Antena Căutare

Concurenţii din ''Ultimul trib'', cu gândul la România

Concurenţii din ''Ultimul trib'' se află în Madagascar de aproximativ două săptămâni. Sunt supuşi unei aventuri exotice care le pune la încercare atât abilităţile sociale, cât şi cele fizice. Membrii vor să se bucure de lucrurile noi înâlnite pe insulă, însă, dorul de casă îi mistuie din ce în ce mai tare.

Lipsa tehnologiei şi a activităţilor cu care erau obişnuiţi le dă mari bătăi de cap. Aceştia se declară schimbaţi de experienţa Madagascar. Însă, ce se întâmplă cu adevărat în competiţia care va aduce premiul de 100.000 de euro marelui câştigător, telespectatorii vor putea vedea din această toamnă la Antena1.

Daniela Crudu, deja schimbată de experiența în Madagascar: ”Vă promit că o să vedeți o altă Cruduța, m-am redescoperit!”... Sorana, cuprinsă de dor în Madagascar: ”Îmi dau seama cât de importanți sunt oamenii mei de acasă”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Alatura-te abonatilor AntenaPlay: https://s.a1.ro/GMizvqZ

INSTALEAZA APLICATIILE ANTENAPLAY
Android / 
iOS / Smart TV - Afla daca televizorul tau e compatibil
Like pe  Facebook /  Follow pe Instagram / Subscribe pe YouTube 

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x