spectacol nu sunt „doar” foarte competenți, ci și foarte omenoși. Irelevant, veți zice. Oare? Uite, recunosc că aș găsi cumva aiuritor ca 'ăi mai gomoși din careul vedetelor să-mi joace mie, posibil spectator de Sala Palatului, un musical despre autenticitate, libertate, umanitate-omenie. Nu i-aș crede. Din fericire, alta e situația aici.
Printre fotografii și zâmbete ștrengărești, întrebându-i curios și răspunzându-mi-se cu răbdare, observându-i dansând, cântând, mâncând, chiuind și transpirând, țin să garantez pentru firescul oamenilor care știu să fie. Mai mult, garantez și pentru profesionalismul lor. Dacă nu mă credeți, ascultați podcast-ul, citiți articolul, răsfoiți fotografiile. Vă veți convinge.
„Boemii”. Alături de Monica Petrică, asistent coregraf (prima din dreapta)
Salut, eu sunt Mihai. Pot să-ți iau un interviu?
Urc scările. Etajul doi al unei (foste) fabrici din București. Un peisaj desprins din filmele cu actori aspiranți – pereți scorojiți, afișe albăstrite de trecerea timpului, particule de praf care valsează în lumina după-amiezii. Și încă ceva: un oarecare sentiment de clandestinitate. Sentimentul că ce urmează să văd, să miros și să ascult e o chestiune intimă, vulnerabilă, în facere. „Fie ce-o fi”, îmi susur în barbă. Închid ușa-n urma mea și pășesc nesigur într-un fel de reședință artistică în mișcare, cu coregraf, regizor, actori, producători, muzicieni și oameni de comunicare. Din loc în loc, cupluri de reporteri-cameramani care-și așteaptă rândul și rostul în ceea ce seamănă cu întâlnirea dintre Broadway și o adunare de familie: o sală imensă și câteva camere anexate ei, un du-te vino vesel, telefoane, costume, tocuri cu paiete, scaune, fire, piane, caserole, conversații în zig-zag.
Așa am făcut cunoștință cu Lucian Ionescu, Mara Căptaru, Silviu Mircescu, Alex Ștefănescu, Ana Bianca Popescu, Ciprian Teodorescu, Adrian Nour, Luiza Cobori, Alexa Niculae, Vlad Nicolici și Radu Mitrea, o bună parte din cei care vor evolua pe scena de la Sala Palatului. Așa mi-au răspuns la întrebări Răzvan Mazilu, regizorul spectacolului, precum și Monica Petrică, asistent de coregrafie. „Așa”, adică fix cum îi vedeți în fotografii: cu brațele largi deschise (element coregrafic, dar și stare de spririt), energici, îmbrăcați în tricouri inscripționate, divers-talentați. Chit că oboseala le cam dădea ghes, disimulau actoricește și-și conservau bucuria. „Să iasă perfect” e o replică pe care am auzit-o de foarte multe ori în ziua aceea.
foto: Luiza Cobori
foto: Mara Căptaru și Lucian Ionescu
foto: Vlad Nicolici și Alexa Niculae
foto: Radu Mitrea
Repetiții all inclusive
Cât am asistat la repetiții, am aflat despre ei că se întâlnesc în fiecare zi, de dimineață până seara. Unii-s la primul musical, alții ajung cu numărătoarea la inelar sau degetul mic. Unii au copii, alții au 16 ani, unii joacă mai des, alții cântă mai des, unii-s pe sticlă, alții pe lemn.
Dar respectul pentru muncă este peste tot același, ca o condiție fără de care, la drept vorbind, nu ar putea face față acestui show.
De ce? Fiindcă spectacolul are partituri dificile, care se cer muncite cu mare rigoare. Tocmai de aceea, performerii repetă încă din luna ianuarie. Au avut ore de canto și ore de actorie, ore în care dădeau șnururi, ore de exercițiu fizic, pur și simplu. Am văzut programul lor, iar solicitant e un termen prea moale pentru câte au (de) făcut. Și asta pentru că un musical înseamnă mișcare scenică, dans, cântat live, joc teatral. Să cânți bine, să te miști bine, să fii credibil, să nu-ți pierzi suflul. Să faci asta cu machiaj, cu costum, în relație cu partenerul, în sincron sau „de unul singur”. E un fel de-a spune, căci Sala Palatului găzduiește peste 4000 de oameni – înmulțim cu 3 zile de spectacol, tragem linie și ne cam transpiră palmele. e o ecuație artistică foarte complexă. Dacă te încumeți s-o rezolvi, trebuie să stăpânești toate variabilele. „Așa și-așa”-ul nu încape în discuție. Ori ei, cei de mai jos, nu sunt performerii lui așa și-așa. Sunt excelenți.
