A plecat de lângă Nistru și-a trecut Prutul. A îndesat, în a sa cușmă magică, cea mai frumoasă și mai tristă doină a unor suflete care trebuie să-l pronunțe pe Ștefan cel Mare pe limba lui Lomonosov. Andrei Ioniță a făcut un act artistic cu ”Cântă cucu-n Bucovina”, zămislită acum 110 ani de un director de bibliotecă din Cernăuți
E 1904.
Spiru Haret, omul care a dat numele unui crater de pe Lună mai mare, în diametru, decât Bucureștiul, e la al doilea mandat de Ministru al Învățământului. Dimpreună cu bunul său prieten Nicolae Iorga vor să renască spiritul unei Românii ciuntite din toate părțile. E anul lui Ștefan cel Mare, sunt cinci secole de la plecarea ”Atletului lui Hristos”. Merge-n Cernăuți, acolo unde limba lui Eminescu e ferecată. Vorbește cu domnul Constantin Mandicevschi, un fel de frate al său de pe acele meleaguri. Ca și Haret, omu-i când pedagog, când Director al Bibliotecii Universității din ”Czernowitz”, când organizator al învățământului - atât cât se poate sub asuprirea austro-ungară. Tip rasat, barbă fină, ochi de vultur. Mandicevschi ține pitită, la inimă, o doină. E auzită din popor. A aflat-o la o șezătoare, la un sat din zona Storojinețului. Îi face versuri. Un manifest. Un strigăt de luptă al tuturor sufletelor de acolo.
Cernăuțiul la 1904, sub ocupație austro-ungară
Se merge la Suceava, apoi, la Putna, acolo unde, Ștefan, cel ce unise Nistrul cu Prutul și cu Siretul, doarme somnul de veci. Haret speră să-l aducă acolo și pe Regele Carol I, poate pune o vorbă bună pe lângă ale sale neamuri pentru recuperarea teritoriilor istorice. Dar Regele coboară la Sud, nu urcă-n Moldova...”Cântă cucu-n Bucovina” sau ”Cântă cucul bată-l vina” ori ”Cântec pentru Bucovina” nu e lansat cum ar trebui. În 1933, Mandicevschi se stinge, la Cernăuți.
Curios - sau poate ca un semn al unei continuități - Vasile Mucea se naște fix în același an. Înainte de Primul Război Mondial, bunicul său, Parteni Bujor, era un cunoscut violonist. Omul le zicea - și le zicea bine - și din gură. Vasile aude ”Cântă cucu-n Bucovina” pe la 10 ani, după ce pe la șapte prinsese a cânta la vioară, ajutat de un frate ce avea să moară pe frontul celui de-al Doilea Război Mondial. Îi intră-n sânge. O va cânta, toată viața (se stinge în 2011) ca nimeni altul.
Constantin Mandicevschi, cel care a cules și a aranjat ”Cântă cucu-n Bucovina” acum 110 ani
Andrei Ioniță e din Ustia. Ustia-i o comună din Raionul Dubăsari. Raionul Dubăsari ar fi trebuit să se afle în Republica Moldova, cum și Republica Moldova ar fi trebuit să se afle în...Acum vreo 20 de ani, Dubăsariul a rămas în Transnistria, o regiune autonomă recunoscută doar de rușii care, nedorind să dea la fier vechi tot armanentul rămas după Războiul Rece, l-a parcat acolo. Andrei vorbește românește. Ajunge la X Factor doar pentru că a venit cu un prieten. Zice că dacă tot a trecut pe acolo, ar fi bine să încerce...
Drepți! Moldovean patriot în încăpere!
Face rost de o chitară. Cușma o poartă, mereu, cu el. ”În muzică trebuie să-ți cunoști ritmul inimii” zice și urcă pe scenă. O voce, niște corzi, o cușmă și o inimă. La ”Cântă cucu-n Bucovina” i-a lipit câteva versuri. Un manifest ca cel făcut de Constantin Mandicevschi cu 110 ani în urmă. Ca și cum nimic nu s-ar fi schimbat. Ca și cum nimic nu s-a schimbat. Zicerea-i rotundă, ca dubasele, micile bărci folosite în Evul Mediu, de la care vine numele dubăsarilor. Andrei e când sprințar, când ferm. Se pune pe cântat. Juriul face ochii mari. Sala face ochii mari. Din unii pică lacrimi. Nu-i nimic exagerat. Cântă ceea ce simte. Furnicături pe mână.
Fără să-și dea seama, Ioniță dă o palmă tuturor celor care, seară de seară, merg în Centrul Vechi al Bucureștilor și coboară din Mercedesurile pline de cruciulițe cu chipul lui Arsenie Boca, crezând că aceastab este definiția patriotismului. Este Manifestul unui om care cântă despre o Moldovă ce nu trebuie să stea încenuncheată. Versuri scrise la doi pași de intrarea la ”Colegiul de Arte” din Dubăsari. Acolo unde, în față, nestingherită, doarme o statuie a primului dintre tătuci: V.I. Lenin!
