Antena

Mireasa 2020, sezon 2. De ce nu vor Mihai și Bianca să se căsătorească în Finală, deși au depus actele la Starea Civilă

Mihai și Bianca de la Mireasa sezon 2 au decis să nu se căsătorească în Marea Finală.

Publicat: Luni, 22 Februarie 2021, 14:39 | Actualizat: Luni, 22 Februarie 2021, 15:02
Galerie de imagini
Mihai și Bianca de la Mireasa sezon 2 au decis să nu se căsătorească în Marea Finală
Antena 1

Cei doi au vorbit, la testimoniale, despre o eventuală căsătorie în casa Mireasa sezon 2.

În vreme ce Bianca a declarat că deja se simțea doamna Dumitru în timpul vizitei de la Starea Civilă, Mihai a părut confuz.

El a afirmat faptul că este prea devreme pentru a se cununa și că este indicat să mai aștepte.

Bianca nu a părut mulțumită de cuvintele iubitului său și a arătat acest lucru chiar din timpul emisiunii.

Pe aceeași temă

”Înțeleg dorința fiecăruia de a mă vedea bine, căsătorit. Dar când o s-o fac, o s-o fac cu toată inima și doar persoana de lângă mine mă ajută să fac asta.

Sper că și eu pot să o fac pentru ea. Noi am avut o relație mai specială, formăm un cuplu de doar o lună. Cum am spus, trebuie iubire declarată, ca să se ajungă la căsătorie. Între noi încă nu s-a întâmplat asta.”, a afirmat Mihai când a fost întrebat de Simona Gherghe.

Bianca a spus că partenerul ei are nevoie să fie îndemnat: ”Am observat că suntem foarte contradictorii și avem tendința de a afla în live. I-am expus anumite evenimente care în ochii mei îl fac să fie nehotărât.”

Pe aceeași temă

Ce cupluri de la Mireasa sezon 2 au depus actele pentru căsătorie

Mai sunt doar câteva zile până la Finala Mireasa sezon 2, iar cuplurile au depus actele pentru căsătorie la Primăria Buftea.

Recomandari A1

Mădălina și Radu, Andreea și Alexandru, Andra și David sunt cele trei cupluri care și-au făcut cunoscută decizia de a se cununa în ultima zi de competiție.

Alături de ei a mers perechea Bianca - Mihai, care a completat documentele cu toate că tânărul nu a pus, până acum, marea întrebare.

Pe aceeași temă

Emoționați, concurenții au pășit în clădirea unde au semnat toate actele necesare pentru căsătorie.

Ei au răspuns la toate întrebările, inclusiv cea referitoare la numele de familie purtat după cununia civilă.

Toate fetele au fost de acord să poarte numele partenerilor, spre fericirea celor din urmă.

”Da?!”, a întrebat surprins David când a auzit că Andra vrea să se numească Stancu.

Whatsapp LinkedIn
mireasa 2020 mireasa sezon 2 mihai mireasa bianca mireasa finala mireasa sezon 2 simona gherghe
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Descoperă acțiunea, suspansul și drama din serialul Hidden Assets. Sezoanele 1 & 2 sunt disponibile în AntenaPLAY!
Stirile zilei România a traversat cea mai calduroasă dimineață de 8 ianuarie din ultimii 65 de ani. Recorduri termice la 37 de staţii meteo
Citește și
Mireasa 2020, sezonul 2. Cum au apărut Bianca și Mihai de sărbători. Foștii concurenți trăiesc o...
Mireasa 2020, sezonul 2. Cum au apărut Bianca și Mihai în cea mai recentă fotografie. Susținătorii...
Mireasa 2020, sezonul 2. Mihai a împlinit anii, iar Bianca l-a sărbătorit în cel mai frumos mod. Ce a...
Mireasa 2020, sezonul 2. Cum arată Claudia Shik într-un costum de baie incendiar. Ținuta i-a scos în...
Video recomandate
Video
Citește și
Zodii care au toate șansele să atragă sufletul pereche în 2025. Vezi dacă te afli printre acești nativi Catine.ro
Actrița Ebru Ozkan din serialul Furtună pe Bosfor lucrează la un nou proiect. În ce nouă producție va putea fi... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Evadare din România comunistă: cazul celor cinci ingineri care au navigat cu o barcă pescărească din Tulcea... Libertatea.ro
Efectul nedorit al organizării alegerilor prezidențiale în lunile mai-iunie. “Cred cǎ n-am... Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Cel mai PROST ÎMBRĂCATE vedete la Golden Globes 2025! Cine a dezamăgit anul acesta cu ținutele purtate la eveniment Elle
Ce declarație de dragoste i-a făcut Daniel Niculae Cristinei Ich! Și-a exprimat sentimentele public pentru prima... Spynews.ro
Lidia Buble, experiență de coșmar în Vietnam! Ce a pățit când a comandat un cocktail BZI
Florin Piersic a ajuns la mănăstire! Ce dorinţă și-a pus în noaptea dintre ani BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rețetă de gulaș. Cum să gătești acasă preparatul tradițional maghiar HelloTaste.ro
Mădălina Ghenea a fost hărţuită ani în şir de o altă femeie, tot româncă. „Am fost ameninţată şi... Antena3.ro
Cărțile pe care le recomandă Bill Gates și Warren Buffett pentru succes la locul de muncă. Ce titluri i-au... useit
Horoscopul zilei de 9 ianuarie 2025. Racii au parte de o surpriză. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
De la Uniunea Europeană, pentru Ceaușescu, 5 miliarde de euro: De ce sunt inutile modernizările Drumurilor... Jurnalul
Motivul pentru care Elena Viscu nu o va lăsa pe fiica sa să o cunoască pe actuala iubită a tatălui ei Kudika
Secretul moldovencelor pentru cea mai bună ciorbă de potroace. Te scapă de mahmureală în doar 15 minute Playtech
Ce trebuie să faci a doua zi după Sfântul Ion pentru a avea bunăstare și succes Redactia.ro
CALCUL: Cât te costă să ai maşină în România. Costurile pe un an pentru un şofer Observator
Remedii naturale pentru răceală. Cum poți combate efectele dăunătoare ale frigului MediCOOL
Rețetă de cremă cu mascarpone pentru eclere. Ce mai poți adăuga ca să iasă delicioasă HelloTaste
FOTO. Cum arată una dintre cele mai râvnite femei din lume ProSport
De necrezut cu cât se vinde 1 kg de telemea în Kaufland, la început de 2025. Reacția Asociației pentru... Gandul
Orașul din România în care va ninge 4 zile fără oprire, potrivit meteorologilor Accuweather CanCan
Cum să fii un model pentru copiii tăi: lecții importante despre respect și responsabilitate DeParinti
Fiul lui John Lennon a mărturisit că nu a făcut niciodată parte din „cercul apropiat” al trupei Beatles:... ZUTV
Cum ar fi arătat cel mai puternic faraon din Egiptul Antic, de fapt. Fața sa reală a fost dezvăluită după mii... UseIT
Salată de sfeclă roșie cu morcovi, cartofi și mazăre Hello Taste