Ceviche de biban de mare pe pat de avocado
Ceviche de biban de mare pe pat de avocado și rondele de baghetă albă, o rețetă plină de savoare și sănătate, pregătită în platoul emisiunii Chefi la cuțite.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Joi, 29 Octombrie 2020, 16:20 | Actualizat: Joi, 29 Octombrie 2020, 17:34- Hai la masă, România! Noul sezon Chefi la Cuțite de vede duminica de la ora 20:00 și de luni până miercuri de la 20:30 numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Marele Premiu de Formula 1™ din Las Vegas e online exclusiv în AntenaPLAY! Vezi cursele în perioada 22 - 24 noiembrie 2024!
Mariea Crâșmaru, o concurentă care a făcut înconjurul lumii pe jos, a venit la Chefi la cuțite în sezonul 8 și a reușit să-i impresioneze pe Chef Florin Dumitrescu, Chef Cătălin Scărlătescu și Chef Sorin Bontea, cu poveastea impresionantă de viață și peripețiile prin care a trecut, dar și cu preparatul.
Ingrediente pentru Rețeta Ceviche de biban de mare pe pat de avocado:
- 300 gr file biban de mare
- 2 avocado copți
- 6-8 fire ceapă olandeză (chives)
- 4 linguri ulei de măsline
- 2 lămâi
- 8-10 frunze de salată creață, mică
- 8-10 frunze de rucola
- 1 sfeclă roșie coaptă
- sare și piper alb
- coriandru măcinat
- 1 baghetă de pâine alba din care sa iasă 8 rondele
Mod de preparare pentru Rețeta Ceviche de biban de mare pe pat de avocado
Se taie fileul de biban în fâșii subțiri, pe lung, apoi se taie fâșiile în cuburi cât de mici.
Se asezonează cu sare, piper, o linguriță de zeamă de lămâie și ulei de măsline.
Se curăță avocado si se taie în cuburi puțin mai măricele decât cele de biban.
Se toacă ceapa și se amestecă cu avocado. Se asezonează cu sare, piper, ulei de măsline si o linguriță de zeamă de lămâie.
Pe aceeași temăSe așază pe farfurie o formă metalică, rotundă pentru asamblat. Se pun mai întâi cuburile de avocado în formă și se presează bine. Se adaugă ceviche-ul de biban deasupra, fără a presa foarte tare. Se asezonează salata creață și rucola cu sare, piper, ulei de măsline și coriandru și se așază deasupra preparatului. Inimiora din sfeclă roșie se pune deasupra salatei.
Se servește deliciosul ceviche de biban de mare pe pat de avocado, rece de la frigider.
Nu uitați că îndrăgita emisiune culinară „Chefi la cuțite” poate fi urmărită în fiecare seară de luni, marți și miercuri, de la ora 20:30, la Antena 1!