Antena

Bilanţul covid-19 în SUA creşte cu 1.783 de morţi la 16.478 de decese şi peste 460.000 de contaminări şi devin a doua cea mai îndoliată ţară din lume după Italia

Statele Unite au înregistrat 1.783 de decese din cauza noului coronavirus într-o zi, potrivit unor date compilate de Universitatea Johns Hopkins joi la ora locală 20.30 (vineri, 3.30, ora României), mai puţine decât cele 1.973 de decese înregistrate cu o zi înainte, însă bilanţul morţilor a crescut 16.478, iar prima putere mondială a devenit a doua cea mai îndoliată ţară din cazua covid-19 după Italia, relatează AFP.

Publicat: Vineri, 10 Aprilie 2020, 10:51 | Actualizat: Vineri, 10 Aprilie 2020, 11:18
Statele Unite au înregistrat 1.783 de decese din cauza noului coronavirus într-o zi, potrivit unor date compilate de Universitatea Johns Hopkins joi la ora locală 20.30 (vineri, 3.30, ora României), mai puţine decât cele 1.973 de decese înregistrate cu o zi înainte, însă bilanţul morţilor a crescut 16.478, iar prima putere mondială a devenit a doua cea mai îndoliată ţară din cazua covid-19 după Italia, relatează AFP.

Statele Unite au înregistrat timp de două zile consecutiv, marţi şi miercuri, aproape 2.000 de morţi în 24 de ore - cele mai grave bilanţuri zilnice în lume de la începutul pandemiei.

Statele Unite înregistrează numai ele peste un sfert din cazurile declarate în mod oficial din lume - peste 460.000 în total, potrivit datelor Johns Hopkins, actualizate în continuu.

În Statele Unite se înregistrează, de la mijlocul săptămânii trecute, peste 1.000 de decese zilnic, în pofida măsurilor de izolare implementate treptat, stat cu stat.

Statul New York este principalul focar al epidemiei americane - cu peste 7.000 de morţi. El a înregistrat o nouă creştere gravă în ultima zi - 799 de decese -, însă numărul noilor spitalizări a scăzut, a anunţat joi guvernatorul Andrew Cuomo.

Sursa : news.ro

Whatsapp LinkedIn
bilant coronavirus covid-19 sua crestere decese numar total
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Un nou sezon spectaculos de Formula 1™ se vede LIVE online în AntenaPLAY! În perioada 14-16 martie, urmărește Marele Premiu al Australiei 2025 pe canalul dedicat!
Stirile zilei Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Videoclipul zilei
Citește și
Firul tragediei de la Matei Balș. Bilanțul victimelor incendiului a crescut! Ultimele detalii de la fața...
Nou record negativ: 3.130 de noi cazuri de COVID-19 și 82 de decese
Bilanț alarmant: 2.958 de cauri noi de COVID-19 și 82 de decese în ultimele 24 de ore
Record negativ de cazuri de COVID-19 în România: 2.343
Video recomandate
Video
Citește și