Sinaxarul zilei de 11 septembrie. Sfinții zilei în calendarul ortodox
Sinaxar 11 septembrie. Iata care sunt sfintii zilei in calendarul ortodox. Sfintii si viata lor, cinsiti in aceasta zi de Biserica Ortodoxa Romana.
Publicat: Luni, 10 Septembrie 2018, 16:10 | Actualizat: Vineri, 26 Februarie 2021, 11:27Sinaxar 11 septembrie. Iată care sunt sfinții zilei în calendarul ortodox. Sfinții și viața lor, cinsiți în această zi de Biserica Ortodoxă Română.
În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Teodora cea din Alexandria.
Precum împărăţia cerurilor s-a asemănat cu zece fecioare, după pilda lui Hristos în Evanghelie, în acelaşi chip şi zece femei, asemănându-se cu schima bărbaţilor, au zdrobit boldurile ucigătorului de oameni diavol. Una dintre aceste zece a fost şi Teodora ce se prăznuieşte acum, având numele de dar al lui Dumnezeu. Ea se trăgea din cetatea Alexandriei, şi a trăit pe vremea lui Zenon împăratul în anul 472. Însoţindu-se prin nuntă cu bărbat legiuit, trăia viaţa cu bună rânduială şi neprihănită. Dar, din pizma urâtorului de bine diavol, a căzut pe ascuns în preacurvie, şi cugeta a căuta şi a-şi afla mântuirea. Auzind cuvintele Domnului că nu este nimic ascuns, care să nu se facă arătăt la judecata cea de apoi: "Că nu este lucru de taină, care să nu se arate" (Luca 8, 17), îndată a cunoscut greutatea păcatului ce a făcut. şi lepădând îmbrăcămintea femeiască, şi luând îngerească schima a monahilor, şi în loc de Teodora s-a numit Teodor, a mers într-o mănăstire bărbătească, şi acolo se pocăia şi plângea pentru păcatul său.
După ce a petrecut, fericită, doi ani întregi, ostenindu-se cu slujbe grele şi nevoindu-se la aducerea lucrurilor celor trebuincioase mănăstirii, din pizma urâtorului de suflet diavol, a fost clevetită cum că a făcut desfrânare cu o femeie, de către unii care au adus un prunc şi aruncându-l afară la poarta mănăstirii, spunând mincinos că era al ei. Pentru aceasta Fericita Teodora, primind prihănirea aceasta ca fiind adevărată, a luat pruncul şi-l hrănea pe el cu curăţenie ca şi când era al său. Aşa se sârguia, de trei ori fericită, a se tăinui pe sine că era femeie după fire.
După aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu şi pentru canonul păcatului său, i-au îngăduit să locuiască lângă mănăstire şapte ani întregi, luptându-se cu gerul iernii şi cu arşiţa verii şi cu culcarea pe jos, şi abia cu greu mai pe urmă a intrat în mănăstire. De atunci, uscându-şi trupul cu desele rugăciuni, cu osteneli şi cu starea şi privegherea cea de toată noaptea, şi cugetând la moştenirea împărăţiei cerurilor, a ajuns la ţelul pe care l-a iubit. Căci femeie fiind după fire, a vieţuit împreună cu bărbaţii fără a fi cunoscută, şi s-a nevoit ca un bărbat, strălucind prin pustnicie ca un mare luminător. Pentru aceasta, fiind împovărată de ostenelile sale cele vrednice de plată, s-a suit cu bucurie către Hristos, Mirele său Cel dorit. Iar monahii văzând minunea aceasta preamărită, s-au spăimântat şi au mărit pe Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Eufrosin bucătarul.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Diodor, Diomid şi Didim.
Aceştia au fost din Laodiceea Siriei şi fiind prinşi de domnitorul locului şi mărturisind cu îndrăzneală adevărul, au fost bătuţi fără milă şi aşa au primit sfârşitul vieţii lor.
Tot în această zi, pomenirea pătimirii Sfintei Muceniţe Ia, cea bătrână de vârstă.
Sfânta Martiră Ia a fost prinsă împreună cu 9000 de creştini de către împăratul Persan Sapor II şi au fost duşi în oraşul Persan Bisada. şeful vrăjitorilor persani a cerut sfintei să renuţe la Hristos dar ea a rămas neclintită şi a fost supusă torturii. Apoi ei au aruncat-o în închisoare, şi după torturi repetate i-au tăiat capul.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Dimitrie şi Evantia soţia sa şi Dimitrian fiul lor, care fiind chinuiţi cu foamea, s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfintei Xenia cea nebună în Hristos, de la Sankt Petersburg (Rusia).
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Sursă: calendar-ortodox.ro