Antena Căutare

„Nu eşti un superficial. M-ai dus într-o stare frumoasă”. Prestaţia originală cu care Rareş a ocupat cel de-al treilea scaun. Doina „Mărie, Mărie” a hipnotizat-o pe Delia

Concurența este aprigă iar grupa Deliei este una dintre cele mai imprevizibile. Şi s epare ca toţi concurenţii merg pe feeling, în această seară.

Concurența este aprigă iar grupa Deliei este una dintre cele mai imprevizibile. Şi se pare ca toţi concurenţii merg pe feeling, în această seară.

După piesa „Je suiş malade”, din audiţii, a revenit în faţa juraţilor, încrezător în forţele sale, considerând că este diferit faţă de ceilalţi colegi. Piesă pe care şi-a ales-o i-a luat prin surprindere pe juraţi şi, credem noi, şi pe dumneavoastră.

Doina „Marie, Marie” i-a lăsat pe toţi masca deşi, la început, Delia a fost sceptică. Interpretarea să specială, vocea gravă şi controlul excelent al vocii au hipnotizat întreaga sală. Apluzele au inundat platoul.

Horia Brenciu: „Tinere domn, ai timbru frumos, dar trebuie să fii mai legat în cânt. Trebuie să munceşti mult”

„Rareş, faptul că ai ales o asemenea piesa spune foarte multe despre tine. Nu eşti un superficial, gândeşti mult pentru vârsta ta. M-ai dus într-o stare frumoasă, a fost spectacol”, a mărturisit Delia, impresionată de prestaţia elevului sau.

Şi, cu un singur gest, concurentul a înţeles că ultimul loc pe scaun este al lui.

„Ăsta ne dă afară pe toţi”. Brenciu şi Delia, în picioare, pentru Johnny Bădulescu: „Este primul care ne trezeşte la via... Şi-a abandonat Eroina şi le-a cântat juraţilor „Sorry”. Alex a ales să experimenteze şi i-a ieşit: „A fost cu de toate”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x