Antena

Un medicament de care a fugit toată lumea, testat ca tratament pentru pacienții cu COVID-19! Explicația doctorilor

Un medicament de care a fugit toată lumea, la scurt timp după izbucnirea pandemiei de coronavirus, va fi testat ca tratament pentru pacienții cu COVID-19.

Autor: Redacție a1.ro Publicat: Miercuri, 03 Iunie 2020, 17:53 | Actualizat: Miercuri, 03 Iunie 2020, 17:55
Un medicament de care a fugit toată lumea, testat ca tratament pentru pacienții cu COVID-19! Explicația doctorilor
profimediaimages.ro

Mai exact, o echipa de cercetători de la spitalul londonez Guy's and St Thomas' şi de la King’s College sunt de părere că ibuprofenul, medicament antiinflamator calmant pentru dureri, ar putea fi eficient în tratarea dificultăţilor respiratorii, unul dintre principalele simptome COVID-19, persoanelor infectate cu noul virus.

Ei speră că tratamentul cu acest medicament, ce implică costuri reduse, poate ţine pacienţii departe de ventilatoare.

În cadrul studiului, denumit Liberat, jumătate dintre pacienţii cu COVID-19 – parte din eșantion, va primi ibuprofen, pe lângă tratamentul obişnuit.

Se va folosi o formulă specială de ibuprofen, nu tabletele obişnuite pe care oamenii le cumpără din farmacii.

Focar de coronavirus! Locul în care situația a scăpat de sub control! Autoritățile, în alertă! „Oamenii au devenit complet imprudenţi!"

Studiile la animale sugerează că ibuprofenul ar putea trata sindromul respirator acut - una dintre complicaţiile coronavirusului sever.

Motivul pentru care au existat îngrijorări cu privire la ibuprofen, ca tratament pentru pacienții cu coronavirus

La începutul pandemiei au existat îngrijorări că ibuprofenul ar putea fi dăunător pentru oameni, în cazul în care au COVID-19 cu simptome uşoare.

Locul de pe Pământ cu cel mai curat aer a fost descoperit! COVID-19 nu are nicio șansă acolo!

Îngrijorările s-au accentuat atunci când ministrul francez al sănătăţii, Oliver Veran, a spus că administrarea de medicamente anti-inflamatorii nesteroidiene, cum ar fi ibuprofenul, ar putea agrava infecţia şi i-a sfătuit pe pacienţi să ia paracetamol în schimb.

Când vor reveni românii la viața normală! Nelu Tătaru a făcut anunțul! „Valul 2 de COVID-19 ar putea lovi mai rău România, doar în această situație”

O revizuire a Comisiei privind medicamentele umane a concluzionat rapid că, la fel ca paracetamolul, ibuprofenul este sigur în cazul pacienţilor infectaţi, potrivit Mediafax.

Recomandari A1

Ambele pot reduce temperatura şi pot ajuta simptomele asemănătoare gripei. Totuşi, Sistemul de asistenţă medicală din Regatul Unit (NHS) îi sfătuieşte pe oameni să ia mai întâi paracetamol, deoarece are mai puţine efecte secundare, faţă de ibuprofen care poate provoca ulcer la stomac.

Whatsapp LinkedIn
coronavirus ibuprofen coronavirus update coronavirus medicamente coronavirus tratament
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Pale Moon e thriller-ul coreean care te va captiva. Când tentațiile și ambiția duc pe un drum fără întoarcere. Vezi primele episoade disponibile.
Stirile zilei Rezultate exit-poll alegeri prezidențiale 2024: Marcel Ciolacu - 24.6%, Elena Lasconi - 18.2%, Călin Georgescu - 16.5%, George Simion - 14%, Nicolae Ciucă - 13%, Mircea Geoană - 5.4%
Videoclipul zilei
Video recomandate
Video
Citește și
5 plante de apartament care sunt ușor de îngrijit. Specialiștii le recomandă pentru persoanele cu un program... Catine.ro
Celebra actriță Cansu Dere vorbește despre rolul ei din noul proiect la care lucrează. În ce producție o pot... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Lista asasinatelor comandate de Putin în străinătate, într-un document desecretizat al informațiilor americane:... Libertatea.ro
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să fie sumbre. „Deficitul ne... Ziare.com
Datoria uriaşă pe care o plăteşte mama lui Cristi Borcea! Milionarul care a ieşit din afacerea plănuită în... AntenaSport
Fosta soție a lui Ben Affleck, Jennifer Garner, nu mai vrea să aibă de-a face cu cealaltă fostă soție, Jennifer... Elle
Ce este sourdough, “pâinea de bogați”, cum îi spune Dana Budeanu! Ce beneficii are și cum se... Spynews.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!” BZI
Scandal monstruos între Adriana Bahmuțeanu și Gabriela Lucuțar! „Tot obosită ești, Regină?!” BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare HelloTaste.ro
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei sale a făcut o descoperire șocantă... Antena3.ro
Cum a reacționat Elon Musk când Mark Cuban a spus că ar cumpăra X. Miliardarul a recunoscut că nu are banii... useit
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Orașul european care ar putea interzice Airbnb până în 2028 Wall-Street
Horoscop pentru mâine: Previziuni astrologice pentru toate zodiile Kudika
Ce amendă riscă românii care pun ghivecele cu flori pe scara blocului. Regulile de care trebuie să ții cont Playtech
A murit unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Nicolae Ceaușescu Redactia.ro
Rezultate exit-poll referendum în Bucureşti. Cum au votat românii la fiecare din cele trei întrebări Observator
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit MediCOOL
De ce e recomandat să adaugi sare în deserturi. Motivul la care nu te-ai gândit HelloTaste
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie ProSport
Marcel Ciolacu: Biletul meu de avion costă cât jumătate din sticla de VIN Petrus pe care au băut-o Ciucă,... Gandul
Adriana Bahmuțeanu și George Restivan sunt ÎMPREUNĂ! Când a venit el pe furiș, în România: Silviu Prigoană a... CanCan
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria de nepoți DeParinti
Ed Sheeran nu și-a dat acordul ca vocea lui să fie inclusă în noua versiune a piesei „Do They Know It’s... ZUTV
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100 UseIT
Sos piri-piri. Ce să pregătești atunci când ai poftă să mănânci picant Hello Taste