Antena Căutare

Ce nu se face în Joia Mare. Obiceiuri și superstiții românești pentru ziua de 13 aprilie 2023

Joia Mare este o zi plină de semnificații și tradiții. Numită și Joia Patimilor sau Joia Neagră, această zi amintește de smerenia de care a dat dovadă Mântuitorul când le-a spălat picioarele celor 12 apostoli, dar și despre momentul sărutului mincinos al lui Iuda.

Colaj cu o femeie rugându-se, femei vopsind ouă și Cina cea de Taină Galerie
În tradiția populară Joia Mare se mai numește Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagra, Joimărița. Această zi este încărcată de tradiții și semnificații | Shutterstock

Tradițiile și obiceiurile creștine din Joia Mare amintesc de evenimentele care s-au petrecut în această zi, în joia de dinaintea momentului crucial pentru creștinătate: Învierea.

În tradiția populară Joia Mare se mai numește Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagra, Joimărița.

Citește și: Zonele în care va ploua în noaptea de Înviere. Cum va fi vremea în seara în care luăm Sfânta Lumină venită de la Iersualim

Ce nu se mai face în Joia Mare. În Joia Patimilor nu se spală haine și nu se face curat

Joia Mare este o zi închinată smereniei și rugăciunii. Credincioșii trebuie să știe că în această zi nu se mai fac treburi casnice. Nu se mai spală rufe și nici nu se mai face curat, toate aceste activități realizându-se până în Miercurea Mare.

De asemenea, în Joia Mare și în celelalte zile din Săptămâna Patimilor sunt două alimente interzise: oțetul și urzicile. Se spune că atunci când își ducea crucea Mântuitorul a cerut câteva picături de apă și i s-a dat oțet. De asemenea, se spune că Mântuitorul a fost bătut cu urzici și pentru că aceste două alimente amintesc de patimile lui Iisus, sunt evitate în Săptămâna Mare.

Citește și: De ce e bine să îmbraci haine noi de Paște 2023. Mulți credincioși nu cunosc adevăratul motiv

În Joia Mare se vopsesc ouale roșii

În Joia Mare credincioșii merg la biserică, unde ascultă cele 12 Denii. În momentul citirii celor 12. Denii sunt aprinse 12 lumânări. Aceste Denii amintesc de evenimentele din Joia Mare: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă pentru smerenie, cina cea de taină, rugăciunea din Grădina Ghetsimani și începutul patimilor. Procesiunea religioasă cuprinde Denia şi Vecernia care sunt unite cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Potrivit tradiției, din Joia Mare până de Paște nu se mai bat clopotele ci doar toacă, potrivit crestinortodox.ro.

În Joia Mare se face ultima pomenire a morților din Postul Mare. În zona Olteniei se obișnuia să se facă focuri în curți sau la morminte pentru morți, focuri care amintesc de focul unde a fost oprit Sfantul Petru, cand s-a lepădat de Hristos.

Una dintre cele mai importante tradiții din cultura populară actuală din Joia Mare este vopsitul ouălor. Se spune că ouăle vopsite în această zi nu se strică tot anul. De asemenea, potrivit tradiției populare, cojile îngropate în curte vor feri de rele gospodăria.

Citește și: Cât costă ciorba de miel preparată de chef Cătălin Scărlătescu. Conținutul e suficient pentru întreaga familie de Paște

Ce reprezintă Joia Mare din Săptămâna Patimilor

Joia Mare marchează începutul Patimilor lui Iisus Hristos. Este ziua care amintește de momentul în care Iisus Hristos a stat la Cina cea de Taină cu cei 12 apostoli și a fost trădat de Iuda în Grădina Ghetsimani.

„Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine. Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi a zis: «Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea. » Tot astfel, după cină, a luat paharul şi a zis: «Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veţi bea din el». Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului până a veni El”, scrie în Biblie.

Cum a reacționat Arhiepiscopul Tomisului când a aflat că s-a discutat ca ortodocșii și catolicii să petreacă Paștele împ... (P) Marmitele, echipamente HoReCa pentru calitate și cantitate deopotrivă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x