Înapoi la casting
A constat în vreo 6-7 probe, dintre care câteva au fost față-n față cu Marry Hammond, antrenoarea de voce de la Royal Academy of Music, Londra. „M-am dus fără prea multe așteptări, dar am încercat să fiu cât de bună am putut”, a recunoscut Alexa Niculae. „A existat o dorință foarte mare de a intra în acest proiect, îmi doream foarte tare să dau totul”, o completează Vlad Nicolici, care mi-a sugerat că în astfel de situații sănătos e să-ți dozezi energia, altminteri ai de-a face cu vorba „mai binele e dușmanul binelui”.
foto: Ciprian Teodorescu, Maria Alexievici, Mara Căptaru și Adrian Nour
De vorbă cu Răzvan Mazilu
Chiar dacă nu era în plină formă, Răzvan Mazilu n-a chiulit de la repetițiile spectacolului pe care-l regizează. A intrat în sală, a făcut liniște, a corectat posturi, a marcat cu „bine” și „mai puțin bine” calitatea interpretărilor din acel moment. Actorii nu s-au bosumflat; dimpotrivă, s-au arătat vulnerabili, modelabili, interesați să înțeleagă unde și cum se poate mai bine. Răzvan a răspuns cu brio atât întrebărilor lor, cât și întrebărilor mele. Iată:
Știu că în pregătirea unui spectacol tu pleci de la un concept. Care e conceptul aici, „cheia” în care se joacă întreg spectacolul?
E o cheie eclectic-postmodernistă, în care încap împreună marile repere ale filmelor și imagisticii SF, dar și ironie sofisticată la adresa filmelor SF de serie B (povestea din We Will Rock You se petrece în viitor, în anul 2319), muzică rock, metal, dar și pop; umor și auto-ironie, costume cu influențe mugler-goth-boho-steam-punk-cyber-harajuku-influențe zoomorfe, Chaplin și desene animate, dive-robot și dansatori-animale, profunzime și frivolitate strălucitoare, și mai ales emoție, foarte multă emoție.
Dincolo de competențele pe care le au, cum i-ai ales pe cei care fac parte din distribuția show-ului? Ești „adeptul” je ne sais quoi-ului pe care trebuie să ți-l transmită un artist?
Îmi dau seama de posibilitățile unui actor de cum intră pe ușă la casting. Fricile sau tupeul, siguranța sau fragilitatea, experiența și ingenuitatea, suficiența și curiozitatea ... toate astea se văd imediat pentru că scena trădează. Înainte de toate, un interpret care vine la o audiție trebuie să mă facă atent, să mă ridic în capul oaselor și să vreau să aflu mai multe despre el.
Dacă We Will Rock You ar avea un gust, care ar fi acela?
Ceva care să explodeze în gură.
Actorii din distribuție mi-au spus că la repetiții cu Răzvan Mazilu e „ca pe Broadway”. E un compliment, zic eu. Și totuși, i-ai contrazice în vreun fel?
Sincer, nu, pentru că acela e reperul meu: Broadway sau West End. Mă duc în străinătate să văd musical pentru că eu consider că așa înveți, văzând permanent, și mă documentez mereu, încerc să cresc odată cu propriile mele proiecte, cu proprii mei actori. Dacă Broadway înseamnă performanță, rigoare, strălucire, atunci așa o fi, asta îmi propun.
Ce gânduri să nu-și facă spectatorii în legătură cu acest musical?
Le-aș spune, parafrazând un citat celebru din Divina Comedie: lăsați-vă orice prejudecata, voi, cei ce intrați la Sala Palatului la We Will Rock You. Bucurați-vă ca niște copii într-un parc de distracții.
La final de zi aveam în minte imaginea unor maratoniști aproape de finiș, cu pieptul înainte și ochii închiși. Apropos de asta, frumusețea cursei e că nu există pierzători. Ei câștigă aplauzele noastre, iar noi o experiență absolut memorabilă, unică în România. Ar fi păcat să fie altfel.
Citeste si: Mesaj emoționant de la Brian May, membru al trupei Queen, pentru echipa We Will Rock You, România
“Salutări oameni frumoși - actori, trupă, companie - care muncesc pentru We will rock you România. Sunt “unchiul Brian” și sunt alături de voi cu toată inima mea. Mulțumesc pentru tot efortul pe care îl faceți ca să prindă viață această producție. Mulțumesc pentru spiritul vostru, pentru dedicarea și pentru talentul vostru. The vibe is with you. Să aveți o premieră minunată, o să vă urmăresc îndeaproape. Să fiți binecuvântați, sunt cu voi.” Mai multe aici: https://a1.ro/showbiz/vedete/brian-may-mesaj-emotionant-pentru-echipa-we-will-rock-you-romania-id842907.html
Urmeareste video-ul de mai jos cu destainuirile lui Lucian Ionescu, care a lasat informatica pentru actorie si a primit rolul principal in musicalul: We will rock you!
