Antena Căutare

La ce temperatură se coace cozonacul. Varianta ideală pentru cuptorul electric sau pe gaz

Unul dintre deserturile tradiționale favorite ale românilor, cozonacul este nelipsit de pe masa de Crăciun. Iată cum să procedezi ca să coci cozonacii exact așa cum trebuie, fie că folosești cuptor electric sau cu gaz!

La ce temperatură se coace cozonacul. Varianta ideală pentru cuptorul electric sau pe gaz Galerie
La ce temperatură se coace cozonacul. Varianta ideală pentru cuptorul electric sau pe gaz | Shutterstock

Indiferent de cum alegi să prepari cozonacul (cu umplutură de cacao, nucă măcinată sau rahat și stafide), important este ca aluatul să fie dospit atât cât trebuie, pentru ca textura să iasă pufoasă, dar bine rumenită și crescută.

Iar pentru obținerea unui astfel de rezultat, cuptorul joacă un rol esențial. Dacă la cuptorul electric lucrurile sunt puțin mai simple, pentru că temperatura poate fi setată conform recomandărilor din rețetă, la cuptorul cu gaz, setarea temperaturii potrivite poate deveni o adevărată provocare.

Citește și: Ingredientul secret pe care să îl adaugi în compoziția de sarmale ca să iasă perfecte. Așa nu se sfărâmă și sunt mult mai aromate

La ce temperatură se coace cozonacul la cuptorul cu gaz

În ponturile care garantează reușita cozonacilor temperatura de coacere este un factor care face diferența. Ca regulă generală, ține cont de faptul că se recomandă coacerea cozonacilor la foc mic.

Așadar, dacă prepari cozonacii la cuptorul cu gaz, ai grijă să îl preîncălzești! Temperatura trebuie să fie între 175 și 190, până la 200 grade Celsius, în funcție de compoziția cozonacilor, potrivit unei publicații online de specialitate.

Utilizează treapta a patra de temperatură, care este echivalentul a 190 grade Celsius la cuptorul electric, iar după zece minute poți să scazi temperatura la treapta a treia sau chiar mai jos, dacă se specifică acest lucru și în rețetă.

Unele cuptoare profesionale cu gaz sunt dotate cu termostat reglabil și cu timer așa încât setarea temperaturii optime pentru copt cozonacii se poate realiza mai simplu.

La ce temperatură se coace cozonacul la cuptorul electric

Spre deosebire de modul cum setezi temperatura pentru cozonac la cuptorul cu gaze, cel electric are un grad foarte mare de precizie.

Setează temperatura între 175 și 200 grade Celsius și lasă cuptorul să se încălzească, potrivit sursei citate mai sus.

La fel ca și în cazul cuptorului cu gaz, principala regulă pentru reușita rețetei de cozonac este să îi coci la foc mic. Astfel obții cozonaci cu crustă rumenă și bine crescuți, cu care îi vei cuceri pe invitații de la masa de Crăciun.

Citește și: Secretul cozonacilor perfecți, descoperit la Ploiești. Alex, un cofetar iscusit, a aflat rețeta care i-a fascinat pe clienți

Sfaturi pentru cozonaci pufoși și delicioși

Iată câteva reguli simple, dar eficiente pentru cei mai pufoși și gustoși cozonaci:

  • Toate ingredientele pentru cozonac trebuie să fie la temperatura camerei;
  • Este foarte important ca drojdia să fie proaspătă altfel cozonacul nu va crește;
  • Temperatura în bucătărie trebuie să fie în jur de 21, 22 grade Celsius, pentru ca drojdia să acționeze eficient;
  • Evită ca sarea și drojdia să se combine, cel puțin în primele zece minute de frământat. Drojdia acționează mai greu dacă intră în contact cu sarea, în schimb, zahărul îi folosește;
  • Pentru reușita oricărei rețete de cozonac este obligatoriu să preîncălzești cuptorul la 180–200 grade. NU deschide ușa cuptorului în prima jumătate de oră!
  • După ce cozonacii au crescut și au început să se rumenească, temperatura poate fi scăzută;
  • E preferabil să lași cozonacii la răcit în tavă. Când sunt fierbinți, ei sunt foarte fragili și riști să se rupă;
  • Nu folosiți scobitoare pentru a afla dacă sunt copți. Prin înțepare, aluatul cade. O altă modalitate prin care îți dai seama dacă s-a copt cozonacul este după greutate. Când iei tava în mână ar trebui să fie ușoară.
Ingredientul secret pe care să îl adaugi în compoziția de sarmale ca să iasă perfecte. Așa nu se sfărâmă și sunt mult ma... Ingredientul pe care să NU îl adaugi în salata de boeuf. Multe gospodine îl pun, însă strică tot gustul...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x