Antena Căutare

Trecem la ora de iarnă 2023. Dormim mai mult în noaptea de 28 spre 29 octombrie

În această noapte România trece la ora de iarnă, iar ceasul va indica ora 03:00 în loc de ora 04:00. Ultima noapte din octombrie de sâmbătă spre diminică vine la pachet cu o oră de somn în plus pentru toți românii. Care sunt efectele acestei schimbări și de ce are loc.

Imagine cu o femeie care are insomnii din cauza schimbării de oră. Galerie
În această noapte România trece la ora de iarnă, iar ceasul va indica ora 03:00 în loc de ora 04:00 | Shutterstock

În România trecerea oficială la ora de iarnă are loc în noaptea de 28 octombrie spre 29 octombrie. Această schimbare va face ca ziua de duminică, 29 octombrie, să fie cea mai lungă zi din anul 2023. Totodată, noaptea va fi mai lungă cu o oră, iar românii vor reuși să doarmă mai mult.

Schimbarea orei are loc în țara noastră de două ori pe an, mai exact în luna martie și în luna octombrie. Ultima decizie luată în acest sens a fost în anul 1998, când a fost stabilit faptul că trecerea la ora de vară va avea loc în ultima duminică din luna martie, iar trecerea la ora de iarnă va avea loc în ultima duminică din luna octombrie.

Citește și: Când se dă ora de iarnă și cum ne afectează această schimbare sănătatea. Soluții pentru astenie

Ideea de schimbare a orei a venit în contextul unei gestionări mai bune a timpului, însă această modificare are și câteva efecte negative asupra sănătății oamenilor.

Motivul pentru care se schimbă ora

Acțiunea de schimbare a orei are la bază ideea de a se beneficia de lumina naturală într-un mod mai eficient. Această metodă de ajustare a orei în fiecare an pe timpul primăverii și al toamnei îi ajută pe oamenii care lucrează să se bucure de o oră de lumină în plus, fie seara, fie dimineața în funcție de anotimp.

Această trecere de la o oră la alta reprezintă un subiect care s-a dezbătut pe parcursul a mai mulți ani, însă neajungându-se la un numitor comun, Uniunea Europeană a propus statelor membre să ia o decizie definitivă în acest sens.

Fie că statele membre vor rămâne la ora de iarnă sau de toamnă, acestea sunt nevoite să facă o alegere pe cont propriu. Cu toate acestea, până în prezent nu au apărut decizii care să aparțină acestor țări cu privire la acest aspect.

Citește și: Focul lui Sumedru. Tradiții și obiceiuri pentru sărbătoarea dintre 25 spre 26 octombrie

Efectele negative ale schimbării de oră

  • dezechilibru apărut la nivelul somnului
  • dezechilibre emoționale
  • modificări asupra ritmului biologic
  • diminuarea energiei și forței de muncă
  • confuzie și dezorientare
  • probleme la nivelul oaselor și articulațiilor
  • lipsa vitaminei D
  • depresie
  • anxietate
  • creșterea sau scăderea în greutate
  • căderea părului

Citește și: Iarna anului 2023 se apropie! Cum va fi vremea în următoarele luni în România și când va ninge în Capitală

Toate aceste efecte negative se află într-o strânsă legătură, deoarece lipsa luminii de la soare chiar și pentru o oră poate aduce schimbări considerabile în organism. Lipsa vitaminei D, care vine de la Soare, cauzează în mod direct stări de anxietate și de depresie conform specialiștilor.

Modificările apărute asupra ritmului biologic, de asemenea, poate aduce schimbări bruște în organism, motiv pentru care calitatea somnului, greutatea, stările de confuzie și schimbările de comportament sunt printre cele mai cunoscute efecte negative ale unei astfel de situații.

Citește și: Ce vreme aduce începutul lunii noiembrie 2023. Vara în plină iarnă este acum o posibilitate. Prognoza meteo anunțată de ANMCe vreme aduce începutul lunii noiembrie 2023. Vara în plină iarnă este acum o posibilitate. Prognoza meteo anunțată de ANM

Trecerea la ora de iarnă este un obicei care încă se mai ține în rândul țărilor membre Uniunii Europene datorită fusului orar. Acest eveniment va continua să aibă loc până în momentul în care aceste țări vor lua o decizie clară asupra trecerii de la o oră la alta în funcție de anotimp.

Ce decizie a luat Tudor Gheorghe înaintea concertelor de Crăciun: „Nu pot urca pe scenă așa”. De ce crede că va fi înjur... Greșeala pe care o faci când lași rufele la uscat. Cauzează condens și mucegai...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x