Suspendarea producţiei fabricilor Ford la nivel european se prelungeşte până cel puţin la data de 4 mai
Constructorul auto Ford a confirmat vineri prelungirea deciziei de suspendare temporară a producţiei de vehicule şi motoare în majoritatea fabricilor sale europene până cel puţin la data de 4 mai.
Publicat: Vineri, 03 Aprilie 2020, 14:30 | Actualizat: Vineri, 03 Aprilie 2020, 15:31"Ford a confirmat astăzi prelungirea deciziei de suspendare temporară a producţiei de vehicule şi motoare în majoritatea fabricilor sale europene până cel puţin pe data de 4 mai. Anunţul vine după ce anterior, compania Ford anunţase că producţia va fi suspendată temporar, începând cu data de 19 martie, pentru o perioadă de câteva săptămâni, în principalele sale unităţi de producţie din Europa (Saarlouis şi Koln, Germania; Valencia, Spania şi Craiova, România), iar producţia de motoare de la fabricile din Bridgend şi Dagenham (Marea Britanie) va fi oprită începând cu data de 23 martie", precizează compania într-un comunicat.
În ceea ce priveşte fabrica Ford din Valencia (Spania), aceasta va avea activitatea suspendată temporar până cel puţin pe 27 aprilie.
„Este important să oferim angajaţilor noştri cât mai multă claritate cu privire la modul în care este de aşteptat ca această perioadă să continue. Sperăm că situaţia se va îmbunătăţi în luna următoare. Totuşi, planurile noastre de repornire a operaţiunilor vor continua să depindă de condiţiile şi directivele impuse de guvernele naţionale”, a declarat Stuart Rowley, preşedintele Ford Europa.
Planurile de repornire a producţiei Ford depind în mare măsură de situaţia din săptămânile următoare legată de Covid-19, de restricţiile naţionale în vigoare la acel moment, de constrângerile furnizorilor şi de capacitatea reţelei noastre de distribuitori de a opera.
Planul de „revenire la muncă” al companiei va cuprinde, de asemenea, măsuri adecvate privind distanţarea socială şi alte protocoale de sănătate şi de securitate, necesare pentru a proteja forţa de muncă, mai arată compania.
"Vor continua acţiunile implementate pentru angajaţii care sprijină producţia, precum şi pentru cei care îndeplinesc în continuare roluri importante în afara ariei de producţie, care lucrează de acasă. În acelaşi timp, Ford şi angajaţii săi sunt angrenaţi în numeroase acţiuni în toată Europa, pentru a contribui la reducerea răspândirii coronavirusului (Covid-19), prin sprijinirea iniţiativelor naţionale şi a activităţilor orientate spre comunitate", mai spun reprezentanţii companiei.
Acestea variază de la fabricarea de echipamente medicale, precum măşti şi ventilatoare, până la furnizarea de paturi de campare pentru personalul medical şi donarea de vehicule pentru o serie de utilizări, inclusiv asigurarea serviciilor medicale critice, livrări de alimente şi transportul de urgenţă.
De asemenea, compania derulează parteneriate cu diverse ONG-uri, pentru a oferi sprijin comunităţilor locale din toată Europa.
Ford Fund a anunţat săptămâna aceasta deschiderea unui site de donaţii din partea angajaţilor Ford, de care să beneficieze organizaţiile caritabile din şase pieţe europene.
În plus faţă de suspendarea producţiei din fabricile sale, multe alte operaţiuni Ford în Europa au fost întrerupte în acest moment, cu excepţia unui număr mic de activităţi critice pentru afacere.
Informaţii suplimentare despre planurile de repornire a producţiei vor fi comunicate pe măsură ce planurile sunt confirmate, adaugă compania.
Ford Motor Company este o companie globală cu sediul la Dearborn, Michigan. Compania proiectează, produce, promovează şi asigură service pentru o gamă completă de autovehicule, camioane, SUV-uri şi autovehicule electrice Ford, precum şi autovehicule de lux Lincoln şi oferă servicii financiare prin Ford Motor Credit Company. Ford are aproximativ 190.000 de angajaţi în toată lumea.
Ford Europa produce, vinde şi servisează vehicule sub marca Ford pe 50 de pieţe individuale şi are aproximativ 46.000 de angajaţi la facilităţile proprii şi aproximativ 61.000 de angajaţi când sunt luate în considerate asocierile în participaţiune şi entităţile neconsolidate. În plus faţă de Ford Motor Credit Company, operaţiunile Ford Europa includ Divizia Ford de Relaţii cu Clienţii şi 19 de facilităţi de producţie (12 deţinute integral sau asocieri în participaţiune consolidate şi şapte asocieri în participaţiune neconsolidate). Primele autoturisme Ford au fost livrate în Europa în 1903 – acelaşi an în care a fost fondată Ford Motor Company. Producţia europeană a început în 1911.
.
Sursa : news.ro