Când începe Burlacul. Noul sezon are premiera în curând, la Antena 1
Cel de-al șaselea sezon al emisiunii Burlacul va avea premiera vineri, 5 martie, la Antena 1.
Publicat: Miercuri, 24 Februarie 2021, 08:35 | Actualizat: Miercuri, 24 Februarie 2021, 09:05Cel de-al șaselea sezon al emisiunii Burlacul, va avea premiera vineri, 5 martie, de la ora 20.30, la Antena 1.
Andi Constantin este pregătit să plece în cea mai importantă călătorie din viața sa, la capătul căreia speră să își găsească aleasa inimii!
Ce spune Andi Constantin despre participarea sa în al șaselea sezon de Burlacul
Noul Burlac recunoaște că altfel se imagina la această vârstă și speră că va găsi în curând femeia alături de care să împartă viața de familie. ”Speram că, undeva la 30 de ani, o să am o familie deja, mai ales că mă uit la prietenii mei din copilărie și văd cât de fericiți sunt în relațiile lor, cei mai mulți au și copii. Vreau să dăruiesc fericire și vreau să împart viața mea la doi, la trei, pentru că merită împărțită!”, a mai spus Andi Constantin.
Pe aceeași temăBurlacul pleacă alături de 25 de tinere într-o călătorie plină de emoție și aventură
În cel de-al șaselea sezon al emisiunii, care va avea premiera vineri, 5 martie, de la ora 20.30, la Antena 1, Burlacul va avea ocazia să plece alături de 25 de tinere într-o călătorie plină de emoție și aventură, în locații inedite atât din România, cât și din Turcia. Cu personalități distincte și temperamente diferite, fetele se vor lupta pentru a-i atrage atenția Burlacului. Andi îl va avea alături pe Răzvan Fodor, gazda emisiunii, care promite că nu se va lăsa până ce Burlacul nu își va găsi aleasa. ”Chiar este în punctul în care își dorește o relație serioasă. Îmi doresc foarte tare ca dacă îi dau un sfat să fie pertinent, iar dacă el va ține cont și trage lozul norocos înseamnă că mi-am făcut treaba”, a spus prezentatorul emisiunii, Răzvan Fodor.