Antena Căutare

X Factor 2021, 17 septembrie. Andrei Calancea a adus un omagiu tatălui său și apoi a uimit cu piesa „Je suis le même” a lui Garou

Andrei Calancea este nevăzător, dar i-a uimit pe toți cu atitudinea sa de învingător, în ediția 4 din sezonul 10 al emisiunii „X Factor” de la Antena 1. Jurații au fost impresionați de vocea tânărului, dar și de povestea sa emoționantă.

Andrei Calancea a decis să vină pe scena „X Factor” ca să demonstreze că nimic nu este imposibil atunci când îți dorești cu adevărat. Deși este nevăzător, acest lucru nu l-a oprit să învețe să cânte la numeroase instrumente sau cu vocea. Câncurentul i-a impresionat pe toți cu o piesă proprie, dar și cu „Je suis le même” a lui Garou.

Andrei Calancea a emoționat juriul cu piesa „Je suis le même”, în ediția 4 din sezonul 9 al emisiunii „X Factor” de la Antena 1

Încrezător în forțele sale și în pasiunea sa imensă pentru muzică, tânărul a urcat pe scenă și a anunțat că va interpreta o piesă scrisă chiar de el. Melodia este un omagiu adus tatălui său care a decedat anul trecut. Ceea ce i-a uimit pe mulți a fost faptul că Andrei Calancea a visat piesa chiar cu o zi înainte ca tatăl său să treacă în neființă.

Concurentul a dezvăluit faptul că și tatăl său a fost nevăzător și că de la acesta a învățat cea mai importantă lecție: aceea de-a trăi clipa la intensitate maximă.

Apoi, dornic să arate ce voce specială are, Andrei Calancea a ales să interpreteze piesa „Je suis le même” a lui Garou și jurații au remarcat imediat accentual deosebit al tânărului.

Citește și: X Factor 2021, 17 septembrie. Nora Deneș a cântat piesa „Man Down” a Rihannei la ukulele și a fermecat juriul instant

După ce a terminat de cântat, concurentul a dezvăluit detalii incredibile din viața sa.

„M-am născut cu un scop precis. Rolul meu pe acest pământ este să vă cânt”, a fost replica ce i-a emoțioant pe toți, în ediția 4 din sezonul 10 al emisiunii „X Factor”.

Jurizarea lui Andrei Calancea, în ediția 4 din sezonul 10 „X Factor”

„Răspunsul meu este un mare DA”, a fost replica lui Ștefan Bănică.

„Iată și DA-ul meu, ești minunat. Ești cel mai determinat om pe care l-am văzut eu pe scena X Factor, ești cel mai ambițios om pe care l-am văzut de când sunt eu aici. Vocea ta este uriașă și ești spontan, inteligent, generos”, a zis Delia.

„Iubesc să dăruiesc tot ce e mai bun din mine”, a fost replica tânărului.

Citește și: X Factor 2021, 17 septembrie. Nick Casciaro a făcut show memorabil cu piesa „Leave a Light On” a lui Tom Walker

„Andrei, ești un exemplu pentru toată lumea. Ambiția nu cunoaște limite, ambiția nu cunoaște obstacole. Dacă vine din tine, pasiunea se vede (…). Răspunsul meu este da”.

„Ne-ai masat sufletele cu vocea ta în seara asta. Atunci când simți un talent adevărat, când auzi o voce de la Dumnezeu venită, noi vibrăm. Toată vibrația din această camera s-a schimbat datorită ție. Nu contează cum ai venit pe acest pământ, contează că ai venit să ne bucuri și să ne faci mai fericiți și mai buni. Din partea mea ai cel mai mare DA. Ești super puternic.”, a concluzionat Loredana.

Andrei Calancea a primit patru de „DA” și a intrat direct în bootcamp.

Cine este Andrei Calancea, tânărul care a adus un omagiu tatălui său, în ediția 4 din sezonul 10 al emisiunii „X Factor” de la Antena 1

Andrei Calancea are 26 de ani, este nevăzător și de meserie este maseur. Extrem de ambițios și cu o imensă pasiune pentru muzică, tânărul susține că a învățat singur să cânte la muzicuță, caval, fluier și tilincă.

„Pentru mine muzica este iubita mea, este totul pentru mine (...). Pentru muzică sunt în stare să fac orice”, a dezvăluit acesta, în etapa de preselecții.

Tânărul și-a pierdut tatăl în luna septembrie a anului trecut și, cu o zi înainte, a visat piesa pe care a ales s-o prezinte drept omagiu pentru părintele său, în ediția 4 din sezonul 10 al emisiunii „X Factor”.

Despre sezonul 10 al emisiunii X Factor de la Antena 1

Jurații Loredana, Ștefan Bănică, Delia și Florin Ristei vor avea parte de concurenți și spectacol de zece, iar emoțiile îi vor ține cu sufletul la gură atât pe ei, cât și pe cei de acasă. În acest sezon, cei 4 jurați au primit câte un grup: Delia va coordona Grupurile, Ștefan Bănică va coordona Băieții, Loredana va avea categoria Mixt, iar Florin Ristei va avea grupul de Fete.

Pe parcursul celui de-al zecelea sezon, fanii X Factor vor avea ocazia să își exprime preferințele față de concurenți chiar în timpul reprezentației acestora, prin intermediul aplicației Antena 1.

La finalul fiecărei prestații, cei de acasă vor putea vedea pe Antena 1 rezultatul interacțiunilor și vor afla, astfel, dacă au fost sau nu pe aceeași lungime de undă cu jurații X Factor.

Pregătește-te de spectacol! Abonează-te la AntenaPlay și vezi întreg sezonul X Factor.

X Factor 2021, 17 septembrie. Ariana Gălbenuș a făcut spectacol cu piesa „Don't Rain on My Parade” a celebrei Barbra Str... X Factor 2021, 17 septembrie. Daria Peltea a făcut show la superlativ cu piesa „Stand Up” a celebrei Cynthia Erivo...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un moment simplu...”
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan Bănică i-a rostit numele
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x